Rugaciune pentru omul bolnav si neputiincios

Rugaciune pentru omul bolnav si neputiincios:

Preaputernice si slavite Doamne Iisuse Hris­toase! Tu, Care ai venit in lume sa tamaduiesti neputintele oamenilor, Care nu ai venit sa chemi la pocainta pe cei drepti, ci pe cei pacatosi, si ai pri­mit moarte pe cruce pentru mantuirea noas­tra! Din adancul inimii Te rog sa primesti sme­rita mea nevointa si aceasta mica rugaciune a mea pentru cel incercat de boala!

Mantuieste-l, Doamne, precum stii, ca un bun si iubitor de oameni, si randuieste Tu toate spre fo­losul sau. Ca noi neputinciosi suntem si nu il pu­tem ajuta daca nu ne vei lumina cu harul Tau.

De e voia Ta, il poti pedepsi precum se cade pentru pacatele sale, tamaduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, pre­cum vei vrea.

Dar cazand inaintea Ta Te rog, indura-te de robul Tau, potoleste-i fierbinteala, alina-i sufe­rinta, ridica-l din patul durerii.

Sa ii fie aceasta incercare prin care trece spre indreptarea vietii, spre inceput bun mantuirii si spre iertarea pacatelor.

Si daca ii e de folos sa duca mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, dupa voia Ta, nu dupa voia noastra. Daruieste-i lui rabdare si liniste, alungand de la el toata frica si toata deznadej­dea, ca sa nu fie ingenuncheat de durere si sa carteasca sau sa cada in patima maniei.

Ajuta-l, Iubitorule de oameni, ca vazand el mila Ta sa cada la picioarele Tale cu lacrimi de po­cainta si de multumire, ca sa se invredni­ceasca sa auda glasul Tau cel sfant: „Iertate iti sunt pacatele!” Amin.

Maica Domnului, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu * www.credinta-ortodoxa.com

Maica Domnului, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu * www.credinta-ortodoxa.com

Rugăciune către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu – La vreme de necaz şi de întristare

Rugăciune către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu – La vreme de necaz şi de întristare

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Tău. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările.

Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra.

Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău.

Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea. Amin.

Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă – duhul meu se cutremură.

Grăbeşte, Prea slăvită Maică şi mă ajută! Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului.

Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forte diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-1 eliberezi din legăturile iadului. Slobozeşte-mă şi pe mine. Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul.

Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii. Amin.

Maica Domnului, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu * www.credinta-ortodoxa.com

Maica Domnului, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu * www.credinta-ortodoxa.com

Rugaciune de multumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu

Rugaciune de multumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toata milostivirea si indurarea, Care ai nemasurata mila, nespusa si neajunsa iubire de oameni, cazand acum catre a Ta slava, cu frica si cu cutremur, aduc Tie multumire pentru binefacerile de care m-ai invrednicit pe mine, nevrednicul robul Tau.

Te slavesc, Te laud si Te cant ca pe un Domn, Stapan si facator de bine. Si iarasi cazand inaintea Ta, iti multumesc si cu smerenie ma rog nemasuratei si negraitei Tale milostiviri, ca si de acum inainte sa-mi daruiesti faceri de bine, ca sa sporesc in dragostea de Tine si de aproapele meu.

Izbaveste-ma de tot raul si necazul. Daruieste-mi liniste. Si ma invredniceste ca in toate zilele vietii mele totdeauna multumire sa-Ti aduc si sa graiesc si sa cant cele preabune Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciune de multumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu * www.credinta-ortodoxa.com

Rugaciune de multumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu * www.credinta-ortodoxa.com

Rugaciune pentru cel ispitit de vrajmas – Sfantul Efrem Sirul

Rugaciune pentru cel ispitit de vrajmas – a Sfantului Efrem Sirul

Suflet necajit vine catre Tine, Stapane Sfinte, si cu lacrimi vorbeste cu Tine, pentru pierzatorul vraj­mas, si cu toata smerenia cade rugandu-se Tie pentru potrivnicul care il necajeste pe el. Deci de vreme ce cu nerusinare vine catre Tine, auzi-l pe el degrab; si fiindca a alergat cu dorire catre Tine, cu osardie cerceteaza-l pe dansul. De il vei trece cu vederea pe el cand se necajit, a pierit; de vei zabovi a-l auzi pe el, fiind tinut, a lipsit.

Iar daca il vei cerceta pe el pentru indurarile Tale, se afla; iar daca vei cauta spre dansul, se mantuieste; daca il vei auzi pe el, se imputerniceste. Ravneste pentru dan­sul, ca logodnica a Ta este; fiindca si cel ce l-a logodit pe dansul Tie este Pavel Apostolul, care a zis ca fara de moarte ravnitor esti (v. II Corinteni 11:2). Sa nu il treci pe el cu vederea ca sa nu socoteasca vrajmasul ca i-ai dat lui carte de despartire si l-ai alungat pe dansul de la Tine.

Cearta-ma pe mine, Stapane, pentru indurarile Tale, si sa nu ma dai pe mine in mainile pierzatorului. Caci iata am adunat gandurile mele dinspre toate parti­le, si nu aflu a se pomeni vreun bine inaintea Ta, decat nu­mai aceasta, ca afara de Tine pe altul nu stiu. Latime ne­masurata este darul tamaduirilor Tale; si tuturor celor ce vin catre Tine le da tamaduire. Pentru ca si ranile mele ade­seori se tamaduiesc cu indurarile Tale si iarasi putrezesc pentru a mea lenevire.  Citeste tot articolul

Canon de pocainta pentru cel cazut in desfranare

Canon de pocainta pentru cel cazut in desfranare

Cantarea I

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Cred cuvantul Tau, Doamne, ca in cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de drepti, care n-au nevoie de pocainta. Invredniceste-ma, dar, si pe mine, sa ma pocaiesc cu adevarat.

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Hristoase, Mantuitorul meu, departe de Tine mi-am petrecut viata mea, si multe pacate am savarsit. Dar negasindu-mi linistea si pricepand ca numai langa Tine pot afla odihna sufletului meu, la Tine alerg, Iubitorule de oameni.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Surd am fost fata de cuvintele Tale: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati. Pentru ca in loc sa vad caderea in care ma aflam, am ales sa ma vad mai bun decat cei care pacatuisera mai mult decat mine.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, ca nu treci cu vederea rugaciunile pacatosilor care te cheama in ajutor, ci le intinzi grabnic mana de ajutor.

Cantarea a III-a

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Voia lui Dumnezeu aceasta este, ca sa va feriti de desfranare, le-a spus crestinilor Marele Pavel, apostolul neamurilor. Dar eu, intinandu-mi haina botezului, m-am tavalit in noroiul pacatului, care mi-a robit inima.

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Nu pot, Doamne, sa ma ridic prin puterile mele, nu pot birui patimile care ma apasa si carora le-am dat putere sa ma stapaneasca. Citeste tot articolul

Rugaciunea invataceilor

Rugaciunea invataceilor

Dumnezeule preasfinte, izvor de nemarginita intelepciune si bunatate, facator al tuturor celor vazute si nevazute, asculta rugaciunea noastra, ce inaltam catre Tine cu multa umilinta, Intareste, Bunule, pe carmuitorii nostri bisericesti si lumesti. Da-le lor sa cugete cele bune si folositoare pentru Biserica si Tara noastra. Apara-i de vrajmasii vazuti si nevazuti, ca sa ne poata indrepta pe calea propasirii, cu pace si dragoste.

Iara noua, umilitilor, lumineaza-ne mintea ca sa intelegem invataturile ce ni se dau si intru toate si de-a pururea sa pazim poruncile Tale si sa facem voia Ta cea sfanta,-ca, astfel, sa putem fi folositori noua insine, parintilor, fratilor, surorilor si poporului in mijlocul caruia traim, sa aducem bucurie si multumita invatatorilor si facatorilor nostri de bine si sa plinim toate indatoririle catre tara, catre obste, catre familie si aproapele nostru. Primeste plecarea genunchilor si rugaciunea ce o facem, ca pe o tamaie binemirositoare inaintea Ta.

Trimite harul Tau asupra noastra si ne invredniceste sa trecem cu buna randuiala vremea invataturii. Povatuieste-ne sa umblam si sa lucram cu intelepciune in tot cursul vietii noastre, ca de noi si prin noi sa se slaveasca Preasfant numele Tau in veci. Amin.

Rugaciune pentru aproapele nostru

Rugaciune pentru aproapele nostru

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Doamne Dumnezeule nostru, Cel slavit în Treime, miluiește cu mila Ta cea fără de sfârșit
pe toti cei apropiati ai nostri,
pe toti cei din familiile noastre,
pe parinti, frati, surori, soti, sotii, fii si fiice,
pe bolnavi,
pe văduve,
pe orfani,
pe săraci,
pe cei întemnițați,
pe cei flămânzi,
pe cei însetați,
pe cei goi,
pe cei călători,
pe cei străini,
pe cei năpăstuiți,
pe cei ocărâți,
pe cei prigoniți din pricina Ta,
pe cei rătăciți,
pe cei căzuți,   Citeste tot articolul

Rugaciunile de seara

Rugăciunile de seară

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângăietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează si vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește. Doamne miluiește. Doamne miluiește. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărația Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pre noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născatoare de Dumnezeu, ale Sfinților Părinților noștri și ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca Unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădajduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Doamne miluiește (de 12 ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea întâia a Sfântului Macarie cel Mare către Dumnezeu Tatăl

Dumnezeule cel veșnice și Împărate a toată faptura, Cela ce m-ai învrednicit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păcatele ce am făcut în această zi: cu lucrul, cu cuvântul, și cu gândul, și curățește, Doamne, smeritul meu suflet, de toată întinăciunea trupului și a sufletului. Și-mi dă, Doamne, în această noapte, a trece somnul în pace, ca sculându-mă din ticălosul meu așternut, bine să plac Preasfântului Tău nume, în toate zilele vieții mele, și-mi ajută cu harul Tău să calc pe vrajmașii cei ce se luptă cu mine, pe cei trupești și pe cei fără de trup. Izbăvește-mă Doamne de gândurile cele deșarte, care mă întinează și de poftele cele rele, că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în
vecii vecilor. Amin.  Citeste tot articolul

Rugaciunile de dimineata

Rugăciunile de dimineaţă

Sculandu-te din somn, fara lene si cu mintea treaza, sa te departezi de asternut si indata te inchina de trei ori, zicand:

Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Dupa aceasta sa stai putin in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si atunci sa faci trei inchinaciuni pana la pamant si, de esti preot, sa zici:

Binecuvantat este Dumnenzeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Iar de nu esti preot, sa zici:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.

Si sa zici iarasi:

Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste. (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pre noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean.

Ca a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui, si a Fiului, si a Sfantului Duh. Acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Maica Domnului, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu

Apoi troparele acestea:   Citeste tot articolul

O, iarta-mi, te rog, Doamne atatea rugaciuni – Traian Dorz

O, iarta-mi, te rog, Doamne atatea rugaciuni – Traian Dorz

O, iarta-mi, te rog, Doamne atatea rugaciuni
Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni,
Caci am facut adesea din Tine robul meu
Nu eu ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu:

In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta
Iti cer intr-una sa faci Tu, voia mea,
Iti cer s-alungi necazul, sa nu-mi trimiti ce vrei
Si sa-mi slujesti in toate, sa-mi dai fara sa-mi iei,

Gandindu-ma ca daca iti cant si Te slavesc
Am drept sa-ti cer intr-una sa faci tot ce doresc.
O, iarta-mi felu-acesta nebun de-a ma ruga
Si-nvata-ma ca altfel sa stau in fata Ta,

Nu tot cerandu-ti Tie sa fii Tu robul meu,
Ci Tu, cerandu-mi mie, iar robul sa fiu eu;
Sa inteleg ca felul cel mai bun de-a ma ruga
E sa doresc in toate sa fie voia Ta.

Traian Dorz – „O, iartă-mi, te rog, Doamne, atâtea rugăciuni!