CHIRALESA – strigătul copiilor care vestea binecuvântarea de Bobotează

„CHIRALESA” – strigătul copiilor care vestea binecuvântarea de Bobotează

Înainte de tropar, înainte de cuvintele mari, înainte de explicații, era un strigăt simplu.

„Chiralesa!”

Așa strigau copiii care mergeau înaintea preotului, la Bobotează, în satul meu natal, Sfântu Ilie.
Copii cu obrajii roșii de frig, cu glasul curat, cu sufletul deschis.

Nu știau greacă.
Nu știau teologie.
Dar știau rugăciunea.

„Chiralesa” – din Kyrie eleison – „Doamne, miluiește”.

Copiii mergeau înaintea preotului nu ca să facă zgomot, ci ca să vestească.
Vesteau că vine binecuvântarea.
Vesteau că vine Dumnezeu în casele oamenilor.

La auzul acestui strigăt, oamenii ieșeau la porți.
Se opreau din ce făceau.
Își făceau semnul crucii.
Aprindeau o lumânare.
Deschideau ușa.

Nu pentru preot.
Ci pentru Hristos.

„Chiralesa” nu era o joacă.
Era o rugăciune spusă pe drum.
Era o inimă de copil care striga înaintea noastră ceea ce noi, adulții, uneori uităm să mai spunem.

Pentru că, în fond, tot ce avem nevoie să spunem înainte de orice altceva este:
„Doamne, miluiește.”

La Bobotează, nu doar apa se sfințește.
Se sfințește drumul.
Se sfințește casa.
Se sfințește omul.

Iar copiii, prin „Chiralesa” lor, ne învață ceva esențial:
că Dumnezeu vine acolo unde este simplitate, curăție și inimă deschisă.

Astăzi, când cânt „Chiralesa” înainte de troparul Bobotezei, nu o fac doar ca rânduială.
O fac cu amintirea copilăriei.
Cu glasurile copiilor care alergau înaintea preotului.
Cu satul care știa să aștepte binecuvântarea.

Poate că nu mai suntem copii.
Dar rugăciunea rămâne aceeași.

Chiralesa.
Doamne, miluiește.

Și Dumnezeu vine.

***

🎶 Troparul Botezului Domnului

„În Iordan botezându-Te Tu, Doamne,
închinarea Treimii s-a arătat;
că glasul Părintelui a mărturisit Ție,
Fiu iubit pe Tine numindu-Te,
și Duhul, în chip de porumbel,
a adeverit întărirea Cuvântului.
Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule,
și lumea ai luminat, Mărire Ție!”

🙏 Slavă Ție, Doamne, pentru toate câte ne dai nouă!

La mulți ani binecuvântați tuturor celor care sărbătoresc Boboteaza,
cu pace, lumină și nădejde în suflet.

Cu dragoste și binecuvântare,
Părintele Vasile Florin Reuț

📍 Vă așteptăm cu drag la Sfânta Biserică.

📍 Biserica Ortodoxă Română „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Straubing-Bogen
Adresa: Jesuitenkirche, Theresienplatz 46, 94315 Straubing
(lângă sediul Poliției)

Preot Paroh: Vasile Florin Reuţ
Tel.: 0160-3033769 (lăsaţi mesaj scris)
E-Mail: pr.reut@credinta-ortodoxa.com

Vino Iisuse în inima mea – un Colind frumos, de suflet pentru suflet

Vino Iisuse în inima mea – un Colind frumos, de suflet 🙏❤️🤗
Părintele Vasile Florin Reuț

Doamne, când norii se scutur de-argint
Și totu-i alb de ninsoare,
Aș vrea și eu să-ți mai cânt un colind
Cu el să-ți cad la picioare.

Aș vrea să fie din aur curat
Și cu-adieri de tămâie
Cum dinioară și magii ți-au dat
Darul știut de-o vecie.

Refren:
Vino, Iisuse, în inima mea
Ca într-o iesle săracă
Și încălzește-o cu dragostea Ta
Templu curat să se facă. (bis)

Dar dacă aur în mine nu am,
Atunci cu râvnă fierbinte
S-alerg spre Tine ca bunii păstori
Și ca oița cuminte. Citeste tot articolul

Rugăciune și Colinde la Straubing, 6 decembrie

Rugăciune și Colinde la Straubing, 6 decembrie 🙏❤️🤗

Dragii mei,

Mâine, 6 decembrie 2025, de Sărbătoarea Sfântului Nicolae, vă invit cu toată dragostea la un moment de frumusețe și lumină în biserica noastră ortodoxă din Straubing.

 

Avem marea bucurie de a primi alături de noi Corul „Armonia” din Șag, Timiș, oameni dragi care aduc cu ei nu doar voce, ci și inimă, și ne ajută – dacă mai este nevoie – să simțim mai aproape rădăcinile noastre, dorul de acasă, credința și frumusețea tradițiilor românești.

La ora 10:00, corul va sluji împreună cu noi Sfânta Liturghie,
iar la ora 12:00, imediat după slujbă, ne vom bucura de un concert de colinde – un moment cald, așezat, care aduce liniște, bucurie și emoție pentru întreaga familie, inclusiv pentru cei mici.

Dragii mei, dincolo de program, este ceva și mai important.
Vrem să arătăm lumii întregi cine suntem noi – românii ortodocși din Straubing.

O comunitate vie.
O comunitate frumoasă.
O comunitate care trăiește credința cu demnitate și cu inimă curată.

Oriunde mergem, România merge cu noi – în felul în care simțim, ne rugăm, cântăm și ne bucurăm împreună.

Prin fiecare rugăciune, prin fiecare cântare, prin fiecare gest de iubire, păstrăm vie lumina care ne leagă de părinții și bunicii noștri, de serile calde de iarnă în care colindul era mai mult decât cântec – era binecuvântare.

Și, bineînțeles, ușile noastre sunt deschise tuturor românilor, indiferent de confesiune. Bucuria este pentru toți.

De aceea vă aștept mâine cu drag, cu bucurie și cu brațele deschise.
Haideți, românii mei, să fim împreună și să arătăm ce frumos este când o inimă românească bate lângă alta!

Intrarea este liberă.

Iar dacă simțiți că această zi poate aduce lumină în sufletul cuiva, spuneți mai departe.
Uneori, o simplă invitație este un mic dar pentru inima cuiva – o chemare spre bine și spre lumină.

Vă îmbrățișez cu toată inima și vă aștept cu drag și binecuvântare,
Părintele Vasile Florin Reuț

🙏❤️🤗

Biserica Ortodoxă “Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Straubing, Germania

#vasileflorinreut #desuflet #foryou #livelove #parintelevasileflorinreut #iubesteviața #desufletpentrusuflet

Invitatie la Concert de Colinde în Straubing – Sâmbătă, 06 decembrie 2025

🇷🇴 ✨ Invitatie la Concert de Colinde în Straubing✨

Biserica Ortodoxă Română „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Straubing vă invită cu drag să întâmpinăm împreună bucuria colindului, în liniștea frumoasă a timpului care ne apropie de Nașterea Domnului.

📅 Sâmbătă, 06 decembrie 2025
🕛 ora 12:00
📍 Jesuitenkirche, Theresienplatz 46, 94315 Straubing

Ne va fi alături corul „Armonia” din Șag, județul Timiș – oameni cu inimă curată, care cântă nu doar cu glasul, ci și cu sufletul, așa cum se cântă acasă. Ei ne vor aduce colinde vechi, rostite ca o rugăciune, ca o amintire, ca o veste bună.

🎶 Colinde așezate, blânde, cu miros de acasă și cu emoția copilăriei.

Intrarea este liberă • Donațiile sunt binevenite

👉 ✨ Dați mai departe vestea. O simplă distribuire poate fi o mică bucurie dăruită cuiva.

Invitatie la Concert de Colinde în Straubing

Invitatie la Concert de Colinde în Straubing

***

🇩🇪 ✨Einladung zum rumänischen Adventssingen in Straubing

Die Rumänisch-Orthodoxe Kirche „Heilige Konstantin und Helena“ lädt herzlich ein zu einem besonderen Adventsnachmittag mit rumänischen Weihnachtsliedern.

📅 Samstag, 06. Dezember 2025
🕛 12:00 Uhr
📍 Jesuitenkirche, Theresienplatz 46, 94315 Straubing

Zu Gast ist der Chor „Armonia“ aus Șag (Kreis Timiș, Rumänien) – eine Gruppe voller Glauben, Tradition und rumänischer Herzlichkeit. Mit ihren wohlklingenden Stimmen bringen sie nicht nur Musik, sondern auch ein Stück geistige Wärme und adventliche Freude nach Straubing.

🎶 Orthodoxe Klänge, alte Melodien, stille Gebete – Musik, die nicht nur gehört, sondern im Herzen gespürt wird.

Eintritt frei • Spenden erbeten

👉 ✨ Teilen Sie die Einladung gern weiter. Manchmal kann ein kleiner Hinweis eine große Freude sein.

Einladung zum rumänischen Adventssingen in Straubing

Einladung zum rumänischen Adventssingen in Straubing

Asa vorbeste Domnul Slavei – Părintele Vasile Florin Reuţ

Părintele Vasile Florin Reuţ: Priceasna „Aşa vorbeşte Domnul Slavei…”

Aşa vorbeşte Domnul slavei,
În glasul Sfintei Liturghii,
Deşi M-am înălţat la ceruri,
Eu nu vă las,
Eu nu vă las orfani copii…

***

„Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor Tăi, cu făgăduința Sfântului Duh; încredințându-se ei prin binecuvântare că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.”

„Plinind rânduiala cea pentru noi și cele de pe pământ împreunându-le cu cele cerești, Te-ai înălțat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, nicidecum despărțindu-Te, ci rămânând nedeșertat și strigând celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră.”

„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea și îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă și neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă cu frică și cu cutremur aduc Ție mulțumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău.

Te slăvesc, Te laud și Te cânt ca pe un Domn, Stăpân și Făcător de bine. Și iarăși căzând înaintea Ta, Îți mulțumesc și cu smerenie mă rog nemăsuratei și negrăitei Tale milostiviri ca și de acum înainte să-mi dăruiești faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine și de aproapele meu. Izbăvește-mă de tot răul și necazul. Dăruiește-mi liniște. Și mă învrednicește ca în toate zilele vieții mele totdeauna mulțumire să-Ți aduc și să grăiesc și să cânt cele preabune Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.” (Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu)

„Cine nu are biserica de mamă Nu-l are pe Dumnezeu de tată”

SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

Vă aşteptăm cu drag în mijlocul comunităţii noastre:

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
„SFINŢII ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA” STRAUBING
Un loc de suflet pentru suflet, un colţişor de „acasă” pentru toţi românii!

Adresa:
Ehemalige Jesuitenkirche,
Theresienplatz 46, 94315 Straubing (lângă sediul Poliţiei)

Preot Paroh Vasile Florin Reuţ
Tel.: 0160-3033769 (scrieţi mesaj)

***

Te-am visat aseară mamă – Vasile Florin Reuţ

„Te-am visat aseară mamă” – Vasile Florin Reuţ

Un cântec de suflet pentru mama mea şi pentru toate mamele din lumea întreagă.

La mulţi ani fericiţi şi binecuvântaţi, mămică dragă! ❤️🤗
La mulţi ani fericiţi şi binecuvântaţi, tuturor mamelor din lumea întreagă! ❤️🤗
Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă păzească întru mulţi ani! 🙏❤️

De asemenea, o rugăciune, un gând duios, frumos şi de dor pentru toate mamele plecate la cer! Bunul Dumnezeu să le dăruiască odihnă veşnică întru Împărăţia Sa!🙏❤️😢

Iar vouă, dragi prieteni de pretutindeni, vă doresc o zi frumoasă ca sufletul vostru, cu multe speranţe împlinite, multă iubire şi să aveţi spor în tot ce vă doriţi❣️

Vă îmbrăţişez cu drag! 🙏❤️🤗
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Vasile Florin Reuţ

NAŞTEREA DOMNULUI – CRĂCIUNUL: SFÂNTA LITURGHIE şi RECITAL DE COLINDE la Biserica Ortodoxă Straubing-Bogen

NAŞTEREA DOMNULUI – CRĂCIUNUL: SFÂNTA LITURGHIE şi RECITAL DE COLINDE – Biserica Ortodoxă Straubing-Bogen

PROGRAMUL SLUJBELOR DE CRĂCIUN 2024 ŞI ANUL NOU 2025:

✅ MIERCURI 25.12.2024: – NAŞTEREA DOMNULUI sau CRĂCIUNUL:
👉 ora 9:00 – Molitfe pentru mămici şi nou născuţi;
👉 ora 10:00 – Sânta Liturghie;
🎅 La finalul Sfintei Liturghii va veni MOŞ CRĂCIUN cu daruri pentru copii;
👉 apoi va avea loc un RECITAL DE COLINDE;

NAŞTEREA DOMNULUI - CRĂCIUNUL: SFÂNTA LITURGHIE şi RECITAL DE COLINDE - Biserica Ortodoxă Straubing-Bogen

NAŞTEREA DOMNULUI – CRĂCIUNUL: SFÂNTA LITURGHIE şi RECITAL DE COLINDE – Biserica Ortodoxă Straubing-Bogen

✅ JOI 26.12.2024: – a doua zi de CRĂCIUN:
👉 la ora 10:00 – SFÂNTA LITURGHIE

✅ MIERCURI 01.11.2025 – ANUL NOU:
👉 ora 9:00 – Molitfe pentru mămici şi nou născuţi;
👉 ora 10:00 – Sânta Liturghie şi TeDeum de Anul Nou;

Cu nădejde și dragoste frățeasca vă îmbrățișez pe toți şi vă aştept cu drag la Sfânta Biserică.
Sărbători liniştite şi binecuvântate tuturor!
Al vostru, Părintele Vasile Florin Reuţ

***

Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Straubing-Bogen
ADRESA BISERICII: Jesuitenkirche, Theresienplatz 46, 94315 Straubing (lângă sediul Poliţiei)
Preot Paroh: Vasile Florin Reuţ
Tel.: 0160-3033769 (lăsaţi mesaj scris)
E-Mail: pr.reut@credinta-ortodoxa.com

.

Botezul Domnului sau Boboteaza: „CHIRALEISA – Kyrie Eleison”

➕ Botezul Domnului sau Boboteaza: „CHIRALEISA – Kyrie Eleison” 🙏❤️🤗❄️➕

„În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; și Duhul în chip de porumbel a adeverit închinarea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție!”

Slavă Ție Doamne, pentru toate câte ne dai nouă!
LA MULŢI ANI FERICIŢI ŞI BINECUVÂNTAŢI DRAGI PRIETENI! 🙏❤️🤗❄️

Părintele Vasile Florin Reuţ – Biserica Ortodoxă Straubing-Bogen

***

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ – PAROHIA „SFINŢII ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA” STRAUBING-BOGEN

ADRESA:
Jesuitenkirche, Theresienplatz 46, 94315 Straubing
(lângă sediul Poliţiei)
Preot Paroh: Vasile Florin Reuţ
Tel.: 0160-3033769 (scrieţi mesaj)
E-Mail: pr.reut@credinta-ortodoxa.com

***