De câte ori cazi, ridică-te…!

De câte ori cazi, ridică-te, mărturiseşte-ţi păcatele cu inima înfrântă şi smerită, căieşte-te, fă-ţi canonul, întreabă şi du-ţi Crucea mai departe cu ochii la Hristos, până ajungi sus, la Golgota.

O zi binecuvantată, oameni dragi!

Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Cu toata dragostea, al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,

Părintele Vasile Florin Reuţ

 

Ce înseamnă Sfânta Împărtăşanie?

Sfânta Împărtăşanie cu Trupul şi Sângele Domnului formează centrul vieţii noastre duhovniceşti. Fără de aceasta nu putem avea viaţa în Hristos, nu ne putem mântui. Căci aşa ne spune Mântuitorul: “De nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi de veţi bea Sângele lui, nu veţi avea viaţa întru voi”(Ioan 6, 51-53).

Sfânta Împărtăşanie

Sfânta Împărtăşanie

Sfântul Botez, Spovedania şi Sfânta Împărtăşanie sunt tainele de bază ale Bisericii Ortodoxe care asigură mântuirea credincioşilor noştri. Şi dacă Botezul este “uşa Tainelor”, iar Spovedania este numită “al doilea Botez”, Sfânta Împărtăşanie este cununa Tainelor, căci ea desăvârşeşte, uneşte direct pe om cu Dumnezeu prin Trupul şi Sângele Domnului Citeste tot articolul

De ce nu pot să-L văd pe Dumnezeu? Cum să cred în El dacă nu Îl văd?

Într-o zi, un tânăr se plimba agale pe drum, încercând să găsească un răspuns la întrebarea care îl măcina de foarte mulţi ani. Tot plimbându-se în jos şi în sus, observă, la un moment dat, un bătrân care se odihnea pe o băncuţă din apropiere.

Maica Domnului cu Pruncul Iisus

Maica Domnului cu Pruncul Iisus

– Poate dânsul mă va ajuta să elucidez misterul acestei întrebări chinuitoare… pare un om înţelept. Îşi zise tânărul, îndreptându-se încet spre bătrânul blând.

Privirea bunicului, aşa cum îl va numi tânărul, emana blândeţe şi bunătate împletite cu darul înţelepciunii.

Sfios, tânărul nu ştia cum să înceapă dialogul, aşa că renunţă la ideea sa, întorcându-se, dar vocea bătrânului îl opreşte.

– Băiete, te văd nedumerit. Vino aici şi spune-ţi oful, iar dacă este cu putinţă, te voi ajuta.

Bucuros de ceea ce auzise, tânărul se aşează cuminte în dreptul interlocutorului său.

– Bunicule, de câţiva ani în mintea mea se învârte o întrebare fără răspuns care nu mă lasă nici să dorm, nici să fiu util ziua.

– Spune dragul meu băiat!

– Bunicule, de ce nu pot să-L văd pe Dumnezeu? Cum să cred în El dacă nu Îl văd?

Zâmbindu-i blând, bătrânul îi răspunde Citeste tot articolul

Cum se face Spovedania Curată?

Spovedania curată nu se face după cărți și îndreptare!

Trebuie să scrii pe o hârtiuță tot ceea ce te frământă, și tot ce ți-e rușine să spui, te bagi sub epitrahir și îi dai hârtiuța preotului ca să citească și îi spui atât:

„Nu mă întrebați nimic, pentru că mi-e jenă!”

Pentru că preotul, din ce au scris acolo, vă deduce ce trebuie să dezlege Citeste tot articolul

O Lecţie de Viaţă şi de Morală Usturătoare!

Extras din predica părintelui Calistrat Chifan – un cuvânt foarte folositor pentru toţi creştinii.

O Lecţie de Viaţă şi Morală Usturătoare!

Citeste tot articolul

Nu poți fugi de crucea ta decât dacă iei o cruce mai grea

Un bărbat veni la duhovnicul său să se plângă:

– Părinte, nu o mai suport. Îi merge gura toată ziua. Că aia nu-i bine, că aia nu-i bine. Că de ce nu câştig mai mulţi bani. Că nu de ce nu fac aşa, că de ce nu fac pe dincolo. Reproşuri peste reproşuri. Vreau să divorţăm şi să îmi iau o altă femeie.

Nu poți fugi de crucea ta decât dacă iei o cruce mai grea

Nu poți fugi de crucea ta decât dacă iei o cruce mai grea

– De ce te-ai căsătorit cu ea?

– Pentru că o iubeam. O mai iubesc si acum, dar îmi e foarte greu.

– Cu ea te-ai unit în faţa lui Dumnezeu, ea este crucea ta Citeste tot articolul

Întoarce-ţi faţa către Soare… şi umbrele vor rămâne în urma ta!

„Întoarce-ţi faţa către Soare… şi umbrele vor rămâne în urma ta!”

Să aveţi o zi binecuvântată, însorită, plină de zâmbete şi fericire, dragi prieteni de pretutindeni.

Toate cele bune, pace, linişte, precum şi un Sfânt Post uşor şi binecuvântat în contiuare.

Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,

Părintele Vasile Florin Reuţ

Întoarce-ţi faţa către Soare... şi umbrele vor rămâne în urma ta!

Întoarce-ţi faţa către Soare… şi umbrele vor rămâne în urma ta!

Dragii mei tineri, voi sunteți în floarea vârstei, trăiți-vă tinerețea!

Dragii mei tineri, voi sunteți în floarea vârstei, trăiți-vă tinerețea! E a voastră! Și trebuie s-o trăiți înainte de a fi prea târziu, dar în limitele decenței și ale bunei cuviințe.

Nu vă imaginați cât este de plăcut să-ți trăiești tinerețea fără ca mai târziu să-ți fie rușine sau să-ți pară rău de faptele pe care le-ai făcut. Dragii mei, păstrați-vă sănătatea sufletului, așa cum țineți cel puțin la sănătatea trupului vostru.

Mitropolitul Bartolomeu Anania

Mitropolitul Bartolomeu Anania

Învățați-vă înainte de toate să aveți spirit de discernământ, a deosebi între bine și rău, între sănătos și nesănătos, între folositor și nefolositor. Este începutul înțelepciunii voastre de tineri.

Este în firea lucrurilor ca un tânăr să fie curios. Fiți curioși! Cât se poate de curioși Citeste tot articolul

Părintele Dumitru Stăniloae – despre Sfânta Împărtaşanie şi criteriul privind apropierea de Sfintele Taine

„Cand te apropii de Euharistie, principalul e sa crezi in prezenta reala a Trupului si Sangelui Domnului in ea si ca esti pacatos, dar si sa fi luptat in tot felul impotriva pacatelor si pentru curatirea de ele. Adica sa nu vii ca unul ce te impaci, cu nepasare, cu starea de pacatos.

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae - despre Sfânta Împărtaşanie şi criteriul privind apropierea de Sfintele Taine

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – despre Sfânta Împărtaşanie şi criteriul privind apropierea de Sfintele Taine

Numai luptand din toata puterea, e prezent si Dumnezeu in tine, luptand cu puterea Lui impreunata cu puterea ta Citeste tot articolul