Dare de seama la poarta raiului – rasplata pentru sotul care-i spunea sotiei sale: „Lasa ca te rogi tu si pentru mine”

Dare de seamă la poarta raiului – răsplata pentru soţul care-i spunea soţiei sale: „Lasă că te rogi tu şi pentru mine”

Era o familie destul de necăjită, care trăia undeva la țară. Femeia era foarte credincioasă și în ciuda faptului că soțul era cam iubitor de băuturică – nu-și pierduse nădejdea că Dumnezeu va rândui cumva ca familia ei să intre în ROST.

Soțul era om bun și darnic, nu era violent, dar bea aproape toți banii și copii se chinuiau văzând acestea. Soția îi spunea mereu:

– „Petrică! Roagă-te și tu un pic la Dumnezeu să-ți ia patima asta a beției, roagă-te și tu măcar pentru tine, dacă nu și pentru noi!”

Iar el mereu îi spunea asa:
– „Lasă că te rogi tu și pentru mine!”

Soția mereu îi repeta:
– „Mergi măi bărbate și tu la biserică în duminici și sărbători!”

Iar el răspundea ca întotdeauna cu aceeași replică:
– „Lasă fă Filofteio, că mergi tu și pentru mine!”

Și tot așa la fiecare îndemn al soției bărbatul spunea: „Lasă că faci tu și pentru mine!”

Dare de seama la poarta raiului - rasplata pentru sotul care-i spunea sotiei sale: "Lasa ca te rogi tu si pentru mine" * www.credinta-ortodoxa.com

Dare de seama la poarta raiului – rasplata pentru sotul care-i spunea sotiei sale: „Lasa ca te rogi tu si pentru mine” * www.credinta-ortodoxa.com

Într-o bună zi Petrică se îmbolnăvi și făcu febră mare, soția era la biserică cu copii și se rugau și pentru el. În starea în care era a adormit sub înfluența bolii și a febrei puternice și a avut un coșmar teribil de înfricoșător, căci parcă era aievea.

Se făcea că Petrică ajunsese cu familia lui la poarta raiului și toți erau fericiți de frumusețile de nedescris care se întrezăreau acolo. Un înger înfricoșător de frumos i-a invitat în rai unul câte unul. Bucuria era de nedescris, numai că atunci când ajunse Petrică să intre, îngerul îi făcu semn cu asprime să iasă afară. Atunci el întristat până la lacrimi strigă îngerului cu glas mare:

– „De ce nu mă lași îngere să intru și eu cu soția mea?”

Iar îngerul cu voce gravă îi spuse:

– „Lasă că intră ea și în locul tău! Toată viața s-a rugat în locul tău, a mers la biserică în locul tău, a avut grijă de copii în locul tău, a muncit în locul tău, s-a spovedit în locul tău, s-a îndreptat în locul tău! Deci acum fără tăgadă, se cuvine să intre în rai și în locul tău!”   Citeste tot articolul

Viaţa de dincolo de… pântece!

Viaţa de dincolo de… pântece!

Se spune că doi copilaşi în burta mamei vorbeau unul cu celălalt:

– Tu crezi în viaţa de după naştere?

– Desigur! După naştere trebuie să urmeze ceva… Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.

– Ce prostie! După naştere nu urmează nimic. Şi, de altfel, cum ar putea să arate?

– Nu ştiu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare şi vom mânca cu propria gură…

– Ce ciudat! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar că ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical… Însă ia să îţi spun eu ceva: putem exclude viaţa de după naştere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

– Ba da, ba da, cu siguranţă va fi ceva. Însă, probabil, ceva mai altfel decât ne-am obişnuit noi aici.

– Păi de acolo nu s-a întors nimeni. Odată cu naşterea, viaţa se termină, pur şi simplu. De altfel, viaţa nu este altceva decât o permanentă înghesuială, într-un întuneric profund.

– Eu nu ştiu exact cum va fi dacă ne vom naşte, dar desigur că o vom găsi pe MAMA, iar ea va avea grijă de noi.

– Pe mama? Tu crezi în mama? Şi după tine, unde ar putea ea să fie?

Viaţa de dincolo de... pântece! * www.credinta-ortodoxa.com

Viaţa de dincolo de… pântece! * www.credinta-ortodoxa.com

– Păi oriunde, în jurul nostru. Doar trăim în ea şi prin ea. Fără ea, nu am fi deloc.

– Eu nu cred asta! Eu nu am văzut nicicând, niciun fel de mamă, aşa că e evident că nu există!

– Dar, uneori, când suntem în linişte, o auzim cum cântă, simţim cum mângaie lumea din jurul nostru. Ştii, eu cred că viaţa adevărată ne aşteaptă abia de acum încolo Citeste tot articolul

Poveste de iubire adevarata: Miracolul cantecului unui frate care si-a salvat surioara de la moarte

Poveste de iubire adevarata: Miracolul cantecului unui frate care si-a salvat surioara de la moarte

Ca orice mama buna, atunci cand Alina a aflat ca este insarcinata cu cel de-al doilea copil, a facut tot ce a putut ca sa isi ajute baietelul de 4 ani, Mihai, sa se pregateasca emotional si mental pentru venirea pe lume a fratelui sau surorii sale mai mici.

Dupa cea de-a doua ecografie, familia a aflat ca bebelusul va fi o fetita si zi dupa zi, noapte dupa noapte, micutul Mihai a invatat sa ii cante surioarei lui un cantecel, cantand zilnic spre burtica mamei lui. El construia astfel, fara sa isi dea seama, o legatura de iubire cu sora lui mai mica, chiar fara sa o fi cunoscut inca.

Poveste de iubire adevarata: Miracolul cantecului unui frate care si-a salvat surioara de la moarte * www.credinta-ortodoxa.com

Poveste de iubire adevarata: Miracolul cantecului unui frate care si-a salvat surioara de la moarte * www.credinta-ortodoxa.com

(…) Dupa un travaliu foarte lung, surioara cea mica a lui Mihai s-a nascut. Dar starea ei de sanatate nu era deloc buna, era chiar grava. Ambulanta gonind in noapte cu viteza mare a dus nou nascutul in alta unitate spitaliceasca decat cea in care s-a nascut, cu o sectie de neonatologie de terapie intensiva unde putea beneficia de ingrijire medicala speciala pentru problemele de sanatate pe care bebelusul le intampina.

Zilele se scurgeau. Starea bebelusei se inrautatea. Medicii au fost nevoiti sa spuna parintilor faptul ca existe prea putine sperante de supravietuire pentru copilas. Alina si cu sotul ei, distrusi, au luat legatura cu cimitirul pentru detalii privind funeraliile celui de-al doilea copil al lor. Aveau deja aranjata o camera special pentru bebelusa acasa la ei, decorata si echipata cu toate cele necesare insa acum se aflau in tragica situatie de a se pregati pentru inmormantare.

Mihai insista ca el trebuie sa ii cante surioarei sale, asa cum a facut tot timpul cat ea a stat in burta mamei, dar copiii nu sunt lasati sa intre la terapie intensiva. Intr-un final, Alina a decis sa il ia pe Mihai la surioara bebelusa, indiferent daca li se permitea sau nu. Oricum, nu mai aveau nimic de pierdut. Daca nu era lasat sa isi vada surioara atunci, existau sanse mari ca sa nu o mai vada niciodata.

L-a imbracat intr-un costumas mai festiv, cam prea mare pentru el – doar doar o parea mai mare decat varsta sa de 4 ani – si s-au dus la sectia de terapie intensiva. Arata ca un cos de rufe mergator. Asistenta sefa a vazut ca e un copil mic acolo si a racnit: “Scoateti copilul acela de acolo! Copiii nu au voie aici!!”.

Instinctul matern s-a trezit in Alina care altfel era extrem de manierata si respecta toate regulile si cu o voce ferma si buzele stranse, spuse: “Nu va pleca de aici pana cand nu ii va canta surioarei sale”. Apoi Alina il duse pe Mihai pana la locul unde era surioara sa.

Mihai se uita la micul suflet ce se lupta sa traiasca si care era pe cale sa piarda batalia pentru viata. Dupa o vreme de tacere si de privit, el incepu sa cante, incet, soptit. Cu vocea inocenta si curata a varstei sale de 4 ani, se auzira cuvintele cantecelului pe care el i l-a cantat surioarei sale luni de zile aflata dincolo de burta mamei lor: “Tu esti raza mea de soare; singura raza de soare; tu ma faci fericit cand afara e urat…”.

Uluitor, imediat bebelusa a parut ca a avut o reactie. Aparatul de masurat pulsul ei a indicat o crestere puternica a pulsului dupa care din nou s-a diminuat…

“Continua sa ii canti, Mihai…” ii zise Alina, cu ochii plini de lacrimi.
“Nu vei sti, draga mea, cat de mult de iubesc, nu ii lasa sa imi ia raza de soare”… continua Mihai sa cante versurile melodiei sale invatate de la radio.

Mihai continua sa cante si sa repete aceleasi versuri si aceeasi melodie si, pe masura ce ii canta, respiratia bebelusei a inceput sa se regleze si Citeste tot articolul

De ce trebuie să fim noi insine pildă de viețuire creștină

De ce trebuie să fim noi insine pildă de viețuire creștină

Înainte de a muri, un rac bătrân oarecare, după ce l-a strâns în braţe pe fiul său, i-a spus o mare dorinţă a lui şi anume: că şi-ar dori ca el, fiul său, să meargă înainte, ca toate vieţuitoarele, explicându-i amănunţit cum să procedeze…

La urmă l-a întrebat:

“Ai înţeles, fiule?”

“Da, tată, dar te rog arată-mi şi dumneata cum să fac, măcar un pas-doi“…

Ceea ce, lesne de bănuit, bătrânul n-a putut.

În viața toți părinții își doresc din inimă ca odraslele lor să mergă înainte, să aibă succes în viață și să se realizeze, dar niciodată n-au fost capabili să fie pildă bună copiilor lor. Dacă noi nu vom fi capabili să fim pilde vii, exemple și modele pozitive celor din jurul nostru degeaba ne agităm și ne mâhnim de nereușitele copiilor noștri, căci vina este doar a noastră.

Dă-ne, Doamne, putere și voință să facem voia Ta cea sfântă și să predicăm în lume prin faptele noastre !

Sa nu te indoiesti ca vei culege ceea ce semeni…

Să nu te îndoiești că vei culege ceea ce semeni…

Într-o zi, unui tânăr sărac care vindea diferite mărfuri din poartă în poartă pentru a-și plăti studiile la universitate, i se facu foame… dar în buzunar găsi doar o monedă de 10 cenți. Decise să ceară ceva de mâncare la următoarea casă. Dar nervii lui l-au trădat când îi deschise ușa o femeie frumoasă, superbă. În loc să ceară ceva de mâncare, ceru un pahar cu apă. Femeia se gândi că tânărul părea înfometat, așa că îi aduse un pahar mare cu lapte.

El îl bău încet și dupa aceea întrebă:

– Cât vă datorez?

– Nu-mi datorezi nimic, răspunse ea… mama mea ne-a învățat că trebuie să fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi…

Și el răspunse:

– Vă mulțumesc din suflet…!

Când Howard Kelly plecă de la casa aceea, nu numai că se simți mai ușurat, dar și încrederea în Dumnezeu și în oameni deveni mai puternică. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza sărăciei.

După câțiva ani, femeia se îmbolnavi grav. Medicii din satul ei erau îngrijorați. După puțin timp au trimis-o în oras. Îl căutară pe Dr. Howard Kelly pentru o consultație. Când el auzi numele satului din care provenea pacienta, simți în ochi o lumină specială și o senzație plăcuta. Imediat Dr. Kelly urcă din holul spitalului în camera ei. Îmbrăcat în halatul lui, doctorul intră să o vada.

Howard Atwood Kelly (1858 - 1943)

Howard Atwood Kelly (1858 – 1943)

Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat… Se întoarse în sala de vizite determinat să facă tot posibilul să-i salveze viața. Din ziua aceea urmări cazul femeii cu cea mai mare atenție. Ea a fost operată pe cord deschis și se recupera foarte încet… După o lungă luptă, ea învinse boala…! Era în sfârșit sănătoasă…!

Dat fiind că pacienta era în afara oricărui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ să-i trimită factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrolă si o semnă. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii și o trimise în camera pacientei.

Factura a ajuns în camera pacientei, dar ei îi era teamă să o deschidă, pentru că știa că ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca să plăteasca costul unei intervenții atât de complicate…

În sfârșit o deschise și ceva îi atrase imediat atenția: pe marginile facturii citi aceste cuvinte:

“Platită integral acum mulți ani, cu un pahar de lapte…”

Ochii ei se umplură de lacrimi de bucurie și fericită îl binecuvanta pe doctor pentru că-i salvase viața…

Să nu te îndoiești că vei culege ceea ce semeni…

Nu există întâmplarea, dragii mei… există o mână invizibilă, mana Lui Dumnezeu… care ne croieste destinul în funcţie de inima fiecăruia… care redă fiecăruia ceea ce a dat, mai devreme sau mai târziu…

Să luăm aminte, dragii mei!

Toate cele bune, pace, liniste si binecuvantare tuturor,

Parintele Vasile Florin Reut

(Sursa Foto: Wikipedia)

Nu judeca oamenii, inainte de a-i cunoaste cu adevarat…

Nu judeca oamenii, inainte de a-i cunoaste cu adevarat…

Un băiat de 24 de ani privind pe fereastra unui tren striga:

„Tată, privește copacii care se duc în spatele nostru”!

Tatăl a zâmbit… dar un cuplu de tineri stând în apropiere s-au uitat la tânărul de 24 de ani cu comportament copilăresc, cu milă. Dintr-o dată tânărul strigă din nou:

„Tată, privește cum norii aleargă cu noi!”

Cuplul nu a putut rezista și-l întreabă pe bătrân:

„De ce nu-ți duci fiul la un medic bun?”

Bătrânul a zâmbit și a spus:

„… am făcut asta și acum tocmai ce venim de la spital… Fiul meu a fost orb din naștere, el tocmai și-a recăpătat vederea astăzi…

Morala:

Să luăm aminte, dragii mei… Fiecare om de pe planetă are povestea lui. Nu judecati oamenii înainte de a-i știi cu adevărat… Adevărul vă poate surprinde…

Nu judeca oamenii, inainte de a-i cunoaste cu adevarat  *   www.credinta-ortodoxa.com

Nu judeca oamenii, inainte de a-i cunoaste cu adevarat * www.credinta-ortodoxa.com

Lumina soarelui, Lumina Lui Dumnezeu

Lumina soarelui, Lumina Lui Dumnezeu:

Într-o seară, un copil l-a întrebat pe părintele său:

– Tată, spune-mi, te rog, cum se face că unii oameni sunt buni şi alţii răi. De ce nu-s toţi la fel?

– Ei, băiatul meu, vezi tu, toţi oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Şi aşa cum Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, la fel trebuie şi noi să ne iubim unii pe alţii, fiindcă dragostea Domnului este ca şi lumina soarelui. Nu ne luminează şi ne încălzeşte soarele pe noi toţi, buni şi răi laolaltă? Nu?

Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena din Straubing * Parintele Vasile Florin Reut * www.credinta-ortodoxa.com

Sufletele noastre ar trebui să fie pline de bunătate şi iubire. Dar, vezi tu, păcatele fiecăruia sunt asemenea norilor ce nu lasă razele binefăcătoare ale soarelui să treacă. Păcatele sunt norii ce ne întunecă sufletul. Cu cât ai mai multe păcate, cu atât sufletul tău este mai întunecat şi lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ţi poate pătrunde în inimă.

Sufletul omului este bucăţica de cer pe care fiecare o poartă în el. Pe acest cer trebuie să strălucească Soarele iubirii – Dumnezeu.

Fiul meu, să te fereşti de păcate, căci acestea se adună şi îţi întunecă viaţa, te fac rău şi egoist. Cel ce-şi păstrează, însă, sufletul curat, se bucură mereu de dragostea Domnului, de linişte şi fericire.

„Nimic nu este mai firesc pentru noi decât a fi în comuniune cu alţii, a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii“.

Cat costa un miracol pentru fratele meu?

În fiecare zi, o fetiţă mică îi auzea pe mama sa şi pe tatăl său vorbind despre frăţiorul ei: era foarte bolnav, iar părinţii nu mai aveau bani pentru tratament. Zi şi noapte se rugau Bunului Dumnezeu să facă o minune, daca s-ar fi putut, insă… parcă totul era în zadar.

Trebuiau să se mute din casa lor pentru că salariul părinţilor nu le permitea să aibă şi o casă şi bani pentru operaţia care l-ar fi salvat pe frăţiorul ei. Părinţii au cerut bani cu împrumut, însă nimeni nu i-a ajutat.

„Numai un miracol îl mai poate salva de-acum“, spunea mama deznădăjduită.

Sa luam aminte, dragii mei: Banii au exact valoarea pe care le-o dau oamenii. Iar pentru un miracol nu e nevoie de bani, e nevoie de credinta în Bunul Dumnezeu... si de iubire pentru aproapele! * Parintele Vasile Florin Reut, Biserica Ortodoxa Romana "Sfintii Imparati Constantin si Elena" Straubing * www.credinta-ortodoxa.com

Sa luam aminte, dragii mei: Banii au exact valoarea pe care le-o dau oamenii. Iar pentru un miracol nu e nevoie de bani, e nevoie de credinta în Bunul Dumnezeu… si de iubire pentru aproapele! * Parintele Vasile Florin Reut, Biserica Ortodoxa Romana „Sfintii Imparati Constantin si Elena” Straubing * www.credinta-ortodoxa.com

Fetiţa a plecat repede în camera ei, a căutat în spatele dulapului, unde avea puşculiţa cu economiile ei şi a luat tot măruntişul. L-a numărat foarte atent, de trei ori chiar.

„Iar suma strânsă este frumuşică“, se gândea fetiţa, plecând bucuroasă spre farmacie.

A intrat şi a aşteptat bucuroasă ca farmacistul să o bage în seamă. Şi a aşteptat, a aşteptat, a aşteptat… Nici o reacţie din partea farmacistului… acesta părea ocupat cu un client şi nu-i acordă atenţie fetiţei. A început să tropăie uşor pentru a atrage atenţia. Nimic! Şi-a dres glasul… Nimic! Farmacisul era ca de piatră. Pentru că nu mai putea aştepta, fetiţa a luat o moneda şi a bătut în tejghea. În sfârşit, farmacisul a reacţionat:

– Şi ce anume vrei, fetiţo, nu vezi că sunt ocupat? Vorbesc cu fratele meu pe care nu l-am văzut de secole, spuse farmacistul iritat fără să aştepte neapărat un raspuns.

– Vreau să vorbesc cu dumneavoastră despre frăţiorul meu. Este foarte bolnav şi vreau să cumpăr un miracol, ca să se facă bine, a răspuns fetiţa, pe un ton la fel de iritat. Citeste tot articolul

Daruind vei dobandi!

Daruind vei dobandi!

Un om, trecand pe o strada, a vazut in fata unei biserici un batran sarman, un cersetor, ce traia din milostenia credinciosilor. De batran, s-a apropiat un baietel care i-a intins cativa banuti. Impresionat de gestul lui, trecatorul la intrebat pe copil:

– Spune-mi, de ce i-ai dat batranului banutii tai ?

– Stiti, domnule, tatal meu a murit, iar mama, desi munceste mult, nu prea are bani, asa ca o ducem destul de greu. Dar aseara mama mi-a spus ca, atunci cand faci un bine, Dumnezeu te rasplateste negresit. Asa ca azi, am luat banutii acestia pe care eu i-am strans si i-am dat batranului din fata bisericii. El are, cu siguranta, mai multa nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindca am facut un bine, se va indura si de mine.

Dialog intre generatii: Copilul si Batranul (Dobri Dobrev) * Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena din Straubing * www.credinta-ortodoxa.com

Dialog intre generatii: Copilul si Batranul (Dobri Dobrev) * Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena din Straubing * www.credinta-ortodoxa.com

Cucerit de bunatatea baiatului, omul la intrebat ce isi doreste el cel mai mult.

– O, a spus baietelul, as vrea un cojocel, ca vine iarna si va fi foarte frig. Anul trecut am racit rau de tot, fiindca nu am umblat bine imbracat, dar Dumnezeu mi-a ajutat si m-a insanatosit. Mama a vrut sa-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump si nu se poate.

– Ei, uite ca se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!

Ajunsi in fata unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumparat baietelului un cojocel calduros si tare frumos. Baiatul nu stia cum sa-i mai multumeasca strainului ce se indurase de el.

– Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te rasplateste pentru binele facut. Tu l-ai ajutat pe batran, iar Domnul mi-a dat mie ocazia sa te intalnesc tocmai in acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, si fii sigur, Dumnezeu imi va ajuta si mie mai tarziu, fiindca atunci cand ne ajutam unii pe ceilalti, si Dumnezeu ne ajuta pe noi!

Cu cat suntem mai buni si avem mai multa grija unul de altul, cu atat Dumnezeu ne vede credinta si ne fereste de rele.

Fie Numele Domnului binecuvantat de acum si pana in veac!

Slava Lui Dumnezeu pentru toate! Amin!

 

Hotul de vieti

– Scoală-te, Iuliu, e vremea să mergem la biserică, spuseră părinţii.

– Nu pot să mă scol, sunt obosit.

– Scoală-te, că mai e puţin şi începe slujba.

– Nu am fost şi ieri? Ce, dacă ar fi ţinut Crăciunul o săptămână, trebuia să merg zilnic la biserică? Nu mai merg, duceţi-vă voi.

– Am spus să te scoli. Te îmbraci şi mergem, spuse tatăl autoritar.

– Ar fi trebuit să nu vă las aseară să staţi atâta la televizor, interveni mama. Acum, lasă-l, nu îl ducem cu forţa. Vino când te trezeşti, noi plecăm, spuse mama…

***

Când băiatul se trezi, era aproape seară… Sări repede din pat, fugi în sufragerie, dar casa era goală. Afară ningea cu fulgi mari. „Unde sunt părinţii? De ce nu s-au întors până acum?” Puse mâna pe telefon, ca să îi sune pe mobil, dar telefonul nu avea ton. Se îmbrăcă repede, îşi puse cizmele şi ieşi pe uşă. Nu avu răbdare să aştepte liftul, coborî scările în fugă şi ieşi din bloc. Se îndrepta spre biserică. Mai avea puţin de mers când se opri brusc. Trebuia să treacă pe lângă şcoală. Dar, şcoala nu mai era… În locul ei era o groapă mare, plină de noroi îngheţat.

Un trecător în vârstă se apropia, mergând încet ca să nu alunece. Băiatul îl întrebă:

– Nu vă supăraţi, ştiţi cumva ce s-a întâmplat cu şcoala? E şcoala mea, e şcoala unde învăţ?

Nu primi nici un răspuns. „O fi surd…”, se gândi Iuliu. Din direcţie inversă se apropiau doi tineri, ţinându-se de mână. Băiatul se îndreptă spre ei.

– Ştiţi cumva ce e aici? Ce s-a întâmplat cu şcoala? Săptămâna trecută era aici…

Tinerii trecură pe lângă băiat fără să îi dea nicio importanţă.

– Hei, ce e cu voi, aţi asurzit? Nu mă mai aude nimeni? – strigă băiatul, luând-o la fugă spre biserică.    Citeste tot articolul