Cele 4 piersici
O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:
– Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
– Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
– Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
– Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă…
– Şi apoi?
– Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
– Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că „lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă”. Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună? – l-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
– Nu ştiu.
– Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?
– Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
– Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.
În sfârşit, ţăranul l-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
– Dar ţie ţi-a plăcut piersica?
– Nici eu nu ştiu, tătucă.
– Cum, şi tu ai vândut-o?
– Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi I-a spus:
– Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează.
Iisus Hristos: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu!” (Marcu 10, 14)