Meditaţie la ziua de naştere – 30 Martie

Se pare că azi este și despre mine. 🙂 Despre ceea ce însemn și ceea ce am făcut în viața mea. Despre planurile și visurile mele, dar mai ales despre oamenii care au făcut și fac parte din viața mea.

Însă, chiar dacă este ziua mea, azi nu este numai despre mine, ci şi despre voi toţi, dragi prieteni şi mai ales pentru voi, familia mea dragă. Ce aș fi eu fără voi în lumea asta? Cine aș fi fost fără tot ceea ce am învățat de la voi? Cum aș fi înțeles că trebuie să mă schimb și cum aș fi evoluat dacă unii dintre voi nu mi-ați fi arătat când am greșit?

Părintele Vasile Florin Reuţ

Părintele Vasile Florin Reuţ

Vă mulțumesc pentru tot ce însemnați în viața mea și vă rog să mă iertați dacă nu pot să vă fiu mereu, fiecăruia, ceea ce ar trebui să vă fiu!

Dragii mei, chiar dacă sunt preot, nu spun că sunt fără de greşeală… de multe ori greşesc şi eu, cu sau fără voia mea. Doar prin asta ne dăm seama că suntem muritori, nu-i aşa?

Am încercat şi încerc mereu să fiu bun, să-i înţeleg şi să-i ajut pe toţi cei pe care i-am cunoscut, să nu nedreptăţesc pe nimeni, să nu rănesc, să nu devin o amintire urâtă…

Îi iubesc pe toţi oamenii şi am un suflet destul de încăpător pentru fiecare în parte, însă mă feresc şi eu la rândul meu de persoanele care mă obosesc cu aşteptări şi cu pretenţii absurde.

Recunosc: nu mi-au ieșit toate așa cum aș fi vrut sau așa cum ar fi trebuit, dar am luat frumosul, binele și mai ales lecția din orice am trăit. Și totuși, dacă mi s-ar da șansa să îmi retrăiesc viața, cred că aș alege aceleași experiențe (cu excepţia pierderii oamenilor dragi). Aș alege și să greșesc, dar fără a răni pe nimeni… Nimeni nu trebuie rănit. Nici măcar cei care ne rănesc…cu atât mai puțin ei…

Nu putem alege decât într-o mică măsură ce însemnătate să aibă oamenii în viața noastră, dar putem alege însemnătatea noastră în viețile lor. Mi-am dorit să am un rol frumos, să ofer ceva, oricât de puțin din mine, să rămân o amintire frumoasă. Le cer iertare celor pentru care nu am reușit să fiu ceva bun!

Nu sunt un om perfect, dar îmi ghidez viaţa după o regulă pe care încerc să nu o încalc: să trăiesc astfel încât să pot privi cu demnitate în ochii oricui şi să nu mă ruşinez de ceea ce sunt în faţa bunului Dumnezeu…

Iar celor pentru care am reușit să însemn ceva bun vă mulțumesc! Vă mulțumesc pentru șansa de a nu trece fără rost prin viața asta! Azi știu că nimic nu face un om mai frumos, mai bogat și mai fericit decât să poată iubi, să se poată dărui, să știe că a pus un strop de fericire într-un suflet.

Vă doresc tuturor să însemnați ceva bun pentru ceilalți! Fiți pace, bucurie și iubire pentru ceilalți! Fiţi pace şi bucurie, întru numele Domnului nostru Iisus Hristos!

Vă îmbrăţişez pe toţi cu părintească dragoste şi Vă mulţumesc tuturor pentru înţelegere şi sprijin.

Vă iubesc pe toți și vă mulțumesc pentru tot!

Cu toată dragostea şi binecuvântare, acelaşi, al vostru Părintele Vasile Florin Reuţ.