„A mai trecut un an şi-n veci n-o să mai fie”… cum trebuie să începem creştineşte acest an nou?
A mai trecut un an la sfârşitul căruia mulţi dintre cei cu care l-am început nu mai sunt aici cu noi, ci au pornit spre Dumnezeu, spre veşnicie. Aşa trec anii după ani, şi în această trecere duc cu ei la vale pe toţi, şi pe cei bogaţi, şi pe cei sărmani. Ne pleacă părinţi, copii, cei dragi, şi la moment de cumpănă dintre ani realizăm acest lucru.
„A mai trecut un an şi-n veci n-o să mai fie”… cum trebuie să începem creştineşte acest an nou?
Dar mai trebuie să conştientizăm un lucru: că poate la anul alţii îşi vor aduce aminte de noi, aşa cum o facem noi acum. De aceea fiecare dintre noi, va trebui să luăm mai mult seama la tot ceea ce facem, pentru ca atunci când nu vom mai ajunge să mergem dintr-un an spre un alt an, ci de aici dincolo, acolo vom fi întrebaţi de toate, de toţi anii petrecuţi aici…
Anul care trece în veci n-o să mai fie, dar va conta pentru veşnicie la fel ca şi cel care vine. Privim ca Ianus, cu o faţă înapoi şi alta înainte. Privim înapoi, şi ar trebui să o facem cu umilinţă şi smerenie, faţă de goliciunea sufletească cu care ieşim din vechiul an.
Am plecat din vechiul an cu durere pentru toate durerile pe care le-am pricinuit fraţilor noştri, pentru toate piroanele bătute în palmele Pruncului Iisus abia născut. Am plecat din vechiul an tot mai singuri şi tot mai reci faţă de cei care ne-au fost dragi odată: părinţi, soţi, copii, Dumnezeu, şi ne doare.
De aceea tot mai mulţi fug de această privire sinceră înapoi. De aceea cei mai mulţi încearcă să suplinească această durere cu pseudo-bucuria revelionului, prin petreceri, mâncare şi băutură. De aceea tot mai mulţi încearcă să ascundă această goliciune sufletească cu care trecem dintr-un an în altul prin luxul înveşmântării exterioare.
Credem că înşelăm pe cineva? Ne înşelăm pe noi. În zadar punem pe masă de toate, dacă în casă lipsesc dragostea şi credincioşia dintre soţi, dintre părinţi şi copii. În zadar spunem tuturor „La mulţi ani” dacă nu le spunem mai întâi „iartă-mă pentru anii din viaţă pe care ţi i-am mâncat”.
În zadar în case şi în curţi aprindem lumini şi făclii dacă în suflet rămâne mult întuneric. Şi de ce nu, în zadar împodobim străzile oraşelor cu lumini, dacă sub ele zac atâţia şi atâţia sărmani.
Să ne rugăm la această trecere dintre ani, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru prea marea Sa milostivire faţă de noi şi cerându-i fierbinte ca în anul care a venit să fie cu noi în orice zi, să ne ajute să îndreptăm tot ce am stricat. Iar Biserica noastră rânduieşte în toate bisericile slujba de mulţumire adusă lui Dumnezeu la trecerea dintre ani.
De aceea, la momentul acesta înălţător, în locul irosirii timpului la diferite petreceri, unde cei care ni le oferă nu au nevoie de fapt de noi, ci de banii noştri, să drămuim timpul pentru cei ce au nevoie de noi.
(Sursa: Pr. dr. Ion MANEA, Parohia Tohanul Nou)