Samarineanul necunoscut

Samarineanul necunoscut

Un bogat trecu odată din întâmplare pe-o stradă în care locuia o familie nevoiașă, cu o spuză de copii. Lume multă se îmbulzea în preajma locuinței acestor sărmani, din pricină că unul dintre cei micuți al lor se stinseră din viață.

Bogatul nostru se opri, se strecură prin mijlocul gloatei, puse o sumă destul de însemnată lângă coșciugul celui ce plecase din lumea celor vii și încercă să se facă nevăzut.

Credincioșii făcură lanț în jurul bogatului și, oprindu-l, îl întrebară:

– Fii bun și spune-ne cum te cheamă.

– Iertați-mă – zise bogatul – că nu v-aș putea împăca dorința. În tot cazul, aș dori să știu cu ce scop țineți să știți aceasta?

– Fapta pe care ai săvârșit-o întrece toate așteptările și e vrednică de toată lauda. Se aseamănă cu fapta Samarineanului milostiv din Evanghelie și de aceea ne-am hotărât ca pe orice cale să vă aflăm numele.

– Foarte bine, zise bogatul. Eu mă leg să vă spun numele meu după ce, mai întâi, veți putea să-mi spuneți voi mie, cum se numea Samarineanul din Evanghelie.

Toți cei adunați au rămas uimiți și au trebuit să tacă și să-i lase drum slobod celui care știuse nu numai să ajute pe cei nevoiași, dar să le dea și o lecție atât de prețioasă.

„Nu trebuie să râvnim la nicio răsplată sau la vreo laudă în schimbul ajutoarelor pe care le dăm celor răniți trupește sau sufletește, precum și celor nevoiași sau lipsiți. Răsplata va veni de la Dumnezeu, la momentul ales de El.”

Samarineanul necunoscut * www.credinta-ortodoxa.com

Samarineanul necunoscut * www.credinta-ortodoxa.com

 

P. S. O predica foarte frumoasa despre Dumnezeu si milostenie a vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania:

[wpyt_profile1]INMLjaOxHqc[/wpyt_profile1]

Patimile Domnului Iisus Hristos , The Passion of the Christ – Film subtitrat in limba romana

Patimile Domnului Iisus  Hristos , The Passion of the Christ – Film subtitrat in limba romana

Patimile lui Hristos (2004) – titlu in limba engleză: „The Passion of the Christ” este un film american regizat și finanțat de actorul Mel Gibson în care sunt prezentate detaliat suferințele Domnului Iisus Hristos în ultimele 12 ore ale vieții sale.

Filmul prezinta scene impresionante si deosebit de dure precum flagelarea, drumul crucii („Via Dolorosa”) si crucificarea.

Filmul începe în Gradina Ghetsimani, unde, retras pentru a se ruga, dupa Cina cea de Taina, Iisus rezista ispitelor si iscoadelor Satanei.

Tradat si vandut de Iuda Iscarioteanul, Hristos este arestat si dus în cetatea Ierusalimului, unde preotii farisei Îl învinuiesc de blasfemie, acuzatii care Îi vor aduce condamnarea la moarte prin rastignire.


Iisus Hristos din Nazareth (Jesus of Nazareth) – Film intreg, 6 ore, subtitrat in limba romana

Iisus Hristos din Nazareth (Jesus of Nazareth) – Film intreg, 6 ore, subtitrat in limba romana

Drama biblica: Ampla evocare a vietii si suferintelor lui Iisus Hristos, de la nastere pana la rastignire, impecabil realizata cinematografic de Franco Zeffirelli in anul 1977 si dinamizata de muzica lui Maurice Jarre. Vizionare placuta!

[wpyt_profile1]FWDRtrYsLvg[/wpyt_profile1]

Iisus Hristos din Nazareth (Jesus of Nazareth) * www.credinta-ortodoxa.com

Iisus Hristos din Nazareth (Jesus of Nazareth) * www.credinta-ortodoxa.com

Iarta-ma Dumnezeul meu – O cantare impresionanta care te patrunde pana in adancul sufletului

Iarta-ma Dumnezeul meu – O cantare impresionanta care te patrunde pana in adancul sufletului

Iarta-ma, Iarta-ma, Iarta-ma, Dumnezeul meu !
Pentru gandul nesfintit,
Pentru tot ce am gresit,
Pentru vorba fara har,
Doamne, iarta-ma tu iar,
Iarta-ma, iarta-ma, iarta-ma, Dumnezeul meu !

Pentru timpul meu pierdut,
Fara rodul ce l-ai vrut,
Fara dragostea cu har,
Doamne, iarta-ma tu iar,
Iarta-ma, iarta-ma, iarta-ma, Dumnezeul meu !

[wpyt_profile1]KBb4D_5GT90[/wpyt_profile1]

Pentru felul meu firesc ,
Printre oameni cand pasesc,
Pentru traiul in zadar,
Doamne, iarta-ma tu iar,
Iarta-ma, iarta-ma, iarta-ma, Dumnezeul meu !

Pentru nevegherea mea,
De-a ramane-in voia ta,
Pentru tot ce-a fost murdar,
Doamne, iarta-ma tu iar,
Iarta-ma, iarta-ma, iarta-ma, Dumnezeul meu !

Da-mi rabdarea ce-ai grait,
Sa-mi plec fruntea umilit,
Pentru ravna mea macar,
Doamne, iarta-ma tu iar,
Iarta-ma, iarta-ma, iarta-ma, Dumnezeul meu !

Caci iertarea ce mi-o dai,
Imi pastreaza al tau sfant rai,
Si ma poarta iar si iar,
Doamne-n vesnicu-Ti hotar,
Iarta-ma, iarta-ma, iarta-ma, Dumnezeul meu!

O zi binecuvantata sa aveti! Va iubesc pe toti!
Parintele Vasile Florin Reut

Viata Sfintei Maria Egipteanca, pilda de pocainta

Viata Sfintei Maria Egipteanca se citeste de obicei de doua ori pe an, si anume:

1 – Joi in Saptamana a 5-a din Sfantul si Marele Post, la Utrenie (care se savarseste miercuri seara), adica la „Denia Canonului cel Mare”. Dupa randuiala din Tipicul Mare si din Triod, aceasta citire se imparte in doua stari; Starea intai se citeste indata dupa sfarsitul Catismei a 8-a, iar Starea a doua dupa Cantarea a 3-a a Canonului Mare (si Sedelnele corespunzatoare);

2 – Duminica a 5-a din Postul Mare, la Utrenie (in locul Sinaxarului), deoarece in aceasta Duminica Facem pomenirea Cuvioasei Maria Egipteanca.

[wpyt_profile3]dwYN84zryvo[/wpyt_profile3]

Sfantul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

VIATA SFINTEI MARIA EGIPTEANCA

STAREA INTAI

„Bun lucru este a ascunde taina imparatului si slavit lucru a propovadui faptele lui Dumnezeu”. Citeste tot articolul →

Sfanta Cruce si marea ei putere

Sfanta Cruce si marea ei putere

Cuvantul Crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu.

De cate ori auziti cuvantul „Cruce”, sa nu intelegeti ca sectarii cei nebuni, ca baptistii, adventistii, evanghelistii, penticostalii, nazarinenii, pocaitii, seceratorii, tudoristii, martorii lui Iehova si toti ceilalti sectari, care bantuie lumea; gurile sectare cele hulitoare, care au umplut lumea si care vatama tarina lui Dumnezeu-Cuvantul.

Sa nu ganditi despre Sfanta Cruce ca ei, ci asa sa intelegeti si sa tineti minte ca, cuvantul „Cruce” are indoita putere si taina. Indoita este Crucea, indoite sunt intelesurile Crucii.
Sa intelegeti despre Sfanta Cruce nu asa ca cei scurti la minte si neintelepti, care nu vor sa se inchine mantuitoarei Cruci a lui Hristos, cum zice Sfantul Apostol Pavel.

Lasa-i sa huleasca pentru ca i-a intunecat satana, le-a pus pecetea pe frunte mai intai, adica unde sta creierul mare, ca sa nu creada. Le-a pus pecetea pe mana dreapta, ca sa nu o ridice la frunte si sa faca semnul cel mantuitor al preacinstitei si de viata facatoarei Cruci a lui Hristos.

Deci sa stiti ca indoit este omul, indoita este si Sfanta Cruce. Nu vezi la om un ipostas in doua firi ? O parte se vede, adica trupul, una nu se vede, adica sufletul, pentru ca este de natura nevazuta. Asa si Crucea sa o intelegem.

Sfaturi Duhovnicesti: Parintele Arhimandrit Cleopa Ilie * Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena din Straubing * Parintele Vasile Florin Reut * www.credinta-ortodoxa.com

Sfaturi Duhovnicesti: Parintele Arhimandrit Cleopa Ilie * Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena din Straubing * Parintele Vasile Florin Reut * www.credinta-ortodoxa.com

Una este Crucea materiala, vazuta, si alta cea tainica, mistica si nevazuta, pe care o purtam in inima noastra. In Sfanta Evanghelie auzim zicand asa : Si statea langa crucea Lui mama Lui, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena.

Auzi? Stateau langa crucea Lui. Deci, intelege ca a sta langa crucea Lui, nu inseamna a sta langa crucea spirituala, ci langa una materiala. Crucea de lemn a lui Hristos, langa care statea Maica Domnului, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena.

[wpyt_profile1]H9aeFHwmK10[/wpyt_profile1]

Cand veti auzi : Pogoara-Te de pe Cruce, se intelege Crucea lui Hristos cea de lemn pe care era rastignit. Si cand veti auzi : Si L-au dus si L-au scos afara din cetate, ducandu-si Crucea Lui pana la locul Capatanii, ce se cheama pe evreieste Golgota, Intelegem crucea materiala. Pe aceasta o purta Mantuitorul in spate Citeste tot articolul →

Nasterea Domnului Nostru Iisus Hristos (Film Tradus in Romana)

Nasterea Domnului Nostru Iisus Hristos (Film Tradus in Romana) – pentru traducere apasati pe prima casuta CC din coltul dreapta jos.

[wpyt_profile3]7-ud1WUjY9I[/wpyt_profile3]

Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru,rasarit-a lumii lumina cunostiintei. Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie (Troparul Praznicului).

Iubi-Te-voi Doamne – Pr. Vasile Florin Reut

Imnul „Iubi-Te-voi Doamne” – cantat de Parintele Vasile Florin Reut de la Parohia Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena din Straubing

[wpyt_profile1]OYi3u9HF6NU[/wpyt_profile1]

Singurul lucru pe care nu ne obliga nimeni sa-l facem, dar care ne este atat de folos in ceasuri de cumpana: Sa-l iubim pe Dumnezeu!

Sper sa va placa si sa va fie de folos, chiar daca mai sunt si mici greseli…

Toate cele bune, pace, bucurie si binecuvantare
Parintele Vasile Florin Reut