Lumina soarelui, Lumina Lui

Lumina soarelui, Lumina Lui

Într-o seară, un copil l-a întrebat pe părintele său:

– Tată, spune-mi, te rog, cum se face că unii oameni sunt buni şi alţii răi. De ce nu-s toţi la fel?

– E, băiatul meu, vezi tu, toţi oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Şi aşa cum Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, la fel trebuie şi noi să ne iubim unii pe alţii, fiindcă dragostea Domnului este ca şi lumina soarelui. Nu ne luminează şi ne încălzeşte soarele pe noi toţi, buni şi răi laolaltă? Nu?

Sufletele noastre ar trebui să fie pline de bunătate şi iubire. Dar, vezi tu, păcatele fiecăruia sunt asemenea norilor ce nu lasă razele binefăcătoare ale soarelui să treacă. Păcatele sunt norii ce ne întunecă sufletul. Cu cât ai mai multe păcate, cu atât sufletul tău este mai întunecat şi lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ţi poate pătrunde în inimă.

Sufletul omului este bucăţica de cer pe care fiecare o poartă în el. Pe acest cer trebuie să strălucească Soarele iubirii – Dumnezeu. Fiul meu, să te fereşti de păcate, căci acestea se adună şi îţi întunecă viaţa, te fac rău şi egoist. Cel ce-şi păstrează, însă, sufletul curat, se bucură mereu de dragostea Domnului, de linişte şi fericire.

“Nimic nu este atât de firesc pentru noi ca a fi în comuniune cu alţii, a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii”.

Încredere

Încredere

Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.

– Ei, lasă, femeie, a încercat să o liniştească omul, lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!

– Mai, omule, zise atunci femeia sa, dar ce poate fi bine când, uite! – nu avem unde sta peste noapte Citeste tot articolul

Ajutor dezinteresat

Ajutor dezinteresat

Într-o seară, un tânăr se întorcea acasă. Dar, din cauza întunericului ce se lăsase, s-a împiedicat de un bolovan şi, căzând, s-a lovit destul de tare.

Supărat foc, a plecat mai departe, dar un gând nu-i dădea pace. Ce căuta ditamai bolovanul în mijlocul drumului şi cum de nu l-a văzut la timp? Aoleu, dar dacă mai trec şi alţi oameni şi păţesc la fel ca el?

Chiar în acea clipă, tânărul s-a oprit şi, cu toate că se lovise destul de tare şi se grăbea să ajungă acasă, a făcut cale întoarsă până la bolovanul cu pricina pe care l-a împins la marginea drumului. Acolo putea să stea oricât, că nimeni nu s-ar mai fi împiedicat de el Citeste tot articolul

Harnicul, leneşul şi… ispitele

Harnicul, leneşul şi… ispitele

Într-o dimineaţă, un băiat s-a dus la bunicul său şi l-a întrebat:

– Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?

– Ei, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre şi ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu puşca?

– Bineînţeles, bunicule, că vânătorul şi-ar îndrepta arma spre Citeste tot articolul

Greşeala

Greseala

În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom frumos, de crengile căruia atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit ? Bine ar fi dacă ar gusta şi el câteva, aşa, de poftă!

Dar cum să facă? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare, şi-a zis: „Fie ce-o fi!” şi a-nceput să se caţăre pe gard. Cu greu, a reuşit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase haina şi o rupsese. Acu, ce să mai facă!

Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca plină cu noroi şi s-a afundat în mâl.

Când, în sfârşit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la ele cum arată, şi-a spus:

– E drept că am obţinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea bună e ruptă, încălţările şi pantalonii murdari… Citeste tot articolul

Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă

Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:

– Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?

Blandul Pastor - Mantuitorul nostru Iisus Hristos

Blandul Pastor – Mantuitorul nostru Iisus Hristos

– Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!

L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:

– Vezi acest vlăstar, ştii ce este?

– Da, părinte, un puiet de brad.

– Smulge-l Citeste tot articolul

Pentru a ști ce este fericirea si a o cunoaste, trebuie mai întai să o semanați…

Pentru a ști ce este fericirea si a o cunoaste, trebuie mai întai să o semanați…

Într-o zi friguroasa de iarna un om nefericit se plimba pe strazi privind vitrinele magazinelor. I-a atras atentia un anunț cu totul și cu totul neobișnuit : „Avem fericire”…

Deși trecuse demult de varsta maturitatii, a realizat că pentru dansul fericirea era ceva… necunoscut.

– Chiar aveti fericire la vanzare? a întrebat curios.

– Da! i-a raspuns sec vanzatoarea.

– Cat costa?

-Nu costa nimic, doar se împarte, a zambit vanzatoarea și i-a înmanat cateva pliculețe cu seminte… Apoi a adaugat:

– Pentru a ști ce este fericirea si a o cunoaste, trebuie mai întai să o semanați…

Pentru a ști ce este fericirea si a o cunoaste, trebuie mai întai să o semanați…

Pentru a ști ce este fericirea si a o cunoaste, trebuie mai întai să o semanați…

 

Cred in soare chiar cand nu straluceste, cred in dragoste chiar si cand nu o simt, cred in Dumnezeu chiar cand El ramane tacut!

Cred în soare chiar când nu străluceşte, cred în dragoste chiar şi când nu o simt, cred în Dumnezeu chiar când El rămâne tăcut!

“Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine. ” (Apocalipsa 3, 20).

Un pictor L-a prezentat pe Mântuitorul Iisus Hristos bătând la uşa grea a unei cetăţi şi ascultând dacă se apropie cineva să-i deschidă... mânerul este insa pe dinăuntru, depinde de noi daca vrem sau nu sa-i deschidem... Sa luam aminte! * www.credinta-ortodoxa.com

Un pictor L-a prezentat pe Mântuitorul Iisus Hristos bătând la uşa grea a unei cetăţi şi ascultând dacă se apropie cineva să-i deschidă… mânerul este insa pe dinăuntru, depinde de noi daca vrem sau nu sa-i deschidem… Sa luam aminte! * www.credinta-ortodoxa.com

 

El, Bunul Dumnezeu, asteapta sa fie gasit… El nu Se impune, El chea­mă! Dumnezeu, care are toate drepturile asupra crea­turii Sale, bate la uşa inimii, pentru a avea părtăşie cu tine şi cu mine, pentru a intra în inima ta şi a mea.

Dar omul este liber să aleagă: să asculte sau să nu asculte!

Dumnezeu nu este absent din viaţa oamenilor. Mai degrabă, omul nu-L doreşte pe Dumnezeu în preajma lui. Omul este cel ce se lipseşte de Dumnezeu, şi aceasta din mai multe pricini.

Una este nepăsarea. Oamenii nu au vreme pentru Dumnezeu. Sunt prea ocupaţi cu altele. Dumnezeu este absent din cauză că oamenii nu prea Îl doresc prezent. Sfânta Scriptură stăruie mereu şi mereu că numai cei ce-L caută pe Dumnezeu Îl află.

El nu vine acolo unde nu este dorit, nu sileşte pe nimeni. Dar absenţa lui Dumnezeu nu înseamnă că Lui nu-I pasă. El poate fi absent fiindcă omul nu Îl doreşte în preajma sa, dar El aşteaptă pururea să fie găsit.

Există o veche povestioară despre un băieţel care se juca de-a v-aţi ascunselea cu prietenii săi. Când i-a venit rândul să se ascundă, ceilalţi băieţi s-au plictisit şi au plecat. Băiatul era cu inima zdrobită. Bunicul său l-a găsit suspinând şi i-a zis: Nu plânge că prietenii tăi nu au venit să te caute. Poate o să înveţi din această dezamăgire că şi Dumnezeu aşteaptă să fie găsit, iar oamenii umblă după alte lucruri.

Dacă Dumnezeu este absent pentru mulţi din oamenii de astăzi, aceasta se datorează păcatului, indiferenţei noastre morale. Însă Dumnezeu aşteaptă în umbră, în tăcere să fie găsit.

Pe peretele unei pivniţe din Köln, în Germania, în vremurile de violenţă şi disperare ale celui de-al Doilea Război Mondial, se afla următoarea mărturisire de credinţă:

„Cred în soare chiar când nu străluceşte, cred în dragoste chiar şi când nu o simt, cred în Dumnezeu chiar când El rămâne tăcut.”

Dar Dumnezeu nu rămâne tăcut decât dacă noi dorim să fie aşa. În vremurile de demult, El a vorbit prin proroci.

În zilele mai de pe urmă ne-a vorbit prin Însuşi Fiul Său. Şi continuă să vorbească şi astăzi fiecăruia dintre noi…

Sursa: preluare după o pildă din volumul „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, vol. 1, Editura Sophia, 2009

Pasii lui Dumnezeu

Paşii lui Dumnezeu

Într-o noapte, un om a avut acest vis. Se făcea că merge împreună cu Dumnezeu pe malul nisipos al unui râu. În acest timp, pe cer apăreau scene importante din viaţa lui; la fiecare scenă se vedeau pe nisip două perechi de urme: urma paşilor lui şi urma paşilor lui Dumnezeu.

Când ultima scenă din viaţa lui i s-a perindat prin faţa ochilor, el a privit la urma paşilor de pe nisip. A observat, cu mirare, că, de multe ori, pe drumul vieţii lui era numai un rând de urme şi acest fapt s-a întâmplat în momentele cele mai triste şi mai grele din viaţa lui.

Asta l-a pus pe gânduri şi L-a întrebat pe Dumnezeu:

– Doamne, Tu mi-ai făgăduit că, din momentul în care mă hotărăsc să Te urmez, Tu vei fi alături de mine în tot cursul vieţii mele. Dar am observat că în momentele cele mai grele din viaţa mea, pe nisip era numai un singur rând de urme. Nu înţeleg. De ce? Tocmai când am avut nevoie mai mare de ajutorul Tău, Tu m-ai părăsit.

Dumnezeu i-a răspuns cu blânda Sa bunătate:

– Dragul Meu, Eu te iubesc mereu şi niciodată nu te voi părăsi. În clipele tale cele grele, de încercări şi de suferinţe, se vede pe nisip o singură pereche de paşi, deoarece atunci Eu te luam în braţe sau în spate şi te purtam pe drumul vieţii tale.

Formula fericirii familiale

Formula fericirii familiale

O fetiţă de 12 ani a fost întrebată:

– “Ce poţi să-mi spui despre mama ta?”

Fetiţa, fără să stea pe gânduri, a răspuns:

– “Mama îl iubeşte foarte mult pe tata”.

Nu a spus că este cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai deşteaptă sau cea mai bogată. Iată cea mai mare comoară pe care o va lua cu ea în viaţa adultă. Orice s-ar întâmpla apoi în viaţa ei, are reperele corecte.

Fără să ştie, fetiţa a dat formula fericirii familiale, căci în familia ei trăieşte iubirea.

Formula fericirii familiale * www.credinta-ortodoxa.com

Formula fericirii familiale * www.credinta-ortodoxa.com

Sursa: “Femeia si problemele ei”, Ioana Besedina şi dr. Dimitri Avdeev, Editura Sophia