Durutul in cot – este si aceasta o virtute crestina?

Durutul In Cot (mai ales de sfaturile preotului si ale Sfintei Biserici) – este si aceasta o virtute crestina?

Nu o data mi s-a intamplat sa vina credinciosi sa-mi spuna ca au anumite probleme (de multe ori foarte grave chiar…), i-am sfatuit cat am putut mai bine, implicandu-ma chiar personal in viata lor… ca sa aflu mai tarziu ca au facut exact pe dos…

Problema e ca dupa ce au facut prostia… tot la preot ajung, punandu-l in fata faptului implinit… si rugandu-l sa faca daca se poate imposibilul, pentru a iesi din necaz.

Iar daca-i intrebi de ce nu te-au ascultat, aproape intotdeauna urmeaza raspunsul: „Aveti dreptate, m-ati sfatuit, insa am crezut ca…”

Si atunci ne intrebam, pe buna dreptate: este o virtute crestina si aceasta „durere in cot” a fratilor nostri si a surorilor noastre?

Așa cum bine știm, orice lucru poate fi și bun și rău. La fel și e și cu indiferența. Nu este vorba de indiferența la durerea aproapelui, nu este vorba de cei care „văzându-l, au trecut pe alături” când omul acela căzut între tâlhari abia putea să-și mai tragă răsuflarea.

Atunci când cineva are nevoie de ajutor, suntem datori să-l ajutăm pe măsura puterilor noastre.

Dar ce te faci dacă omul acela nu vrea să fie ajutat?

Dacă vrei să-l ajuți să iasă dintr-o groapă, dintr-o patimă și el spune că nu e nici o groapă acolo și patima aceea nu este a lui.

Dacă vrei să bandajezi un bolnav și el spune că ți se pare, că el e sănătos tun și nu vrea nici un tratament. Dacă vrei să-i arăți Calea, Adevărul și Viața și el spune „despre acestea te voi asculta altădată”.

Există adeseori situații în care cineva nu vrea să primească ceea ce vrei să-i dai. De multe ori te izbești de persoane sau sisteme care nu vor să fie schimbate. Ce faci într-o asemenea situație?

„Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieșind din casa sau din cetatea aceea, scuturați praful de pe picioarele voastre” spune Mântuitorul prin mâna evanghelistului Matei.

Am spus de câteva ori că eu cred în dreptul omului de a fi prost și mulți au fost șocați de afirmație. Ei, tocmai despre asta vorbeam. Unii oameni nu vor cu nici un chip. Iar apostolul Pavel îi spune lui Tit episcopul și prin el, nouă că „după prima și a doua mustrare, depărtează-te”. Lasă-l să fie prost dacă nu vrea cu nici un chip să învețe.

Și nu învață Pavel de capul lui toate astea ci pentru că l-a auzit pe Mântuitorul spunând „de-ți va greși ție fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine și el singur. Și de te va asculta, ai câștigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș.”

Toate acestea se referă la relația personală cu un alt om, dar ce ne facem când avem în față un întreg sistem, politic, administrativ, social care este putred de la cap până la coadă? Ne apucăm să facem revoluție sau ne creăm un microclimat și ne izolăm parțial de ceea ce se întâmplă în jurul nostru?

Dacă vedem ceva rău, suntem datori să atragem atenția. Se întâmplă însă de multe ori ca ceea ce spunem sau ceea ce vrem să facem să fie privit cu ochi nu tocmai buni de către cei care au frâiele în mâini. Și atunci ne vedem mai departe de viața noastră, de propovăduirea prin casele unde suntem ascultați și altele asemenea.

Oare nu vedeau apostolii că împărăția romană e cu susul în jos? Nu vedeau că guvernatorii nu au nici un dumnezeu și că fac mai mult rele decât bune? Bineînțeles că vedeau, și deși mulți dintre regi, împărați, guvernatori și alții ca ei s-au temut și se tem că vreun creștin le va răpi „împărăția”, totuși noi am învățat care sunt lucrurile care contează cu adevărat așa că nu ne dorim ceea ce au ei.

Mulți oameni în ziua de astăzi fac atacuri de cord, atacuri cerebrale, diabet, ulcer și o grămadă de alte boli din cauza stresului. Li se pare că pot să răstoarne munții, să schimbe stăpânirile care sunt rele, să facă fotbalul să fie din nou sport și nu plimbare de valize cu bani sau să facă politica să fie în interesul poporului.

Și încep bieții oameni să se agite și să se dea de ceasul morții în timp ce alții pe lângă ei au grijă să le bage bețe în roate cu sau fără voie și să le zădărnicească eforturile știut fiind că mult mai ușor este să prăvălești decât să zidești.

Și atuncea, când vezi că ai ajuns într-o cetate în care nu este primită propovăduirea, te dai înapoi, scuturi praful de pe sandale ca să nu spună că le-ai luat măcar și varul de pe pereți și până când vor vrea să asculte sau până când se vor găsi alții care să se arate a fi pământ roditor „intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău” pentru tine și pentru lume așteptând cu multă răbdare vremea la care vei fi chemat să-ți faci lucrarea în lume.

Este deci durutul în cot o virtute creștină? „Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie.”

Sursa: Serafim Pantea (serafimpantea.ro)