Un ţăran şi fiul său mergeau într-o dimineaţă la câmp. La un moment dat, tatăl se opri, stătu câteva secunde ascultând, apoi îşi întrebă feciorul:
– Fiule, ascultă puţin şi spune-mi ce auzi !
– Cântecul păsărilor şi foşnetul frunzelor, tată, răspunse băiatul.
– Ascultă mai bine. În afară de asta, mai auzi ceva?
Băiatul se concentră şi zise:
– Da, parcă aud zgomotul unei căruţe.
– Aşa este, aprobă tatăl, mai mult decât atât, este o căruţă goală!
– Cum de ştii asta fără sa o vezi?, se arătă mirat feciorul.
– Este foarte ușor, răspunse tatăl. Cu cât căruţa este mai goală, cu atât face mai mult zgomot.
Un lucru este sigur: logica acestui ţăran poate fi aplicată şi în cazul nostru, al oamenilor mari. Cunoaşteţi desigur persoane care fac mult zgomot lăudându-se, debordând de îngâmfare şi suficienţă de sine. Vorbesc mult şi foarte sonor. Şi, nu-i aşa, în cele mai multe cazuri, zgomotul acestor oameni e semn că sunt goi, pe dinăuntru.
Sau atunci când vedem o persoană care vorbeşte prea mult, întrerupând conversaţia celorlalţi, dovedindu-se inoportună, lăudându-se cu ceea ce posedă, simţindu-se atotputernică şi dispreţuindu-i pe cei din jurul ei, trebuie să ne amintim: “Cu cât este mai goală căruţa, cu atât mai mult zgomot face”.
Cu cât creștem în ani, cu atât avem nevoie de mai multă linişte. A fi zgomotos nu este deloc un semn bun. Întâlnim mulţi oameni care fac tărăboi, numai ca să fie băgaţi în seamă sau numai ca să pară mai „cu moț”. A face zgomot, constituie pentru ei o modalitate de afirmare, de a-şi face simţită prezenţa. Sunt precum butoaiele goale care fac cel mai mare zgomot la simpla lovire, cum bine spunea Sofocle „Butoaiele goale fac gălăgie multă.” Așa este, foarte mulţi oameni se aseamănă cu butoaiele goale: ei merg peste tot făcând o mare gălăgie, fapt ce le demonstrează incapacitatea, mediocritatea și goliciunea sufletului.
Din frumosul proverb chinezesc , „Face mai mult zgomot un copac ce cade, decât toată pădurea care creşte în tăcere”, putem concluziona că „zgomotoșii” sunt și vor fi în cădere liberă. Mai grav este că nu își dau seama de asta, precum toba care face mult zgomot fără să știe că este goală pe dinăuntru.
Smerenia constă în a trece sub tăcere virtuţile noastre şi de a le permite altora să le descopere… Nimeni nu este mai gol la suflet, decât cel care este plin de sine însuşi. Noi să încercăm să nu fim la fel… Să fim ca ploaia liniştită şi blândă, care pătrunde în tăcere până la adâncimea rădăcinilor, hrănindu-le. Aşa să ne ajute Dumnezeu!