Nu mai am vreme…

Am măsurat anii mei și am conștientizat că-mi lipsește mai puțin timp de viață decât am trăit până acum…

Mă simt precum copilașul care a primit o pungă cu bomboane: pe primele le-a înghițit cu lăcomie, dar când a observat că i-au mai rămas puține, a început să le guste cu o prelungită savurare.

Nu mai am vreme pentru întruniri interminabile, unde se discută în mod reglementar, norme, proceduri și regulamente, știind că nimeni nu va ajunge la nimic.

Nu mai am vreme pentru a răbda oameni iraționali, care în ciuda vârstei lor, nu s-au maturizat.

Nu mai am vreme ca să port dispute cu mediocritățile.

Nu mai vreau să mă aflu la întruniri unde se promovează egoismul umflat.

Nu mai suport pe manipulatori și pe oportuniști.

Mă deranjează invidia și toți cei care se străduiesc să-i înjosească pe cei mai capabili decât ei, ca să le ia locurile, talentul și reușitele.

Urăsc să fiu martor al neputințelor ce se nasc din lupta pentru ranguri, funcții și demnități. Oameni care nu mai discută despre conținut, ci cu greu chiar și despre titluri.

Timpul meu este scurt ca să mai discut despre titluri. Vreau esența, căci sufletul meu se grăbește… Mi-au mai rămas câteva bomboane în pungă…

Vreau să trăiesc lângă persoane care nu au doar înfățișare de om.

Care nu se laudă pentru reușitele lor.

Care nu se socotesc aleși, înainte de vreme.

Care nu fug de responsabilități.

Care știu să apere demnitatea umană.

Și care singurul lucru pe care și-l doresc este să viețuiască în adevăr și sinceritate.

Esențial este ceea ce merită orice jertfă în viață.

Vreau să fiu înconjurat de persoane care știu să atingă inimile oamenilor…

Oameni pe care loviturile dure ale vieții i-au învățat cum prinde cineva putere atunci când primește mângâieri în suflet.

Da, mă grăbesc, dar numai pentru a trăi cu intensitatea ce numai maturitatea duhovnicească ți-o poate dărui.

Stareţul Efrem Filotheitul / Mănăstirea Sf. Antonie cel Mare – Arizona

Sursa: sfantulmunteathos.wordpress.com

Rugăciune

Rugăciune