Sfânta Împărtăşanie cu Trupul şi Sângele Domnului formează centrul vieţii noastre duhovniceşti. Fără de aceasta nu putem avea viaţa în Hristos, nu ne putem mântui. Căci aşa ne spune Mântuitorul: “De nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi de veţi bea Sângele lui, nu veţi avea viaţa întru voi”(Ioan 6, 51-53).
Sfântul Botez, Spovedania şi Sfânta Împărtăşanie sunt tainele de bază ale Bisericii Ortodoxe care asigură mântuirea credincioşilor noştri. Şi dacă Botezul este “uşa Tainelor”, iar Spovedania este numită “al doilea Botez”, Sfânta Împărtăşanie este cununa Tainelor, căci ea desăvârşeşte, uneşte direct pe om cu Dumnezeu prin Trupul şi Sângele Domnului.
Sfânta Împărtăşanie se mai numeşte şi Euharistie, adică mulţumire, sau recunoştinţă
Sfânta Împărtăşanie se sfinţeşte întotdeauna numai în cadrul Sfintei Liturghii, prin prefacerea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos. De fapt acesta este şi scopul Sfintei Liturghii, să sfinţească darurile prin Duhul Sfânt şi să le prefacă în Trupul şi Sângele Domnului.
Sfânta Împărtăşanie se mai numeşte şi Euharistie, adică mulţumire, sau recunoştinţă, pentru că ni se dăruieşte din iubire ca un dar de mulţumire şi de recunoştinţă faţă de Domnul nostru Iisus Hristos.
Dacă Sfânta Împărtăşanie este viaţa noastră, nădejdea mântuirii noastre, cea mai înaltă formă de unire cu Hristos şi de mulţumire, cât suntem în trup, să vedem care sunt condiţiile principale care ne fac vrednici de împărtăşanie.
Cea dintâi condiţie obligatorie pentru cel ce se împărtăşeşte este să fie ortodox adevărat şi să aibă mare credinţă în Dumnezeu. Că cine nu vine cu credinţă şi cu lacrimi la Sfânta Împărtăşanie, spre osândă se împărtăşeşte.
A doua condiţie principală pentru cel care vrea să se împărtăşească, să fie spovedit după rânduială la un duhovnic iscusit. Nimeni din credincioşi, începând de la vârsta de şapte ani, nu se poate împărtăşi cu Prea Curatele Taine, dacă mai întâi nu s-a spovedit, dacă nu şi-a făcut canonul rânduit şi dacă nu i-a dat dezlegare duhovnicul lui.
Numai în cazuri urgente, de moarte, bolnavii pot fi împărtăşiţi imediat, ca să nu moară lipsiţi de Hristos. Dar şi atunci, dacă ei nu cer şi nu acceptă Sfânta Împărtăşanie, nu trebuie să li se dea. Dorinţa stăruitoare, liberă a credinciosului, spovedania cu căinţă şi dezlegarea duhovnicului îl fac pe fiecare fiu al Bisericii Ortodoxe vrednic de Prea Curatele Taine.
Excepţii de la post se pot face cu copiii, cu cei bolnavi grav şi cu bătrânii care nu pot posti
Iată şi alte condiţii fixate de Sfinţii Părinţi şi de Biserica pentru primirea Sfintei Împărtăşanii. Credinciosul este dator să-şi cerceteze conştiinţa sa dacă şi-a mărturisit toate păcatele la duhovnic, dacă nu a ascuns vreun păcat de moarte la spovedanie, dacă şi-a făcut canonul rânduit, dacă este împăcat cu toţi oamenii, ştiind că fără împăcare şi dezlegare nu se poate împărtăşi nimeni cu cele Sfinte.
Aceasta o spune cu autoritate şi Sfântul Apostol Pavel, zicând: “Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat de Trupul şi Sângele Domnului. Ci să se ispitească omul pe sine, şi aşa din pâine să mănânce şi din pahar să bea. Că cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie osânda îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi mor ” (I Corinteni 11, 27-30).
Apoi credinciosul este dator să postească cele patru posturi, miercurea şi vinerea, afară de caz grav de boală. Cine nu posteşte, deşi poate, nu se poate împărtăşi. Excepţii se pot face cu copiii, cu cei bolnavi grav şi cu bătrânii care nu pot posti.
Însă toate să fie cu binecuvântarea preotului respectiv. Cel ce doreşte să se împărtăşească trebuie să ţină curăţenie cu soţia în posturi şi sărbători, iar dacă se împărtăşeşte între posturi, să postească facultativ şi să ţină curăţenie cel puţin şapte zile înainte şi trei zile după împărtăşanie.
Altă condiţie principală, credinciosul să pună hotărâre înaintea lui Dumnezeu şi duhovnicului că nu va mai face niciodată păcatele mărturisite. Orice abateri de la rânduiala Bisericii trebuie discutate cu duhovnicul, de care credinciosul trebuie să asculte ca de însuşi Hristos.
Arhimandrit Ioanichie BALAN