În fiecare parohie este un om care este al tuturor; este chemat ca martor, ca sfătuitor ori ca reprezentant în toate actele cele mai solemne ale vieţii, care ia pe om de la sânul mamei sale şi nu-l lasă decât la mormânt, care binecuvintează ori sfinţeşte leagănul, nunta, patul morţii şi sicriul; un om pe care copilaşii se obişnuiesc a-l iubi, a-l venera şi a se teme fireşte de el; pe care chiar necunoscuţii îl numesc părinte; la picioarele căruia creştinii merg şi depun mărturisirile lor cele mai intime; un om care prin starea lui este mângâietorul tuturor nenorocirilor sufletelor şi ale trupurilor; mijlocitor obligat între bogăţie şi sărăcie, care vede pe cel sărac şi pe cel bogat bătând la uşa sa, rând pe rând; cel bogat pentru a-i lăsa milostenia în acuns, cel sărac pentru a o primi fără a se ruşina, care nefiind de nici o treaptă socială, ţine deopotrivă la toate clasele: la clasele de jos prin modestia şi simplitatea vieţii; la clasele înalte prin educaţia, ştiinţa şi înălţimea sentimentelor, ce inspiră şi recomandă o religie a iubirii de oamenii; un om , în fine, care ştie toate, care are dreptul de a spune toate şi al cărui cuvânt cade de sus asupra inteligenţelor şi asupra inimilor cu autoritatea unei misiunii dumnezeieşti. Acest om este preotul”

Alphonse de Lamartine

Preotul

Împopoţănările de acum sunt o boală relativ nouă, dar veche totodată. Cine se ascunde în spatele aurăriei, decât cel care simte că pe dinăuntru nu are nimic! Eu n-am văzut fete simple şi curate împopoţănându-se.

Părintele Vasile Mihoc avea o vorbă pe când noi eram studenţi şi ironiza un pic, şfichiuia pe tantile care se cam boiau, spunând : ”Ce recunoaşte o femeie când se boieşte? Că-i urâtă …” Şi noi râdeam.

„Păi da – zicea el – , ce spune o femeie când se machiază? Cică mă fac frumoasă! Asta înseamnă că e urâtă foc!”
Citeste tot articolul →