Cum trebuie să începem creştineşte acest an nou

„A mai trecut un an şi-n veci n-o să mai fie”… cum trebuie să începem creştineşte acest an nou?

A mai trecut un an la sfârşitul căruia mulţi dintre cei cu care l-am început nu mai sunt aici cu noi, ci au pornit spre Dumnezeu, spre veşnicie. Aşa trec anii după ani, şi în această trecere duc cu ei la vale pe toţi, şi pe cei bogaţi, şi pe cei sărmani. Ne pleacă părinţi, copii, cei dragi, şi la moment de cumpănă dintre ani realizăm acest lucru.

"A mai trecut un an şi-n veci n-o să mai fie"... cum trebuie să începem creştineşte acest an nou?

„A mai trecut un an şi-n veci n-o să mai fie”… cum trebuie să începem creştineşte acest an nou?

Dar mai trebuie să conştientizăm un lucru: că poate la anul alţii îşi vor aduce aminte de noi, aşa cum o facem noi acum. De aceea fiecare dintre noi, va trebui să luăm mai mult seama la tot ceea ce facem, pentru ca atunci când nu vom mai ajunge să mergem dintr-un an spre un alt an, ci de aici dincolo, acolo vom fi întrebaţi de toate, de toţi anii petrecuţi aici…

Anul care trece în veci n-o să mai fie, dar va conta pentru veşnicie la fel ca şi cel care vine Citeste tot articolul →

Drumuri către cer: Cum se „petrece“ un adevărat Revelion

Drumuri către cer: Cum se „petrece“ un adevărat Revelion !?

Parcă mai ieri am păşit în anul mântuirii 2015 şi iată, prin bunăvrerea Cerescului Tată, ne pregătim să desluşim tainele noului an, pe care ni-l dorim cu toţii aducător de roade îmbelşugate. Peste tot se vorbeşte în aceste zile de multe bilanţuri; cu ce ne-am îmbogăţit în anul ce tocmai îl petrecem, ce fapte bune, ce împliniri am izbutit să înscriem în cartea vieţii şi ce a mai rămas de împlinit în anul ale cărui zori mijesc la orizontul timpului.

Cugetând adânc la sensurile vieţii, la faptul că timpul tace şi se scurge, este firesc să fim cuprinşi de simţăminte contradictorii în prag de an nou. Ne bucurăm că se sfârşeşte cel vechi, dar deopotrivă suntem cuprinşi şi de tristeţe, căci ni s-a mai scurs un an din viaţă. La fel, ne bucurăm că îl întâmpinăm pe cel nou, dar suntem cuprinşi de nelinişti legate de problemele, greutăţile presărate pe parcursul lui.

Numai gândul la Creatorul cerului şi al pământului ne face să privim cu bune nădejdi la răsăritul noului an. Eminescu a surprins genial aceste prefaceri şi gânduri care ne încearcă pe toţi la cumpăna dintre ani: „Cu mâine zilele-ţi adaogi/ Cu ieri viaţa ta o scazi/ Şi ai cu toate astea-n faţă/ De-a pururi ziua cea de azi.“

Drumuri către cer: Cum se „petrece“ un adevărat Revelion !?

Drumuri către cer: Cum se „petrece“ un adevărat Revelion !?

Îndeobşte lumea modernă nu mai are timp la astfel de cugete la cumpăna dintre ani, înlocuind priveghiul ce se făcea odinioară în sfintele noastre aşezăminte, biserici şi mănăstiri, ori chiar în casele bunilor creştini, cu mult trâmbiţatele revelioane. Însăşi etimologia cuvântului din latină ne arată că la origini „revelionul“ însemna veghe, deşteptare.

Ca în cazul multor sărbători, societatea consumistă, care pare a pune stăpânire tot mai mult pe vieţile noastre, a transformat veghea, rugăciunea din noaptea Anului Nou într-o petrecere, care „ajută“ oamenii prin euforia momentului şi aburii bahici să uite că timpul este dar al Cerului şi că fiecare clipă a existenţei noastre trebuie pusă în slujba dobândirii timpului veşnic în comuniune cu Dumnezeu şi sfinţii Lui.

Cu mult timp în urmă, Sfântul Ioan Gură de Aur a glăsuit: „Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte“. Cât de actuale sunt cuvintele dumnezeiescului părinte! Citeste tot articolul →

Acum stiu, am aflat si eu: “Lasa gunoiul vecinului acolo unde vecinul însusi l-a pus…”

“…Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.

Părintele Nicolae Steinhardt - Acum stiu, am aflat si eu: “Lasa gunoiul vecinului acolo unde vecinul însusi l-a pus…”

Părintele Nicolae Steinhardt – Acum stiu, am aflat si eu: “Lasa gunoiul vecinului acolo unde vecinul însusi l-a pus…”

Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori Citeste tot articolul →

Vă e poftă de un ZÂMBET? Haideţi, vă invităm noi, facem cinste…

Cui îi este poftă de un ZÂMBET? Haideţi, vă invităm noi, facem cinste.

În meniu sunt incluse de asemenea o îmbrățişare şi multă iubire frăţească…

Haideți să zâmbim, să iubim şi să trăim în Hristos, împreună cu toţi cei dragi ai noştri!

Vă e poftă de un ZÂMBET? Haideţi, vă invităm noi, facem cinste...

Vă e poftă de un ZÂMBET? Haideţi, vă invităm noi, facem cinste…

Vrem să Vă vedem zâmbetul pe faţă. Bucurie sfântă tuturor! Sărbători cu pace și liniște sufletească.

Pacea Pruncului Iisus, cel născut în Betleemul Iudeii, să se poagoare peste voi toţi, dragi prieteni de pretutindeni.

Păstraţi vie LUMINA Credinţei în sufletele frăţiilor voastre.

Toate cele bune, pace, liniste si binecuvantare!

Al vostru,

Părintele Vasile Florin Reuţ împreună cu familia

Crăciunul înseamnă Hristos întrupat, și nu festivism secularizat

Ne apropiem de praznicul Nașterii Domnului, o sărbătoare ce ne mângâie sufletele răcite, adeseori prăduite de curentele secularizante contemporane. De aceea, vă îndemn să călătorim duhovnicește la Betleem și să vedem ce ni s-a spus și ce „ne-a făcut cunoscut Domnul” (Luca 2, 15).

Să mergem la peșteră, zic, pentru a ne întări credința, făcând mai vie mărturisirea în sufletele noastre, căci, din păcate, fie că observăm sau nu, traversăm o perioadă nu prea limpede.

Nasterea Domnului

Nasterea Domnului

Lumea a devenit extrem de apatică, din pricina unui flagel care distruge nemilos credința de multe veleaturi a neamului nostru. Un accentuat indiferentism religios, îndesite atacuri furibunde asupra instituției Bisericii, de­sacralizarea acerbă a sărbătorilor sfinte – toate la un loc se căznesc, parcă, să-L alunge pe Domnul Hristos din viața, ba chiar din istoria poporului român.

Unei asemenea crunte îndârjiri, Dumnezeu-Copilul îi răspunde cu dragoste. Nu a încetat să ne iubească, să-Și dorească a ne mântui. Din păcate, mulți dintre noi rămân indiferenți, reci, bicisnici în a înțelege, în a simţi taina necuprinsei iubiri dumnezeiești.

Se va naște și anul acesta Domnul. Dar va fi cu siguranţă mai trist, mai îngândurat ca anul trecut. De ce? Între timp, am devenit și mai necruțători dușmani ai Lui, contestându-I virulent învățătura, dragostea, jertfa.

Din fericire, încă mai sunt mulți frați români care-și petrec frumos viața în Hristos. Candela credinței le pâlpâie în inimi, iar untdelemnul faptelor bune se găseşte din belșug. Pentru ei, dar și pentru ceilalți: răzvrătiții, încre­meniții duhovnicește, Domnul totuși vine! Vine să Se nască tainic în Betleem, dar și în sufletele celor care și le-au pregătit ca pe nişte curate, luminate peșteri, unde Pruncul Sfânt Se va sălășlui încă un an Citeste tot articolul →

Scrisoarea părintelui Vasile Florin Reuţ către credincioșii parohiei Straubing, la sfarsit de an 2015

Dragii mei, vă scriu din nou, pentru a doua oară în acest an, din cei peste cinci ani petrecuți împreună! De ce m-am gândit să vă scriu din nou? Este o întrebare pe care bănuiesc că o aveți cu toții în minte!

Vă mai amintiți de luna iunie 2010 când am venit paroh şi am înfiinţat această parohie împreună cu o parte din frăţiile voastre? Și eu îmi amintesc cu drag! La prima Sfântă Liturghie pe care am săvârşit-o au fost doar 2 persoane în biserică, în afară de familia preotului. Doamne, ce emoţii mari am avut cu toţii…

Parintele Paroh Vasile Florin Reut, Biserica Ortodoxa Romana "Sfintii Imparati Constantin si Elena" Straubing si "Nasterea Maicii Domnului" Passau

Parintele Paroh Vasile Florin Reut, Biserica Ortodoxa Romana „Sfintii Imparati Constantin si Elena” Straubing si „Nasterea Maicii Domnului” Passau

Vă mai amintiți că parohia noastră nu avea cele trebuincioase desfășurării Sfintelor Slujbe? Și eu îmi amintesc!

Și îmi amintesc cu drag că atunci când v-am cerut să mă sprijiniți și să ne asigurăm tot ceea ce e normal să aibă o parohie, în câteva luni lista de donatori s-a umplut și aproape toate obiectele bunei desfășurări a cultului nostru au fost donate!

De atunci am simțit că noi aici la Straubing suntem mai mult decât o parohie, noi suntem o familie! Cei peste 5 ani pe care i-am petrecut împreună mi-au adeverit faptul că simțămintele de la început au rămas aceleași, iar acum la sfârşit de an 2015 Citeste tot articolul →

Pe urmele lui Hristos ajungem la cer

Într-o noapte stând la rugăciune un bătrân monah a avut o descoperire de la înger. A văzut un drum lung, un drum care pornea de pe pământ şi se ridica în aer, până se pierdea în nori şi de acolo se îndrepta spre cer. Dar nu era un drum uşor, ba chiar că era o cale plină de piedici, presărată cu cuie ruginite, pietre tăioase şi ascuţite, cioburi de sticlă.

Oamenii mergeau pe acel drum desculţi. Cuiele se înfingeau în tălpi, picioarele multora erau însângerate. Dar oamenii nu renunţau: doreau să ajungă în cer. Însă orice pas aducea durere, iar drumul era încet şi greu.

Apoi, l-a văzut pe Iisus cum mergea înainte. Şi El era desculţ. Mergea încet, dar cu hotărâre. Şi nu se rănea la picioare. Iisus urca fără încetare. În sfârşit, ajunse în cer şi acolo se aşeză pe un tron aurit.

Pe urmele lui Hristos ajungem la cer

Pe urmele lui Hristos ajungem la cer

Privea în jos, la cei care se străduiau să urce. Îi însufleţea cu privirile şi gesturile Sale, îi îndemna să meargă pe urmele Sale Citeste tot articolul →

Vizitele Pastorale de Crăciun şi de Bobotează: de ce este necesar să se înscrie creştinii pentru aceasta aici în Diaspora

„Părinte, pe noi nu trebuie să ne întrebaţi şi nu trebuie să ne mai înscriem pentru vizitele pastorale, veniţi fără să vă anunţaţi la noi, căci vă primim cu drag…”

Dragi prieteni, datorită faptului că am primit în ultimul timp destul de multe astfel de mesaje de la bunii noştri credincioşi, doresc să vă explic de ce este necesară înscrierea pentru aceste vizite pastorale şi de ce parintele nu va veni decât la cei care se înscriu.

În România este cu totul altă situaţie: la ţară, cât şi la oraş, un grup (de obicei format din copii) pornesc înaintea Părintelui la casele credincioşilor cu urarea tradiţională „Chiralesa” sau „Chiraleisa”, urare ce provine din grecescul „Kyrie eleison” şi care înseamnă de fapt „Doamne miluieşte”.

Vizitele Pastorale de Craciun si de Boboteaza

Vizitele Pastorale de Craciun si de Boboteaza

Când aud această urare, creştinii ştiu că se apropie Părintele, iar cei care sunt acasă precum şi cei care doresc să-l primească pe Părintele pentru a le binecuvânta casele, deschid uşa şi îl aşteaptă. Părintele începe dintr-un capăt de sat sau de stradă (la oraş) şi merge până când îi colindă pe toţi enoriaşii din  respectiva localitate.

Acest lucru, din păcate noi aici în Diaspora Germană nu îl putem face datorită faptului că oamenii se află la distanţe de ordinul zecilor si chiar sutelor de kilometri de Biserica noastră Citeste tot articolul →

Rugăciunea, Scriptura şi Liturghia în viaţa preotului

Cele trei perechi de câte două aripi ale serafimilor din vedenia sfântului proroc Isaia din templu, cu două acoperindu-şi feţele, cu două acoperindu-şi picioarele şi cu două zburând spre tronul Dumnezeirii Celei ce S-a arătat (Isaia 6, 1-7), ar putea preînchipui cele trei părţi duhovniceşti ale temei noastre teologice şi arhiereşti: „Rugăciunea, Scriptura şi Liturghia în viaţa preotului”.

Prin rugăciunea lui personală, de dimineaţă, de zi şi de seară, prin rugăciunea „Doamne Iisuse…” şi prin conştiinţa atotprezenţei lui Dumnezeu şi conştiinţa celui dintâi dintre păcătoşi, întemeiată pe smerenie şi dragoste, preotul umblă cu Dumnezeu precum Enoh, se roagă răstignit în rugăciune precum Moise pe munte, adeseori prin şiroaie de lacrimi precum Ana, mama lui Samuel, la uşa cortului de la Şilo şi precum psalmistul David; îmbrăcat în sacul umilinţei şi prăbuşit în cenuşa nevredniciei, precum prorocul Daniel în Babilon.

Rugăciunea, Scriptura şi Liturghia în viaţa preotului

Rugăciunea, Scriptura şi Liturghia în viaţa preotului

Prin rugăciune, preotul urcă pe Tabor şi coboară în Ghetsimani, cutremurându-şi sufletul, precum locul de rugăciune al primilor creştini din Ierusalim şi închisoarea lăuntrică, precum temniţa Sfinţilor Apostoli Pavel şi Sila din Filipi. Preotul este prietenul vameşului smerit din templu şi practicantul stăruitor al rugăciunii acestuia: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!” (Luca 18, 13).

Rugăciunea personală este rug aprins în sufletul preotului, stâlp de foc în conştiinţa lui şi car de foc în inima lui, toate acestea în lumina, flacăra şi nimbul limbii de foc a Sfântului Duh de la Rusaliile hirotoniei lui întru preot.

Rugăciunea personală a preotului este cădelniţa de aur (Apocalipsă 8, 3) în care se aprinde şi arde neîncetat această tămâie binemirositoare a convorbirii lui lăuntrice cu Dumnezeu, acasă, în biserică, în parohie şi oriunde în lume Citeste tot articolul →

Sfânta Tradiţie: La Parohiile Straubing şi Passau Părintele merge în vizită pastorală cu Icoana Naşterii Domnului şi de Bobotează la casele credincioşilor

Multumim pe aceasta cale tuturor celor care si-au deschis inimile sufletului si au primit aceasta traditie in anii trecuti, chiar daca in locurile de unde vin aceasta traditie nu exista.

Ce inseamna aceasta traditie (pentru cei care nu stiu)?

Umblatul cu icoana este vestirea unei mari bucurii, fie a Nasterii Domnului, cand intreaga faptura vazuta si cea nevazuta se pregateste de sarbatoarea Intruparii Fiului lui Dumnezeu, fie a Botezului Mantuitorului, cand apele se sfintesc si intreaga natura se innoieste.

Din punct de vedere liturgic, putem spune ca aceasta traditie, a umblatului cu icoana, este un fel de slujba in afara zidurilor bisericii. Este o slujba savarsita pe ulite si pe stradute, prin curti si prin case, pe la ferestre si pe la usi.

Vizitele Pastorale de Craciun si de Boboteaza

Vizitele Pastorale de Craciun si de Boboteaza

Precum odinioara facea crainicul, parintele se straduieste a anuta in tot locul si pe tot omul o mare veste: Dumnezeu se face om, ramanand insa Dumnezeu! Astfel, singurul lucru nou sub soare se arata vrednic de o asemenea mare vestire.

Cei care nu-l primesc pe preot cu Icoana Nasterii, se aseamana celor care nu l-au primit pe Pruncul Iisus sa se nasca in casa lor, acesta trebuind sa fie nascut in staulul vitelor.

Caci in fond, asta face preotul: Aduce bucuria Nasterii Domnului in casele credinciosilor, binecuvantandu-le.

Deci, umblatul cu icoana inaintea Craciunului este o frumoasa slujba misionara, avand mareata datorie de a anunta nespusa dragoste a lui Dumnezeu fata de om, anume aceea de a se intrupa „pentru noi si pentru a noastra mantuire Citeste tot articolul →