Sub norii unei întâmplări cumplite s-a risipit destul de repede frenezia care cuprinsese o țară întreagă la mijlocul lunii iulie, când Simona Halep câștigase cel mai prestigios trofeu de tenis din lume. Succesul ei uriaș tocmai ne-a reînvățat să îndrăznim și ne-a arătat că un om poate face ceva bun, chiar luptând cu lipsurile și zbătându-se aproape de unul singur.

A demonstrat că drumul spre reușită înseamnă păstrarea unei speranțe dincolo de normal, o perseverență eroică, o seriozitate practicată zi de zi, până se imprimă în ADN. Simona a demontat prejudecată după prejudecată: este prea mică de înălțime pentru tenis, vine dintr-o țară fără terenuri cu iarbă, dintr-o Românie în care copiii își iau scutire medicală la orele de sport.

Crucea de biruinţă şi crucea de suferinţă

Născută în epoca în care țara abia ieșise din regimul care înfiera credința în Dumnezeu, campioana noastră își face cruce pe terenul de tenis în fața miilor de spectatori și a milioanelor de telespectatori, spălând amintirea conaționalilor ei mai bătrâni, care își făceau cruce cu limba în cerul gurii de frica securiștilor Citeste tot articolul →

Câte ştiţi dumneavoastră despre o viaţă de preot trăită într-o viaţă de om, într-un trup? Poate în preot vedeţi doar un om care nu are grija zilei de mâine. Dar oare chiar nu o are? Oare nu suferă el când cel sărac vine să-i ceară ajutorul sau ceva de mâncare şi se vede neputincios? Oare nu deseori plângem seara când ştim că nu am făcut suficient bine? Când poate de pe uşa casei noastre a ieşit un om plângând pentru că nu i-am găsit toate răspunsurile?

Voi cei “din afara” vedeţi doar “ce se vede” şi credeţi ca nu e nimic dincolo… Nimic mai mult decât evidentul, nimic ascuns, nimic profund… ca si cum preoţii nu ar fi fiinţe ca voi, oameni complecşi… cu bune şi rele. Când aţi întrebat ultima dată un preot: “Cum te simţi, părinte?”… Când aţi stat lângă un preot pentru el, nu pentru voi şi nevoile voastre? Când aţi avut răbdarea, interesul să simţiţi şi nevoile lui?

DE CE SUNT PREOT? 🙏😢❤️ PENTRU CEI CARE MĂ JUDECĂ:

Aţi stat vreodată alături de un preot în noaptea singurătăţii lui să vedeţi cum strânge în mâini Sfanta Cruce sau priveşte fix icoana pururea Fecioarei Maria… neînţelegând de ce se simte atât de singur cu un Dumnezeu atât de aproape? L-aţi privit măcar o clipă în toiul nopţii ridicându-se şi devorând paginile Ceaslovului sau ale altei cărţi de rugăciune sau fugind în biserică sau în capelă căutându-l pe Dumnezeu, căutând ceva, orice ca să nu mai fie singur?

Aţi fost vreodată lângă un preot când stătea neputincios şi fără cuvinte în faţa unui dureri ce i se împărtăşea? Să fiţi lângă el când oamenii îşi spun necazurile, când mamele îşi îngroapă copiii sfâşiate de durere şi-l întreabă “De ce? De ce, părinte, de ce?” Citeste tot articolul →