CONSTRUIM O BISERICĂ ORTODOXĂ ÎN STRAUBING !?

CONSTRUIM O BISERICĂ ORTODOXĂ ÎN STRAUBING !?
Pune şi tu o cărămidă la acest proiect de suflet! Îţi mulţumim!
Doamne ajută-ne! Fie Voia Ta! 🙏

Dragi prieteni, am făcut apeluri pentru tot felul de persoane în nevoie, v-am rugat să vă rugați pentru sute de bolnavi, v-am simțit aproape în rugăciune, am pomenit mii de pomelnice pentru toți, am făcut un nor de rugăciune în timpul Pandemiei şi nu numai, am primit sute de oameni la Biserica din Straubing la Sfintele Slujbe.
V-am transmis multe sfaturi de suflet şi v-am tot bătut la cap cu textele şi gândurile mele. M-am tot frăsuit, gândindu-mă cum să fac. Apoi mi-am dat seama că adevărul e totdeauna cheia realității.

Biserica în care slujim acum nu este a noastră, ci ne-a fost dată spre folosinţă prin bunăvoinţa Bisericii Catolice din această localitate. Nefiind a noastră, nu ştim cât timp vom mai putea sluji în ea.
Așa că împreună cu Consiliul Parohial am hotărât şi am pus această cărămidă în mijlocul bisericii, acţiune prin care ne-am propus să punem început bun pentru construirea unei biserici ortodoxe românești în Straubing!

Parohia noastră are mulți oameni sărmani cu posibilități financiare limitate. Nu le putem cere numai lor.
Nu există biserică fără ctitori, întrucât orice lăcaș de cult are la temelie dărnicia unor persoane sau a unei comunități. Omul sfințește pământul zidind pe el biserici sfinte, care leagă pământul cu cerul. Această biserică va fi construită atât pentru noi, cât şi pentru generaţiile care vor urma după ce noi nu vom mai fi.

Cine crede că m-am rugat pentru el, cine a citit cuvintele mele, cine mi-e prieten (sau urmăritor din cei peste 80 000), cine a fost la Sfintele Slujbe și a primit binecuvântare și vindecare, cine mi-a spus durerile și eu le-am dus Sfinților Împăraţi Constantin şi Elena, vă rugăm să ajutați Biserica lor.

***

Contul deschis special pentru construcţia Bisericii Ortodoxe româneşti din Straubing:

Rumänisch-Orthodoxe Kirchengemeinde “Heiligen Konstantin und Helena” Straubing e. V.
(prescurtat: Rum.-Orth. Kirchengem. SR. e. V.)
Raiffeisenbank Straubing
IBAN: DE33742601100305472350
BIC: GENODEF1SR2

Verwendungszweck (specificatia): „Für Kirchenbau” sau „Pentru constructia bisericii”

***

Dumnezeu să vă binecuvinteze viața şi să Vă răsplătească jertfa şi osteneala.

Vă rugăm să distribuiţi acest mesaj!

Vă mulţumim tuturor pentru întelegere şi sprijin!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Cu toată dragostea şi binecuvântare,
Părintele Vasile Florin Reuţ

Construim o Biserică Ortodoxă în Straubing

Construim o Biserică Ortodoxă în Straubing