Nici o armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea: De aceea nici nu se simte prea mulţumit când păcătuim, ci cel mai mult se bucură când ne lăsăm cuprinşi de disperare.

Ascultă, dar: Pavel se teme mai mult de deznădejde decât de desfrânare, căci spune: „Îndeobşte se aude că la voi e desfrănare, şi o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomeneşte” (I Corinteni 5,1).

Vezi, dar, cum Pavel se teme de deznădejde ca de arma cea mai tare a diavolului? Căci, după ce a zis „…să întăriţi în el dragostea…”, adaugă şi de ce: „…ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta” (II Corinteni 2,7).

Să apucăm să scoatem din gâtlejul diavolului acest mădular al nostru, înainte de a fi pierdut şi înghiţit. Corabia e în mijlocul furtunii şi în primejdie să se scufunde. Să ne străduim s-o salvăm înaintea naufragiului.

Căci, aşa cum corabia se scufundă când marea se umflă şi valurile se ridică uriaşe din toate părţile, tot aşa şi sufletul, când e împresurat de pretutindeni de tristeţe, se îneacă repede dacă nu-i întinde cineva o mână să-l ajute. Întristarea, prin care ne mântuim de păcate, aduce după sine pieirea dacă e lipsită de măsură.

Vezi cu câtă atenţie a folosit cuvintele? Căci n-a zis „poate o să-l piardă diavolul”, ci „poate ni-l va smulge satana prin înşelăciune, pentru că lăcomia este a dori să iei cu sila ceva ce nu este al tău”.

(Sfântul Ioan Gură de Aur: Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonahul Benedict Aghioritul, traducere din neogreacă de Zenaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, p. 35)