Mă găseam într-o adunare, destul de numeroasă. Era o masa festivă şi a avut loc un schimb de replici în versuri, un fel de epigrame, între mine şi de către cineva care ma provocase la acest schimb. Săgeţile încrucişate unul asupra celuilalt. Şi, s-a întâmplat ca eu sa recoltez un succes mai mare, şi să am mai multe aplauze din partea auditoriului.
Către sfârşitul mesei, bătrânul şi înţeleptul Mitropolit Tit Simedrea, fost ierarh al Bucovinei pe vremuri, m-a luat de-o parte şi mi-a spus confidenţial: „Observ că ai început să străluceşti. Te-aş sfătui ca în viaţă să te fereşti de strălucire, pentru că altfel îţi vei face mulţi duşmani”.
Şi, n-am ştiut ce înseamna treaba acesta, dar a trebuit să-mi dau seama mai târziu, pentru ca Dumnezeu mi-a dat pe seama şi foarte multe suferinţe, foarte multe nenorociri, foarte multe necazuri, prigoane şi ani de închisoare, dar foarte rar s-a întâmplat ca să găsesc pe cineva care sî mă compătimească sau să-mi plânga de milă.
În schimb, în viaţa mea, de câte ori am avut reversul, adică un succes fie literar, fie bisericesc, fie de altă natură, m-am pomenit că se face un fel de zid izolator în jurul meu.
Şi, atunci, mi-am zis eu, mai târziu, noi avem foarte multe păcate pe care ştim, le avem pomenite prin cărţile noastre de slujbă, dar este unul, un păcat pe care îl băgăm mai puţin în seamă, invidia.
De multe ori ne întrebăm: de ce m-o fi urând acest om, că nu i-am făcut nici un rău, nici macar nu m-am ocupat de el, nu intra în raza preocuparilor mele şi totuşi mă vorbeşte de rău, mă înţeapă, scrie în ziar împotriva mea. Ce o fi având?
Şi nu-ţi dai seama decât că singurul tău păcat faţă de el, şi faţă de alţii, este acela de a fi mai bun decât el sau decât mulţi alţii. Alt păcat nu ai.