Eternitatea într-o sticlă de plastic: Când Harul refuză să oxideze 💧

Încep cu un nod în gât, gândindu-mă la iernile acelea de la Straubing, unde gerul crapă pietrele, dar unde aburul rugăciunii încălzește zidurile vechii Biserici a Iezuiţilor – Jesuitenkirche. Simt mirosul de busuioc umed și atingerea rece, aproape electrică, a apei sfințite pe frunte. În acea picătură se ascunde o taină care sfidează logica noastră grăbită și „expirabilă”.

Mă uit la fotografia aceasta și, dacă ești grăbit, s-ar putea să vezi doar un preot cu o sticlă și un pahar cu apă în mâini. Un cadru domestic, aproape banal.

O sticlă de plastic obișnuită, cu o etichetă tăiată strâmb și lipită parcă în grabă, pe care un deget a scris simplu, cu cerneală și speranță:
„Aghiasma Mare 2014 – 2026”.

Dar dacă te oprești o secundă, dacă faci liniște în zgomotul minții tale, vei vedea că țin în mână o mică „imposibilitate” fizică. O fereastră onestă către eternitate — fără efecte speciale, fără marketing, fără spectacol.

În mâna dreaptă am un pahar cu apă cristalină. În stânga, recipientul. Între ele nu e doar lichid. Între ele e Timpul. Acolo, în acea sticlă de supermarket, se odihnesc doisprezece ani.

Îți mai amintești 2014? Eram alții.
Aveam alte frici, alte iubiri, poate mai mult păr și mai puține riduri. De atunci, noi ne-am schimbat. Ne-am „oxidat” pe la colțurile sufletului. Ne-am mai acrit după o trădare, ne-am mai tulburat după o pierdere. Noi, oamenii, avem o tendință tragică: să devenim, încet, „apă stătută”.

Dar Aghiasma aceasta 💧? Nu. Ea a refuzat să îmbătrânească.

Am gustat din ea. Și da, spun asta cu toată responsabilitatea: din 2014, ea păstrează aceeași limpezime de diamant și aceeași dulceață care nu vine din zahăr, ci din pace. Nu are miros de „vechi”, nu are gust de „închis”. E proaspătă și bună ca o dimineață de ianuarie.

Și aici e ironia fină a lui Dumnezeu — o ironie care ne pune puțin în încurcătură:

Noi, care ne cumpărăm creme anti-aging și suplimente scumpe pentru a opri degradarea, folosim filtre pe Instagram ca să ascundem un rid și fugim disperați de bătrânețe, avem interiorul degradat. În schimb, o apă simplă, într-un plastic ieftin, rămâne tânără timp de 12 ani.

De ce? Care e Secretul?

Pentru că Harul nu face riduri.
Harul nu are termen de garanție.
Harul nu expiră.
Harul nu oxidează.

Sincer vorbind, noi ne temem de „apa veche”. Ne temem de tot ce e vechi, pentru că în lumea noastră, vechi înseamnă inutil, stricat, de aruncat. Dar în Împărăția lui Dumnezeu, vechiul se sfințește prin continuitate.

Secretul acestei sticle nu e magia, ci fidelitatea. Nu e un experiment de laborator, e o lecție de viață. În fiecare an, peste Aghiasma veche, am adăugat puțină Aghiasmă Mare nouă.

Nu am golit sticla ca să o umplu iar.
Nu am aruncat trecutul.
Doar am adăugat. Puțin. Discret. Ca o șoaptă.

Anul acesta, cifra de pe etichetă s-a schimbat din 5 în 6. Atât. Un gest mic de tot. O mică buclă de cerneală care marchează un deceniu de fidelitate mută. Un gest care pare neînsemnat, dar care ține apa vie.

În realitate… acolo s-au strâns doisprezece ani de credință trăită, nu explicată. Doisprezece ani de „Doamne, ajută”, de „Doamne, iartă”, de „Doamne, nu mă lăsa”.

Nu deveni o „apă stătută”!

Aici este punctul în care textul acesta încetează să mai fie despre o sticlă și începe să fie despre tine.

De ce te-ai tulburat?
De ce simți că viața ta a devenit „apă stătută”, grea, de nebăut?
De ce ai gust de oboseală, de amar, de „nu mai pot”?

Poate pentru că ai uitat să mai torni „Aghiasmă nouă” peste zilele tale. Am crezut că avem nevoie de schimbări radicale, de revoluții, de plecări dramatice pentru a fi bine.

Te înșeli. Sfințirea timpului nu se face prin explozii, ci prin picătură. Această sticlă îți spune altceva: Nu trebuie să faci lucruri colosale ca să rămâi viu sufletește. Trebuie doar să nu rupi legătura.

Dacă vrei o viață curată, nu începe prin planuri uriașe. Începe printr-o picătură de fidelitate:
– O rugăciune scurtă de 20 de secunde, dimineața, rostită în picioare, fără telefon în mână:
„Doamne, nu lăsa sufletul meu să devină apă stătută. Chiar dacă am îmbătrânit sau am greșit, Toarnă astăzi puțin Har nou peste inima mea veche. Păstrează-mă limpede. Păstrează-mă bun. Păstrează-mă al Tău. Amin.” 🙏

– Un „Doamne, rămâi cu mine” înainte să intri în casă.
– Un „iartă-mă” spus sincer și repede, nu după trei zile de tăcere.
– Un „Mulțumesc” spus când vezi soarele.
– O vizită la biserică nu doar când te doare, ci și când ești bine.

Asta înseamnă să adaugi Aghiasmă nouă peste sufletul tău vechi. Așa se păstrează inima dulce.

Suntem tentați să credem că sfințenia e pentru cei din icoane. Dar sfințenia e, adesea, normalitatea lucrurilor care stau lângă Dumnezeu. Apa aceasta a rămas curată pentru că a fost „vizitată” constant de Har.

Tu când ți-ai vizitat ultima oară propriul suflet?
Când ai turnat, ultima dată, puțină liniște peste agitația din tine?

Această fotografie nu vorbește doar despre mine, Părintele Vasile Florin. Eu doar țin sticla. Fotografia vorbește şi despre Tine și despre El.

Aghiasma a rămas la fel. Poate pentru ca noi să învățăm să rămânem și noi la fel în ceea ce contează: Cu credință. Cu simplitate. Cu recunoștință.
Să rămânem limpezi. Să nu lăsăm timpul să ne tulbure, ci să ne sfințească.

Astăzi te provoc la ceva simplu. Nu-ți cer să muți munții. Îți cer doar să fii ca această sticlă: Păstrează ce ai bun în tine și, din când în când, mai lasă-L pe Dumnezeu să toarne puțin har proaspăt. Nu închide dopul definitiv.

Atât.

Și cu acest gând spus fără zgomot, fără „demonstrații”, doar din inimă:

„Slavă Ție, Doamne, pentru toate câte ne dai nouă!
Amin! „🙏❤️

Cu dragoste și binecuvântare,
Părintele Vasile Florin Reuț

***

📍 Biserica Ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Straubing-Bogen
– locul unde timpul se sfințește, nu se pierde! –

Adresa: Jesuitenkirche, Theresienplatz 46, 94315 Straubing (lângă sediul Poliției)
Tel.: 0160-3033769 (vă rugăm mesaj scris)