Pierdem timpul fără rost, iar în pragul morții vom dori o clipă în plus – Părintele Efrem Filotheitul

Amintirea morţii subţiază conştiinţa, luminează mintea, arată calea mai curată. Să nu pierdem nici un minut, căci vom cere o clipă din timpul nostru pierdut şi nu ni se va da. De aceea, în fiecare minut să facem neguţătorie bună.

De suflet, care este veşnic şi nemuritor, trebuie să avem mare grijă, ca să nu-l pierdem. Sufletul nostru se pierde atunci când urmăm calea păcatului, când dobândim „cancerul” fărădelegii. Atunci suferim moarte sufletească, adică despărţirea pe veşnicie a sufletului de Dumnezeu.

Părintele Efrem Filotheitul

Părintele Efrem Filotheitul

Veşnicia este o mare taină. Lumea, trupul şi diavolul ne înşală şi ne aruncă în uitare! În ultimele clipe de suflare, când conştiinţa noastră va fi paralizată şi nu va mai putea să strige, atunci ce pregătire vom face? Atunci se va auzi glasul adevărului: „Când apune soarele, să-ţi aminteşti de Dumnezeu. Când a apărut ziua, unde am fost?” Citeste tot articolul

Lăsaţi oamenii în pace! Hristos ne cheamă pe fiecare, nu ne mai blocaţi accesul!

În biserică intri oricând: cu batic sau fără, în fustă sau în pantaloni, cu căruciorul lu’ bebe, cu părul vopsit sau nu, cu chipul machiat sau nu (ştergeţi totuşi rujul de pe buze, pentru a nu murdări Sfintele Odoare).

Mantuitorul Nostru Iisus Hristos

Mantuitorul Nostru Iisus Hristos

Cine se leagă de oameni atrăgând atenţia datorită vestimentaţiei sau a îngrijirii faciale, are probleme psihice. Cine te ghidează pe un ton superior, răcnind la tine pentru că ai atins cu dor o icoană veche, are probleme psihice. Cine îţi cere să ieşi afară cu ăia mici fiindcă se plimbă sau râd nevinovat, are probleme psihice.

Lăsaţi oamenii în pace! Hristos ne cheamă pe fiecare, nu ne mai blocaţi accesul! Citeste tot articolul

Liturghia mamei…

Ce alcătuire minunată este în trupul femeii. Odată cu zămislirea ei, din pântece, poartă în ea sămânţa dăruitoare de neamuri. Trupul ei, atât de perfect lutuit, pe zi ce trece, cu maturizarea lui, se transformă în vas al procreerii, al conlucrării cu Dumnezeu, al dăruirii şi al unei jertfiri permanente, al unui sacrificiu care devine însăşi raţiunea şi firea mamei de mai târziu.

Pe măsură ce anii trec, fiecare os al ei, fiecare bucăţică de carne, coapsele ei, tot corpul se pregăteşte încă de când şi ea era în pântece doar o adiere de viaţă, spre a da viaţă, spre a zidi un neam întreg, neamul ei prin care îşi va continua la rându-i trăirea şi în care va pune povestea neamului din care vine. Inima capătă un dor, mintea se subţiază, trupul se pregăteşte, fiinţa cere o nouă viaţă şi cu fiecare viaţă pe care o va accepta spre naştere femeia prinde viaţă, dar nu o viaţă constrânsă de timp ci una veşnică, ea îşi asigura continuitatea în neam, se adânceşte în Viaţă iar viaţa nu este nimeni alta decât Dumnezeu.

Mama este ca o Liturghie: Jertfeşte jertfindu-se. Ce bucurie să fii mamă! Ce minune! Ce dar! Ce binecuvantare!

Mama este ca o Liturghie: Jertfeşte jertfindu-se. Ce bucurie să fii mamă! Ce minune! Ce dar! Ce binecuvantare!

Acceptarea jertifirii trupului ei, acceptarea renunţării la ea este însăşi calea către fericire. Se face o ”ardere-de-tot” bineplăcută Lui Dumnezeu căci întreaga ei existenţă va fi o liturghisire, o liturghie închinată Creatorului Citeste tot articolul

„Căutaţi să vă apropiaţi sincer de Hristos şi lăsaţi lumea, cu păcatele ei, în pace” – Valeriu Gafencu

Rog din toată inima mea, plină de dragoste pentru voi, să urmaţi cu inima şi cu mintea voastră, pas cu pas, cuvânt cu cuvânt, tot ceea ce vă scriu eu acum.

Alta este viaţa, decât aceea pe care obişnuit, şi-o închipuie oamenii.

Altul este omul însuşi, decât acela ce se închipuie el.

Altul este adevărul, decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească.

De ani de zile vă scriu mereu din temniţă. Şi tot scrisul meu este străbătut de acelaşi fir continuu, de acelaşi adevăr central: Hristos, viaţa veşnică.

„Căutaţi să vă apropiaţi sincer de Hristos şi lăsaţi lumea, cu păcatele ei, în pace” - Valeriu Gafencu

„Căutaţi să vă apropiaţi sincer de Hristos şi lăsaţi lumea, cu păcatele ei, în pace” – Valeriu Gafencu

Fără îndoială, că de cele mai multe ori, trăind în realitatea întunecată şi întinată de păcat, furaţi fiind de vârtejul vieţii, v-aţi întrebat:

Ce-i cu Valea nostru scump, de ne scrie mereu… mereu acelaşi lucru, conştiinţa păcatului, Iubire… Hristos?

Vreau să fiu sincer şi deschis, până în cele mai adânci fibre ale sufletului Citeste tot articolul

Listă donatori – Luna Iulie 2017

LISTA DONATORILOR PAROHIEI ORTODOXE ROMÂNE

„SFINŢII ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA” – STRAUBING

LUNA IULIE 2017

Pentru construcţia Bisericii Ortodoxe Române din Straubing, în luna Iulie 2017 s-a donat suma de 470,00 Euro.

[table id=1 /]

Bunul Dumnezeu să vă răsplătească dragostea frăţească! Citeste tot articolul

Construim Biserica noastră

Construim Biserica noastră

Construim Biserica noastră

 

Dragi prieteni şi susţinători ai Parohiei Ortodoxe Române „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing, după cum deja majoritatea dintre frăţiile voastre ştiţi, micuţa Capelă a bisericii din Straubing în care ne desfăşurăm Sfintele Slujbe a devenit neîncăpătoare. Deoarece în acest oraş nu ni se oferă posibilitatea unui alt locaş de cult, la ultima şedinţă a Adunării Parohiale, s-a propus şi aprobat de către toţi membrii, ca toată atenţia şi eforturile noastre să se îndrepte spre această necesitate stringentă de a realiza construirea unei Biserici pentru comunitatea noastră şi pentru a duce la bun sfârşit această sfântă lucrare Citeste tot articolul

Duhovnicul – martorul pocăinței noastre înaintea lui Dumnezeu

„Duhovnicul, conform rugăciunii pe care o citim înainte de Spovedanie, va fi martor al disponibilității tale, al sincerității, adevărului și pocăinței tale. Va asculta ceea ce tu Îi spui lui Hristos. Se va ruga ca Hristos să te primească așa cum primește pe fiecare păcătos – cu prețul vieții și morții Sale.”

Taina Sfintei Spovedanii

Taina Sfintei Spovedanii

Atunci când vii la preot să te spovedești, deschide-ți inima lui, sau mai bine zis Domnului Iisus Hristos Care stă de față, iar duhovnicul, conform rugăciunii pe care o citim înainte de Spovedanie, va fi martor al disponibilității tale, al sincerității, adevărului și pocăinței tale. Va asculta ceea ce tu Îi spui lui Hristos. Se va ruga ca Hristos să te primească așa cum primește pe fiecare păcătos – cu prețul vieții și morții Sale. Se va ruga. Nu va uita niciodată persoana și mărturisirea ta. Va accepta să fie un martir, nu doar un martor, va primi să poarte durerea, groaza, durerea păcatelor pe care le aude.

Tot omul care vine să se spovedească pune pe umerii preotului povara propriilor păcate, iar preotul, din compasiune, le va căra pentru totdeauna înaintea lui Dumnezeu.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Mai aproape de Hrisos: spovedania și iertarea, traducere din limba engleză de Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2014, p. 136)

Urare la ziua Sfântului mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon, protectorul medicilor

„Purtătorule de chinuri, Sfinte şi Tămăduitorule Pantelimon, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre” (Troparul Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon – 27 iulie).

Pentru toţi medicii creştini, cunoscuţi, consilieri, prieteni, fii şi fiice duhovniceşti, mă rog Sfantului vostru protector, Pantelimon „Atot-milostivul”, să vă dăruiască în primul rând sănătate, precizie şi discernământ în diagnosticare şi în aplicarea tratamentelor, bucurie, spor, pace sufletească şi odihnă trupeasca!

Vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi şi Vă îmbrăţişez cu drag şi dor. Să trăiţi întru mulţi şi fericiţi ani!

Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,
Parintele Vasile Florin Reuţ

 

 Sfântului mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon, protectorul medicilor

Sfântului mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon, protectorul medicilor

„Dăruind vei dobândi” – Dar din suflet pentru Nicolae Cosmin Păunescu

Update 07.08.2017 – Nicolae Cosmin Păunescu ne-a comunicat că şi-a deschis un cont în Euro pe numele lui, unde va putea primi în continuare donaţiile dumneavoastră: RO93 RZBR 0000 0600 1949 4652. Cei care doriţi să-l mai ajutaţi pe acest tânăr, vă rugăm să o faceţi în viitor direct pe contul lui. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească dragostea frăţească!

***

Update 02.08.2017 – Donaţii direct în contul Parohiei:
– Georgiana Hornberger: 25,00 Euro

A fost percepută de către PayPal o taxă în valoare de 2,30 Euro pentru donaţia care s-a făcut prin serviciile PayPal. Suma totală adunată până acum în contul Parohiei noastre pentru acest tânăr este de 1252,70 Euro. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească dragostea frăţească Citeste tot articolul

”Învață-te să spui: ajunge! Ajunge pentru ziua de azi!” – Despre otrava care încet ucide omul

Grijile reprezintă un dezastru pentru viața spirituală. Ele sunt otrava care încet ucide omul. Ne distrug nu doar viața spirituală, dar, și pe cea lumească, inclusiv relațiile dintre oameni. Ați observat cum se destramă familiile în ziua de astăzi? Și care este motivul? „Nu am timp!” Tatăl cufundat în gândurile proprii. Mama, de asemenea, meditează la o sumedenie de alte probleme. Cum acești oameni să comunice între ei?

Mereu auzi : «Nu acum! Am de lucru!»

Se apropie copilul să vorbească cu mama:

— Mamă, vreau să-ți spun ceva Citeste tot articolul