Un tânăr monah era tare mâhnit că niciodată nu i se arătase Domnul, în vis sau altfel, că niciodată nu vorbise măcar cu unul din Sfinţii lui Dumnezeu.

El auzise că Dumnezeu s-a arătat tuturor fraţilor şi că mulţi fraţi vorbeau zilnic cu sfinţii şi atunci hotărî să renunţe la călugărie.

A lepădat hainele călugăreşti, apoi în lume, într-o singură zi s-a îmbătat, a curvit, a participat la jefuirea unui bogătaş beat apoi a cerut o slujbă unui cârciumar.

Mantuitorul Iisus Hristos

Cârciumarul i-a dat o slujbă de ajutor la bucătărie şi i-a dat şi o cameră. Aici călugărul adormi dar se trezi la miezul nopţii după obiceiul pe care şi-l făcuse, căci întotdeauna se ruga la miezul nopţii când era monah Citeste tot articolul →

De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii

Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii pofta de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru e mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, ușile…uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele…

Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Hristos Euharistic. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă Citeste tot articolul →

Dacă femeia este mai sporită duhovniceşte decât bărbatul ei, atunci negreşit să-l îndemne şi pe el înspre aceasta, învăţându-l prin îndrumările şi exemplul ei. Sfântul Ioan Hrisostom este cel care o autorizează să îndeplinească acestă misiune. La un moment dat, după ce-i mustră cu asprime pe păstoriţii săi de parte bărbătească pentru trândăvia lor, îşi continuă gândurile în felul următor:

„Dar ca să nu vă ţin numai de rău, haide să vă dau şi un mijloc de îndreptare. Care? Vreau să vă încredinţez soţiilor voastre, ca ele să vă instruiască. Ar fi trebuit, după legea lui Pavel (I Corinteni 14, 34-35), ca voi să fiţi dascălii lor! Dar pentru că prin păcat s-a stricat ordinea şi a ajuns capul jos, iar trupul sus, să alegem cealaltă cale Citeste tot articolul →

În anul 1995, la ora de rugăciune de la primăria Washington, dintre vorbitori s-a ridicat Ashey Oubre, o fetiţă de vreo 10 ani. Cu un glas plin de dulceaţă, cum numai un copil poate avea, fetiţa a citit un text adresat celor mari:

“Nu ne mai vorbiţi despre dragoste dacă voi n-o trăiţi.

Nu ne mai vorbiţi despre iertare, dacă voi nu vă puteţi ierta unul pe altul.

Nu ne mai obligaţi să mergem la Biserică dacă voi n-o faceţi.

Nu ne mai puneţi să citim Biblia dacă voi n-o deschideţi deloc.

Nu ne mai vorbiţi de Dumnezeu, dacă voi vă purtaţi ca şi cum n-ar exista…

Voi, oamenii mari ne minţiţi. Ne minţiţi şi nu credeţi!”

Nu ne mai vorbiţi despre dragoste dacă voi n-o trăiţi…

Cuvintele copilei sunt chintesența vieții de familie. Faptele noastre fac gură mai mare decât predicile noastre Citeste tot articolul →