Învață-mă, Doamne, să Te iubesc cu simplitate, să-mi iubesc aproapele pentru a fi mereu cu Tine, să-mi găsesc mereu pacea în Tine!
Dă-mi, Doamne, să nu cad în păcat prin răutate, trufie, invidie, iubire de arginți, lăcomie, gânduri desfrânate, deznădejde, minciună, prin niciun alt păcat.
Fă-mă să fiu mereu al Tău! Amin!
Învaţă-mă, Doamne, să te iubesc cu simplitate…
Se spune că diavolul a stat odată de vorbă cu bătrân pustnic. Avva l-a întrebat dacă sunt mulţi creştini în iad.
– Creştini?! Nu sunt, răspunse diavolul.
– Cum aşa?, se miră avva, doar creştini nevrednici au fost şi sunt încă.
– Nu-i nici un creştin acolo, spuse din nou diavolul.
– Poate că sunt şi nu-i ştii tu, stărui avva.
– Pe toţi îi ştiu, căci pe toţi îi am pe „inventar”, nu poate fi vreunul despre care să nu fiu auzit!
Focul iadului – să ne ferească Bunul Dumnezeu de aşa ceva
Avva se tot mira şi se minuna.
– Aha! strigă deodată diavolul, ştiu la ce te gândeşti Citeste tot articolul
Cât de primită este rugăciunea simplă, pe care omul o spune potrivit necazului lui sau care nu este scrisă în cărțile de rugăciuni?
Sfântul Macarie Egipteanul ne spune cât e de primită. E cea mai primită. Sfântul Macarie spune: „nu înmulți cuvintele, Dumnezeu știe cele de care ai nevoie înainte ca tu să le spui”.
Rugăciunea ta să fie:
„Doamne, iartă-mă! Doamne, ajută-mă!
Mulțumesc, Doamne! Slavă Ție, Doamne!”
Rugăciune
Ăsta e Macarie Egipteanul și cu așa o rugăciune ne putem mântui, dacă este adâncă Citeste tot articolul
Odată, pentru a-i îndrepta unui frate multele sale cusururi, Bătrânul, folosind exemple din natură şi din viaţă, i-a zis:
‒ Să ştii, copilul meu, că nimic nu este întâmplător în această viaţă. Totul are un scop şi nimic nu se petrece fără o cauză. Nici un ac nu cade dintr-un brad, dacă nu vrea Dumnezeu. De aceea, nu trebuie să te mâhneşti, orice ţi s-ar întâmpla. Aşa ne sfinţim!
Sfântul Porfirie Kafsokalivitul
Uite, acum tu te mâhneşti din cauza casnicilor tăi, dar ei te ajută, de fapt, să atingi înălţimi duhovniceşti. Dacă n-ar fi ei, n-ai mai spori deloc. Dumnezeu ţi i-a dat Citeste tot articolul
La sfârşitul fiecărei ectenii din timpul Sfintelor Slujbe, preotul cheamă poporul să se dea în chip deplin Domnului Hristos, zicând: „Pe noi înşine, şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!” La care poporul răspunde: „Ţie, Doamne!”
Acestea sunt nişte cuvinte foarte importante, şi pot fi aplicate în multe împrejurări din viaţa noastră omenească.
Binecuvintează pe Dumnezeu!
Când ai sănătate şi spor la treabă, înalţă-ţi inima şi zi: „Ţie, Doamne!”
Când oamenii te cinstesc şi te laudă, spune-ţi în sinea ta: „Nu eu merit asta, asta nu se cuvine mie, ci – Ţie, Doamne!” Citeste tot articolul
A sta de-a dreapta sau de-a stânga lui Dumnezeu stă în mâna noastră. Pentru că, dacă îndreptăm viaţa noastră, avem această putere să stăm de-a dreapta şi de-a stânga lui Dumnezeu, unde vrem noi. Dar cum? Vrând!
Am spus mereu că în biserici nu sunt oameni drepţi şi oameni păcătoşi, ci sunt oameni care vor; pentru că drepţi şi păcătoşi numai Dumnezeu ştie care suntem şi care nu suntem.
Lumea nu se împarte în drepţi şi păcătoşi, în buni şi răi, în ştiutori şi neştiutori, în bogaţi şi săraci; lumea se împarte în oameni care vor şi oameni care nu vor.
La Biserică venim, Domnului să-i mulţumim…
Dumneavoastră, în biserică stând, vreţi! Că sunteţi drepţi, că sunteţi păcătoşi, nu ştiu; dar dumneavoastră sunteţi oameni care vreţi.
Ce vreţi? Vreţi mântuirea sufletului. Poate nu vreţi cum trebuie, poate nu vreţi de-ajuns, dar vreţi Citeste tot articolul
În cea dintâi împrejurare, omul nu crede că va fi iertat din pricina apăsătoarei conştiinţe a păcătoşeniei sale, iar aici lipseşte orice conştiinţă a păcătoşeniei.
„Nu am păcate mari…” Dar este, oare, cu adevărat aşa? Dacă un om stă mai multă vreme închis într-o cămăruţă, se obişnuieşte cu aerul stricat şi nici nu simte cât este de neplăcut. Însă de va intra cineva de afară, nu va putea răbda duhoarea adunată în cameră şi va ieşi îndată.
Să răspundă cei ce spun „Nu am păcate mari” dacă Îl au pe Hristos în inima lor? Acestuia îi place să locuiască în inimi curate. Sunt, însă, inimile lor curate? Greu de zis! Ei se închipuie curaţi, însă închipuirile nu pot fi luate drept adevăr.
„De vom zice că păcat nu avem, pre noi înşine înşelăm şi adevăr nu este întru noi.” 1 Ioan 1,8. Şi acolo unde este minciuna, nu se află Hristos!
Ce este, atunci, de făcut? Să ne spovedim Citeste tot articolul
Se spune că, odată, un om mergea printr-un deşert. Nu mai putea de oboseală; nu mâncase nimic de mai multe zile, apă nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. În afară de întinderea nesfârşită de nisip dogoritor, nu se vedeau decât urmele omului, urmele paşilor săi. Deodată însă, omul a observat că alături de el au apărut şi alte urme, ca şi când mai era cineva, o persoană ce mergea odată cu el şi ale cărei urme le putea vedea alături de ale sale. Speriat, a strigat:
– De ce sunt patru urme în nisip, când eu sunt singur? Cine eşti şi de ce nu te văd? Dar o voce i-a răspuns:
– Sunt Dumnezeu! Nu eşti singur, fiindcă Eu merg alături de tine Citeste tot articolul
Un om, trecând pe o stradă, a văzut în faţa unei biserici un bătrân sărman, cerşetor, ce trăia din milostenia credincioşilor. De bătrân, s-a apropiat o fetiţă care i-a întins câţiva bănuţi. Impresionat de gestul ei, trecătorul a întrebat-o pe copilă:
– Spune-mi, de ce i-ai dat bătrânului bănuţii tăi?
– Ştiţi, domnule, tatăl meu a murit, iar mama, deşi munceşte mult, nu prea are bani, aşa că o ducem destul de greu. Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci un bine, Dumnezeu te răsplăteşte negreşit. Aşa că azi, am luat bănuţii aceştia pe care eu i-am strâns şi i-am dat bătrânului din faţa bisericii. El are, cu siguranţă, mai multă nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindcă am făcut un bine, se va îndura şi de mine.
Cucerit de bunătatea fetei, omul a întrebat-o Citeste tot articolul
De când mămica lui murise, copilul îşi dorea din ce în ce mai mult să se facă doctor. Mama avusese o boală ciudată şi murise în câteva zile, fără ca nimeni să se fi aşteptat la aşa ceva. Doctorul din satul lor fusese plecat pentru o vreme, şi nimeni nu îşi dăduse seama că starea mamei era atât de gravă încât avea neapărată nevoie de medic. De fapt toţi aşteptau întoarcerea doctorului, în care aveau mare încredere, pentru că era vestit în tot ţinutul.
Dar doctorul a ajuns prea târziu, cu câteva minute înainte ca femeia să moară. Murise însă liniştită, pentru că fusese spovedită şi împărtăşită. Ani de zile copilul se gândise să devină doctor. Până când, într-o noapte, a avut un vis…
***
Străbătuse alături de un bărbat un drum lung prin deşert. La un moment dat au intrat într-un sat. Mergând prin sat, vedeau tot felul de bolnavi, de şchiopi, de ciungi, de orbi, de surzi… Erau prea obosiţi ca să plece mai departe, aşa că s-au hotărât să rămână peste noapte în sat. Când au intrat într-o casă de oaspeţi, gazda le-a spus: „Satul nostru îl aşteaptă pe Marele Doctor. Aţi auzit ceva, se apropie de noi?”
Puterea Iubirii şi Doctorul Doctorilor
Musafirii nu dăduseră niciun răspuns Citeste tot articolul