“Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată.
Așterne-ți acolo unde își face culcuș pisica.
Mănâncă fructul care a fost atins de un vierme.
Culege cu îndrazneală ciuperca pe care stau gâzele.
Sădește pomul acolo unde sapă cârtița. Casa clădește-o pe locul unde se încalzește șarpele.
Sfântul Serafim de Sarov
Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță Citeste tot articolul
Mintea, prin însingurare şi atenţie, concentrându-se în sine, vede gândurile potrivnice care ies din inimă şi pe cele care vin la el, iar văzând, îşi înţelege necurăţia şi, nerăbdând-o, se sileşte să se cureţe.
Prin îndepărtarea de lume şi eliberarea de toate întâlnirile simţite, care atrag mintea şi gândirea, toată lucrarea duhovnicească devine mai vie, mai dulce, pentru că mintea, eliberându-se de toate pricinile de împrăştiere, începe să se concentreze în sine şi, prin aceasta, începe a simţi prezenţa lui Dumnezeu; frica şi iubirea evlavioasă devin mai sensibile şi simţitoare şi simţurile omului lăuntric înalt devin mai ascultătoare, adică mintea.
De aceea, pentru noi, cei care dorim mântuirea lui Dumnezeu, dar avem o fire neputincioasă şi stricată de păcat, cel mai bun, accesibil şi lucrător mijloc de pocăinţă este îndepărtarea de lume Citeste tot articolul
Pe un drum, un câine a sărit la un om şi a început să-l latre. Omul însă a pus imediat mâna pe o piatră şi a aruncat după animal.
Câinele s-a ferit imediat şi, ce să vezi?!, a sărit mai tare la om, gata-gata să-l muşte. Speriat rău, omul a mai apucat doar să intre într-o curte şi să trântească poarta. Acum stătea acolo, în timp ce câinele urla de mama focului dincolo de gard.
Chiar în acel timp, a trecut pe stradă şi un călugăr. Văzându-l, câinele a sărit la părinte, lătrând şi arătându-şi colţii. Liniştit, călugărul a scos o bucată de pâine din traistă şi i-a întins-o căţelului Citeste tot articolul
O zi din viaţă fără un moment de bucurie este o zi pierdută.
O zi care aduce un moment de bucurie este o zi câștigată.
Un suflet optimist vindecă boala mai repede.
Iar un suflet fericit nici nu are ce vindeca, pentru că nu cunoaște boala…
Bucuraţi-vă dragii mei… şi daţi slavă bunului Dumnezeu pentru toate câte ne dăruieşte cu prisosinţă.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
O zi din viaţă fără un moment de bucurie este o zi pierdută…
Un creştin practicant se întâlni în calea sa cu un om de la ţară. Intrând în vorbă despre cele sufleteşti, credinciosul observă îndată că are de-a face cu un creştin din cei ce cu buzele îl cinstesc pe Dumnezeu, dar cu inima şi faptele lor sunt departe de El. Voind să-l ajute, îi zise:
– Dumneata ştii să te rogi cum trebuie?
– Păi cum să nu ştiu, căci doar îmi fac rugăciunile în fiecare seară şi dimineaţă.
– Foarte bine, hai să facem acum o probă, să vedem cât eşti de concentrat la rugăciune, zise mai în glumă, mai în serios, credinciosul Citeste tot articolul
„A mai trecut un an şi-n veci n-o să mai fie”… cum trebuie să începem creştineşte acest an nou?
A mai trecut un an la sfârşitul căruia mulţi dintre cei cu care l-am început nu mai sunt aici cu noi, ci au pornit spre Dumnezeu, spre veşnicie. Aşa trec anii după ani, şi în această trecere duc cu ei la vale pe toţi, şi pe cei bogaţi, şi pe cei sărmani. Ne pleacă părinţi, copii, cei dragi, şi la moment de cumpănă dintre ani realizăm acest lucru.
„A mai trecut un an şi-n veci n-o să mai fie”… cum trebuie să începem creştineşte acest an nou?
Dar mai trebuie să conştientizăm un lucru: că poate la anul alţii îşi vor aduce aminte de noi, aşa cum o facem noi acum. De aceea fiecare dintre noi, va trebui să luăm mai mult seama la tot ceea ce facem, pentru ca atunci când nu vom mai ajunge să mergem dintr-un an spre un alt an, ci de aici dincolo, acolo vom fi întrebaţi de toate, de toţi anii petrecuţi aici…
Anul care trece în veci n-o să mai fie, dar va conta pentru veşnicie la fel ca şi cel care vine Citeste tot articolul
Parcă mai ieri am păşit în anul mântuirii 2015 şi iată, prin bunăvrerea Cerescului Tată, ne pregătim să desluşim tainele noului an, pe care ni-l dorim cu toţii aducător de roade îmbelşugate. Peste tot se vorbeşte în aceste zile de multe bilanţuri; cu ce ne-am îmbogăţit în anul ce tocmai îl petrecem, ce fapte bune, ce împliniri am izbutit să înscriem în cartea vieţii şi ce a mai rămas de împlinit în anul ale cărui zori mijesc la orizontul timpului.
Cugetând adânc la sensurile vieţii, la faptul că timpul tace şi se scurge, este firesc să fim cuprinşi de simţăminte contradictorii în prag de an nou. Ne bucurăm că se sfârşeşte cel vechi, dar deopotrivă suntem cuprinşi şi de tristeţe, căci ni s-a mai scurs un an din viaţă. La fel, ne bucurăm că îl întâmpinăm pe cel nou, dar suntem cuprinşi de nelinişti legate de problemele, greutăţile presărate pe parcursul lui.
Numai gândul la Creatorul cerului şi al pământului ne face să privim cu bune nădejdi la răsăritul noului an. Eminescu a surprins genial aceste prefaceri şi gânduri care ne încearcă pe toţi la cumpăna dintre ani: „Cu mâine zilele-ţi adaogi/ Cu ieri viaţa ta o scazi/ Şi ai cu toate astea-n faţă/ De-a pururi ziua cea de azi.“
Drumuri către cer: Cum se „petrece“ un adevărat Revelion !?
Îndeobşte lumea modernă nu mai are timp la astfel de cugete la cumpăna dintre ani, înlocuind priveghiul ce se făcea odinioară în sfintele noastre aşezăminte, biserici şi mănăstiri, ori chiar în casele bunilor creştini, cu mult trâmbiţatele revelioane. Însăşi etimologia cuvântului din latină ne arată că la origini „revelionul“ însemna veghe, deşteptare.
Ca în cazul multor sărbători, societatea consumistă, care pare a pune stăpânire tot mai mult pe vieţile noastre, a transformat veghea, rugăciunea din noaptea Anului Nou într-o petrecere, care „ajută“ oamenii prin euforia momentului şi aburii bahici să uite că timpul este dar al Cerului şi că fiecare clipă a existenţei noastre trebuie pusă în slujba dobândirii timpului veşnic în comuniune cu Dumnezeu şi sfinţii Lui.
Cu mult timp în urmă, Sfântul Ioan Gură de Aur a glăsuit: „Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte“. Cât de actuale sunt cuvintele dumnezeiescului părinte! Citeste tot articolul
“…Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
Părintele Nicolae Steinhardt – Acum stiu, am aflat si eu: “Lasa gunoiul vecinului acolo unde vecinul însusi l-a pus…”
Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori Citeste tot articolul
Cui îi este poftă de un ZÂMBET? Haideţi, vă invităm noi, facem cinste.
În meniu sunt incluse de asemenea o îmbrățişare şi multă iubire frăţească…
Haideți să zâmbim, să iubim şi să trăim în Hristos, împreună cu toţi cei dragi ai noştri!
Vă e poftă de un ZÂMBET? Haideţi, vă invităm noi, facem cinste…
Vrem să Vă vedem zâmbetul pe faţă. Bucurie sfântă tuturor! Sărbători cu pace și liniște sufletească.
Pacea Pruncului Iisus, cel născut în Betleemul Iudeii, să se poagoare peste voi toţi, dragi prieteni de pretutindeni.
Păstraţi vie LUMINA Credinţei în sufletele frăţiilor voastre.
Toate cele bune, pace, liniste si binecuvantare!
Al vostru,
Părintele Vasile Florin Reuţ împreună cu familia
Ne apropiem de praznicul Nașterii Domnului, o sărbătoare ce ne mângâie sufletele răcite, adeseori prăduite de curentele secularizante contemporane. De aceea, vă îndemn să călătorim duhovnicește la Betleem și să vedem ce ni s-a spus și ce „ne-a făcut cunoscut Domnul” (Luca 2, 15).
Să mergem la peșteră, zic, pentru a ne întări credința, făcând mai vie mărturisirea în sufletele noastre, căci, din păcate, fie că observăm sau nu, traversăm o perioadă nu prea limpede.
Nasterea Domnului
Lumea a devenit extrem de apatică, din pricina unui flagel care distruge nemilos credința de multe veleaturi a neamului nostru. Un accentuat indiferentism religios, îndesite atacuri furibunde asupra instituției Bisericii, desacralizarea acerbă a sărbătorilor sfinte – toate la un loc se căznesc, parcă, să-L alunge pe Domnul Hristos din viața, ba chiar din istoria poporului român.
Unei asemenea crunte îndârjiri, Dumnezeu-Copilul îi răspunde cu dragoste. Nu a încetat să ne iubească, să-Și dorească a ne mântui. Din păcate, mulți dintre noi rămân indiferenți, reci, bicisnici în a înțelege, în a simţi taina necuprinsei iubiri dumnezeiești.
Se va naște și anul acesta Domnul. Dar va fi cu siguranţă mai trist, mai îngândurat ca anul trecut. De ce? Între timp, am devenit și mai necruțători dușmani ai Lui, contestându-I virulent învățătura, dragostea, jertfa.
Din fericire, încă mai sunt mulți frați români care-și petrec frumos viața în Hristos. Candela credinței le pâlpâie în inimi, iar untdelemnul faptelor bune se găseşte din belșug. Pentru ei, dar și pentru ceilalți: răzvrătiții, încremeniții duhovnicește, Domnul totuși vine! Vine să Se nască tainic în Betleem, dar și în sufletele celor care și le-au pregătit ca pe nişte curate, luminate peșteri, unde Pruncul Sfânt Se va sălășlui încă un an Citeste tot articolul