Duminică 08 Septembrie 2024 – Naşterea Maicii Domnului: Invităm Copiii, Şcolarii şi pe cei dragi la Sfânta Liturghie şi Rugăciuni pentru Începutul Noului An Şcolar

Dragă soră şi dragă frate întru Domnul şi mai ales drag copil, elevă sau elev care te pregăteşti să începi un nou an şcolar.

Astăzi te binecuvintez în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi te rog să-mi îngădui să-ţi răpesc puţin din timpul tău preţios. pentru un anunţ important:

Prin milostivirea preabunului Dumnezeu, iată că ne-am întors din concediul prilejuit de nunta copiilor noştri din România.


Dacă Dumnezeu îmi îngăduie să mai trăiesc, vă invit astăzi Sâmbătă 07 Septembrie 2024 la ora 17:00 la Slujba Paraclisului Maicii Domnului şi Spovedanie pentru copii care încep un nou an şcolar sau pentru cine mai doreşte.

Iar mâine, duminică 08 septembrie 2024, la Marea Sărbătoare a Naşterii Maicii Domnului, vă invit de la ora 10:00 la Sfânta Liturghie şi la câteva rugăciuni pentru începutul anului școlar 2024-2025. Toţi copii, mai ales cei care vor veni la Spovedanie, se vor împărtăşi cu Sfintele Taine.

Știu că ora este târzie, dar mai știu şi că pentru multe alte lucruri am renunța la somn și odihnă fără probleme.

Știu că nu trebuie să comparăm lucrurile în viață, dar mai știu că, aşa cum spuneau strămoşii noştri: „Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu! Unde-i El cu Harul Său, nici un lucru nu e greu!”

Și mai știu că mult poate rugăciunea împreună a noastră, a tuturor!

Așadar toți cei care puteți, doriți și sunteți dispuși să renunțați la ultima zi de vacanță, jertfind lui Hristos și Maicii Domnului o oră din viața voastră, vă aștept sa o punem chezașă în anul școlar ce se deschide de pe 10 septembrie aici în Bavaria – Germania, cu provocări, cu așteptări, cu speranțe.

Dragi copii, dragă elevă sau elev, aşadar mâine, duminică, pe 8 septembrie 2024, în ziua de prăznuire a Nașterii Maicii Domnului, ne întâlnim la ceas de rugăciune, de la ora 10:00 pentru a o chema pe Maica Domnului să ne fie mijlocitoare în noul an școlar ce se deschide.

Te îmbrăţişez şi te aştept cu drag şi binecuvântare, împreună cu cei dragi ai tăi!

Să ai o zi minunată ca sufletul tău!