Cele sapte Plansuri ale Sfantului Efrem Sirul – Plansul de sambata seara
Acum, inca si astazi, cu fata rusinata si in pamant plecata, indraznesc sa graiesc catre Stapanul ingerilor si Ziditorul tuturor; iar eu sunt pamant si cenusa; ocara oamenilor si defaimare norodului; vierme, cu adevarat, si nu om, mustrat si prihanit fiind, cu totul prea dureros si de mahniciune plin.
Cum voi cauta catre bunatatea Ta, Stapane? Cu ce fel de inima, cu ce fel de constiinta? Ce fel de limba necredincioasa si intinata voi indrazni sa misc? Si cum voi face inceputul marturisirii mele?
Peste masura eu, ticalosul, am intaratat numele Tau si mai presus decat curvarul am vietuit curveste. Ca pe cel ce este intru mine dupa chipul Tau l-am intinat, netrebnicindu-l, si glasul poruncilor Tale nu l-am pazit.
A caror pacate ale mele lasare voi cere mai intai eu, pacatosul? A celor intru cunostinta, cu neasemanare neiertate, ori a celor intru calcarile de sfintele Tale porunci, ori a celor intru impreuna invoirile cu gandurile cele rele si viclene?
Stiu, Doamne, ca, pentru multele intinari ale sufletului meu si pentru necuratia mea, nu sunt vrednic de infricosata Ta chemare. Nu pot sta intru rugaciune inaintea Ta; nu pot sa caut si sa privesc la inaltimea Cerului, caci cu poftele cele necuvioase usa deschizand-o si dobitocesti si fara de randuiala porniri uneltind, pe ticalosul meu suflet cu patimile l-am intinat.
Miluieste-ma Doamne, ca sufletul meu s-a inecat in marea dezmierdarilor celor amare; si cu urata socoteala haina sufletului meu am manjit-o; si toata mintea mea s-a framantat de gandurile dracilor; si prin toate lucrurile si gandurile mele am amarat si de-a pururea amarasc bunatatea Ta, iar pe vrajmasul meu care se lupta cu mine de-a pururea il trag catre mine si il slujesc.
Constiinta imi mustra gandirea mea. Imi rusinez fata mea. Insumi de sine-mi osandit sunt mai inainte de judecata cea gatita mie. Inversunarea ce este intru mine ma biruieste, ca de-a pururea in noroiul lacomiei pantecelui ma tavalesc; scrisa pe stalp este reaua mea petrecere, ca de-a pururea dezmierdarile ma innegureaza; spre osanda imi este goliciunea mea, ca de-a pururea reaua putoare a patimilor ma manjeste, de-a pururea cu gandurile spurcate ma intinez.
Din pruncie m-am facut vas al pacatului celui de stricaciune facator, si acum, in fiecare zi auzind de judecata si de rasplatire, nu voiesc sa stau impotriva poftelor trupului care se ostesc impotriva sufletului meu, ci totdeauna eu, ticalosul, intru cunostinta pacatuiesc, totdeauna ma amagesc, totdeauna ma robesc, totdeauna ma biruiesc. Pentru aceasta sarac si urat, Doamne, si pustiu de darul Tau ma fac.
Vai mie, Doamne, ca indelunga rabdarea Ta rau am cheltuit-o! Vai mie, ca intru multi ani am scarbit pe Duhul Tau cel Sfant! Vai mie, ca vremea vietii mele a trecut intru toata desertaciunea!
Ci, Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri pe mine, sa nu dai la aratare pacatele si rusinoasele mele lucrari cele urate in privelistea a toata lumea, inaintea tuturor ingerilor si a oamenilor, spre rusinea mea si spre osanda vesnica; ca pricinuitor sunt a toata rusinea si osanda.
Cum voi plange orbirea sufletului meu! Cum voi plange atata necunostinta a mea! Cum voi plange voirea mea cea asa de patimasa si nepocaita! Astazi nevoitorii se odihnesc cu mangaierea Sfantului Duh, iar eu ma tulbur, socotind saracia mea cea din lenevire.
Astazi se veselesc cei carora li se descopera de catre Dansul cele tainice, iar eu ma rusinez ca de toata fapta cea buna strain am crescut. Astazi se bucura cei ce vad de la Dansul vistieriile rasplatilor lor, iar eu plang cu amar ca m-am alaturat cu dobitoacele cele fara de minte si m-am asemanat lor. Gol m-am facut eu, ticalosul, cu a mea trandavie, fiindca strain sunt de cei ce intru rugaciune si intru priveghere s-au nevoit.
Cauta spre mine, Stapane, cu mila, dintru inaltimea Ta cea sfanta. Vezi neindreptarea sufletului meu celui netrebnic si, cu judecatile care stii miluindu-ma, indrepteaza-ma. Ca inaintea sfantului Scaun al slavei Tale stand, ca atingandu-ma de prea-curatele Tale picioare, asa ma rog si ma cuceresc cu inima zdrobita:
Miluieste-ma, Milostive, pe mine, faptura Ta; intoarce-ma pe mine in dar cu darul Tau. Stiu ca toate le poti si cu neputinta Tie nimic nu-Ti este. Sa nu astepti voirea mea cea stricata, ca nu am osardie spre a ma indrepta pe sine-mi.
Plangeti pentru mine, toata firea cea vazuta si cea nevazuta, cel ce intru pacate si in patimi de tot am imbatranit. Plangeti pentru mine, cel ce sunt intreg-intelept pentru cei ce ma vad, iar in launtru de-a pururea curvesc.
O, suflete muncit, s-a apropiat dezlegarea ta cea din trup! Pentru ce te veselesti intru privirile cele straine de tine, de care o sa te lasi si de care o sa te lipsesti? Gandeste-te la cele pe care le-ai lucrat, cum si ce sunt: cu cine ti-ai petrecut zilele lucrarii si ale plugariei.
Pe cine ai veselit cu lupta ta, ca sa-ti vina in intampinare in ceasul iesirii tale; pe cine ai veselit intru alergarea ta, ca sa fii odihnit in livada sa; si pentru cine ai muncit in dar, sau intru privegheri te-ai ticalosit, ca sa-ti iasa inainte cu bucurie; pe cine ti-ai facut prieten in veacul ce va sa fie, ca sa te primeasca voios; in ce fel de tarina te-ai tocmit si ce plata va sa-ti dea tie; cu ce nevointe ai veselit pe Domnul, pe Nascatoarea de Dumnezeu, pe Sfinti, pe vecinii tai.
Trezveste-te, suflete ticaloase, ca sa nu te afli in ceasul despartirii in scarbe si in suspinuri; ca sa nu plangi fara de folos in vecii vecilor. Vor veni atunci acestea toate in mintea ta si vei zice intru sine-ti, plangand si jeluindu-te cumplit: Eu pe acestea in fiecare ceas, pe toate mi le-am amintit, insa nu m-am ingrijit de a mea mantuire.
Vezi, Stapane Hristoase, Mantuitorule, izvoarele lacrimilor mele si zdrobirile si suspinurile nevrednicului meu suflet; si sa vina peste mine mila Ta, mai inainte de a veni Judecata cea infricosata sa ma ia nepregatit si rusinat.
Trimite-mi putere mai presus de puterea mea, ca sa ma intoarca pe mine si sa viez intru cuviosie si dreptate, dupa sfanta voia Ta. Sfinteste-mi inima mea, care s-a facut pestera si lacas al dracilor.
Sfinteasca-se peste mine infricosatul si prea-sfintul Tau nume. Nu am fost eu odata pe pamant. Si Ti s-a parut Tie, intru multe indurarile Tale, a ma plasmui intru pantecele maicii mele; si m-am nascut, cu mila Ta, invrednicindu-ma a ma face vas darului Tau; si mi-ai daruit mie luminarea duhovnicestii cunostinte. Iar eu, lenesul si pacatosul, am lepadat si lepad daruirile darului Tau.
Deci de ce fel de iertare sunt vrednic eu, ticalosul, cerand indurare, Doamne, caci nu am marturisire curata? Ca de multe ori m-am fagaduit Tie sa ma pocaiesc, si mincinos al fagaduintei m-am facut.
De multe ori m-ai miluit, si eu iarasi m-am lepadat. De multe ori m-ai tinut, si eu iarasi m-am intors. De multe ori m-ai inviat, si eu iarasi am cazut. Pentru aceasta hotararea eu o aduc asupra mea si marturisesc ca sunt vrednic de toata munca si pedeapsa.
De cate ori ai plinit darul Tau cel mangaietor, iubitorule de oameni, prisosind cu bucurie, iar eu pururea Te intarat pe Tine! De cate ori ai desavarsit asupra mea darul Tau, si ai saturat foamea mea, si setea mea ai racorit-o! De cate ori ai luminat gandirea mea cea intunecata si ai adunat din inselare gandurile mele! De cate ori ai imbogatit saracia mea si ai gonit putrejunea mea, iar eu, ticalosul, totdeauna lepad bogatia Ta.
Cu totul ma spaimantez si ma cutremur, acestea gandindu-le. Cu totul intru adancul indoielii ma cufund, nimic vrednic catre darea de raspuns nu am eu, ticalosul. De cate ori mi s-a facut mie darul Tau, Stapane, cale a vietii, si luminare, si bucurie nepovestita! De cate ori s-a facut intru inima robului Tau intelepciune, si frumusete, si putere, negraita inaltime si lauda, si bucate mai dulci decat mierea in gura robului Tau!
Cum voi povesti darurile cele ce mi s-au dat mie de la darul Tau, Doamne, pe care eu, ticalosul, le-am lepadat si le lepad pentru lenevirea mea? De nenumarate pedepse fiind vrednic, de nenumarate daruri m-ai umplut pe mine, pacatosul; iar eu, ticalosul, cu cele impotrivnice iti rasplatesc.
Ci Tu, Doamne – ca Cel ce firesc ai noianul indelungii rabdari si adancul milosardiei – sa nu ma parasesti, ca sa nu fiu taiat ca smochinul cel neroditor; sa nu Te grabesti a ma secera pe mine crud si fara de vreme din viata; sa nu ma iei pe mine ne-gata fiind; sa nu ma ridici pe mine mai inainte, pana nu imi voi aprinde candela; sa nu ma iei pe mine neavand imbracaminte de nunta; ci, ca un bun si iubitor de oameni, miluieste-ma, si-mi daruieste mie ani spre pocainta.
Sa nu pui sufletul meu gol jalnica mustrare inaintea infricosatului si nemitarnicului Tau Divan; ci, ca un iubitor de oameni, milostiveste-Te spre mine, Doamne, cel sarac cu sufletul, cel jalnic, cel gol, cel neputincios, cel lenes, cel spurcat, cel curvar, cel trandav, cel impietrit, cel afundat, cel rusinat, cel pacatos, cel neindraznet, cel fara-de-raspuns, cel osandit, cel nevrednic, cel vrednic de toata pedeapsa si munca.
Daca dreptul abia se mintuieste, apoi eu, cel pagan si pacatos, cum ma voi arata? Daca stramta si necajita este calea care duce la viata, apoi cum eu, netrebnicul, care ma impatimesc de dezmierdari si desfranez, ma voi invrednici mantuirii?
Daca prin multe necazuri se mosteneste de cei vrednici imparatia Cerurilor, atunci cum eu, cel fara de minte, voi dobandi mostenirea si odihna cea vesnica?
Vai mie, suflete netrebnice! Scurta este viata, repede trece vremea, catre moarte trimitand. Ce raspuns vei da, intru cunostinta pacatuind? Cum vom rabda mustrarea? Ce fel de cutremur ne va lua, cand vom auzi acea amara si plina de plans tagaduire: «Nu va stiu pe voi.»?
Pe voi toti va rog, Sfinti ai lui Dumnezeu, soliti pentru mine, pacatosul si prea-micul. Varsati, rogu-va, cererea voastra pentru mine catre induratul Dumnezeu, ca sa intoarca sufletul meu din iadul in care s-a pironit de patimile cele de necinste, ca sa straluceasca sfantul Sau dar intru dansul si sa-mi lumineze gandirea cea intunecata; ca sa ma fac prea-osarduitor si vrednic de pocainta, cu puterea sfintelor voastre rugi.
Ci Tu, Doamne, Mantuitorul meu, Fiule al adevaratului Dumnezeu, Tu, precum stii, precum voiesti, pentru singura bunatatea Ta, in dar ma intoarce de la rautatea ce este intru mine si de la pierzare, si pune intru mine fapta buna cea frumoasa, deznadejdea sufletului meu izgonind-o.
La mila Ta nazuiesc eu, ranitul. Primeste suspinurile mele ca pe lacrimile desfranatei. Sa nu ma urasti pe mine pentru intinaciunile cele multe ale pacatelor mele. Stii, Stapane, lesne-alunecarea firii omenesti. Adu-ti aminte ca din tinerete se pleaca gandirea omului cu sarguinta spre cele rele si viclene. Adu-ti aminte ca Tu singur esti curat, si fara prihana, si nespurcat.
Miluieste-ma pe mine, Cel ce esti din fire bun, si milostiv si milosard. Biruieste impietrirea mea si fa insuti, precum stii, indreptarea; ca ma tiranisesc de obiceiul meu cel rau si viclean; ca neputincios sunt cu trupul, si cu sufletul, si cu cunostinta; ca s-a stins vremea mea; ca s-au stins intru desertaciuni zilele mele.
Mi se apropie sfarsitul caii si insumi sunt neravnitor spre indreptarea de sine-mi. Si deschide-mi mie, Stapane, usa milei Tale si sa nu mi-o incui pe dansa, ca sa bat cu nevrednicie.
Intinde-mi mie mana de ajutor intru noianul patimilor si al dezmierdarilor care ma inviforeaza. Da-mi mie vreme de pocainta si chip de mantuire. Caci daca nu vei face Tu, Doamne, cate eu voiesc, neputincioase si lesne de stricat sunt acelea; cate eu apuc nefolositoare si nedesavarsite se fac.
Iata, Doamne, vezi impotrivirea vrajmasilor si neputinta firii noastre. Pana cand iti intorci fata Ta de la mine? Pana cand se va inalta vrajmasul meu asupra mea? Intoarce, Doamne, izbaveste sufletul meu din lucrarea lui cea rea; caci peste tot ma ranesc si el sta rizand de mine.
Mantuieste-ma pentru mila Ta si nu pentru lucrurile mele; caci rele si viclene sunt. Adu-Ti aminte, Doamne, ca milele Tale din veac sunt, peste cei pacatosi intinzandu-se. Caci, daca vei privi la faradelegi, ca si cum nu as fi voi pieri.
Sa nu biruiasca trandavia si nebunia mea iubirea Ta de oameni cea nemarginita. Sa nu ma randuiesti de-a stanga cu caprele pe mine, cel iute la pacat, cel ticalos, cel nevrednic de mila. Sa nu ma judeci pe mine, Stapane, ca pe un rob netrebnic si rau, si viclean, nici sa ma pierzi pe mine cu cei ce-Ti zic Tie «Doamne, Doamne» si nu fac voia ta.
Primeste, Stapane, si auzi spurcata si nevrednica mea cerere, Cel ce mantuiesti pe toti cei ce nadajduiesc intru Tine, Cel ce nu Te intorci despre cererea pacatosilor, Cel ce dai mana celui ce zace jos.
Povatuieste-ma pe mine la frica Ta. Da-mi mie lacrimi de umilinta, pocainta spre mantuire aducand, caci catre Tine am ridicat ochii cei ganditori ai sufletului meu; caci catre Tine, Doamne, m-am indreptat din pantecele maicii mele; si sa nu ma lepezi pe mine de la fata Ta, ca multe sunt indurarile Tale peste cei ce cheama numele Tau intru adevar; ca bine esti cuvantat in vecii vecilor. Amin!
Alta rugaciune a Sfantului Efrem Sirul
– fiindca nu se face plecarea genunchilor sambata seara –
Darul Tau mi-ai dat mie sa graiesc catre Tine, Doamne, si dorul pe care il am catre bunatatea Ta ma sileste sa nu tac. Ca un singur bun si al nostru al tuturor Ziditor, iarta faradelegile si pacatele robului Tau celui pacatos si nemultumitor.
Stiu ca covarsesc cu pacatele pe toti oamenii, Doamne, dar am scapare adancul cel covarsitor al indurarilor Tale; si tare sunt incredintat ca primesti si miluiesti pe toti cei ce nadajduiesc la bunatatea Ta; si mai inainte cunoscator fiind, Stapane, inima celui ce vine la Tine mai inainte o vezi daca s-a dezbracat de lume cu totul.
Mai inainte de a ajunge el la usa ii deschizi lui; mai inainte de a-Ti cadea el la picioare ii intinzi mana; mai inainte de a varsa el lacrimi indurarile Tale i le intinzi si, ca pe un negutator care cu multa bogatie s-a intors, asa primesti pe cel care vine la Tine din tot sufletul; ca doresti sa vezi pocainta, si poftesti sa vezi lacrimi, si Te bucuri de sarguinta robilor Tai celor ce se nevoiesc sa gaseasca curatia.
Insa, fiindca nu este cu putinta a se vinde vindecarile darului Tau, Doamne, si prin lacrimi le daruiesti pe acestea in dar, daruieste mie, nevrednicului robului Tau, lacrimi, ca sa rog neasemanata bunatatea Ta cu luminare, si cu dorire, si cu credinta, si sa ma vindec de ranile mele cele ascunse.
Deci arata intru madularele mele milosardia Ta cea multa, milosarde Doctore, si curate fa ranile mele, si aratata se va face milosardia Ta spre mine, ticalosul. Izbaveste-ma de muncile cele ce se cuvin mie.
Izbaveste-ma pe mine, Doamne, de necajirea nevazutilor vrajmasi, si sa se propovaduiasca darul Tau, ca el pe mine m-a slobozit. Sa se propovaduiasca darul Tau, precum totdeauna si aiurea, precum la cei nenumarati trandavi, asa si la mine.
Asemenea este, Stapane, mintea noastra cea neputincioasa lemnului celui de curand rasarit, trebuindu-i totdeauna umezeala apei. Astfel, gandirea noastra, neputincioasa fiind, are nevoie neincetat de darul Tau si de luminare.
Vindeca-ma, Doamne, si ma voi vindeca. Iar de m-am lepadat si ma lepad, ca un pamantesc, insa, precum ai umplut vedrele de blagoslovenia Ta, umple si inima mea de darul Tau si de bunatatea Ta.
Maica cea milosirda, Doamne, lepadand-o pruncul ei, nu voieste a-l trece cu vederea pe dansul, ca se biruieste de milostivirea ei. Milostivirile pasarii curg asupra puilor ei, si in fiecare ceas ii cerceteaza pe dansii, si hrana le aduce lor, si se osteneste ca sa-i hraneasca pe dansii. Asa si milosardia Ta se biruieste de catre bunatatea cea dintru Sine-Ti ai milui pe cei ce din tot sufletul Te cheama pe Tine.
Insa aceia, prunci fiind, la Judecata nu vor veni, iar eu, ticalosul, intru cunostinta pacatuind, stiu ca voi fi judecat. Cad deci, indurarile Tale trebuindu-mi, Fiule al lui Dumnezeu, Unule-Nascut, ca in tot ceasul sa ma cerceteze darul Tau pe mine, cel pacatos si nevrednic, si sa mi se faca mie acesta luminare, si scapare, si putere, ca sa ma acopere cu aripile sale atunci, in ceasul cel infricosat al judecatii, si sa stau de-a dreapta Ta cu cei ce bine s-au nevoit si Ti-au bine-placut Tie, cu indurarile darului, cu mantuirea intru mila, slavind si bine-cuvantand bunatatea Ta cea nemasurata, in vecii vecilor. Amin!
Pe toate Tu le-ai zidit, Doamne; insa acelea la Judecata nu vor veni, iar eu si pentru un cuvant desert, si pentru ganduri rele si viclene, si pentru insasi pofta ma voi osandi. Ca numaidecat ce vine asupra-mi dulceata, indata si uit pe toate ale mele si, ca si cum as fi iesit din minte, intru toate robesc rautatii: ma fac maret in desert, manios, trandav, lenevos, inalt, indracit cu pantecele, iubitor de dezmierdari, cu totul intinat; in tot ceasul ma amagesc si nu pricep.
Venirea de fata a darului Tau, Stapane, iubitorule de oameni, daruieste dulceata, liniste, umilinta. O, iubitorule de oameni, prea-bunule Doamne, vrand si nevrand, mantuieste-ma pentru multa bunatatea Ta. Amin!
Sfantul Efrem Sirul