Învață-mă, Doamne, să Te iubesc cu simplitate, să-mi iubesc aproapele pentru a fi mereu cu Tine, să-mi găsesc mereu pacea în Tine!
Dă-mi, Doamne, să nu cad în păcat prin răutate, trufie, invidie, iubire de arginți, lăcomie, gânduri desfrânate, deznădejde, minciună, prin niciun alt păcat.
Fă-mă să fiu mereu al Tău! Amin!
Învaţă-mă, Doamne, să te iubesc cu simplitate…
Se spune că diavolul a stat odată de vorbă cu bătrân pustnic. Avva l-a întrebat dacă sunt mulţi creştini în iad.
– Creştini?! Nu sunt, răspunse diavolul.
– Cum aşa?, se miră avva, doar creştini nevrednici au fost şi sunt încă.
– Nu-i nici un creştin acolo, spuse din nou diavolul.
– Poate că sunt şi nu-i ştii tu, stărui avva.
– Pe toţi îi ştiu, căci pe toţi îi am pe „inventar”, nu poate fi vreunul despre care să nu fiu auzit!
Focul iadului – să ne ferească Bunul Dumnezeu de aşa ceva
Avva se tot mira şi se minuna.
– Aha! strigă deodată diavolul, ştiu la ce te gândeşti Citeste tot articolul
Cât de primită este rugăciunea simplă, pe care omul o spune potrivit necazului lui sau care nu este scrisă în cărțile de rugăciuni?
Sfântul Macarie Egipteanul ne spune cât e de primită. E cea mai primită. Sfântul Macarie spune: „nu înmulți cuvintele, Dumnezeu știe cele de care ai nevoie înainte ca tu să le spui”.
Rugăciunea ta să fie:
„Doamne, iartă-mă! Doamne, ajută-mă!
Mulțumesc, Doamne! Slavă Ție, Doamne!”
Rugăciune
Ăsta e Macarie Egipteanul și cu așa o rugăciune ne putem mântui, dacă este adâncă Citeste tot articolul
Odată, pentru a-i îndrepta unui frate multele sale cusururi, Bătrânul, folosind exemple din natură şi din viaţă, i-a zis:
‒ Să ştii, copilul meu, că nimic nu este întâmplător în această viaţă. Totul are un scop şi nimic nu se petrece fără o cauză. Nici un ac nu cade dintr-un brad, dacă nu vrea Dumnezeu. De aceea, nu trebuie să te mâhneşti, orice ţi s-ar întâmpla. Aşa ne sfinţim!
Sfântul Porfirie Kafsokalivitul
Uite, acum tu te mâhneşti din cauza casnicilor tăi, dar ei te ajută, de fapt, să atingi înălţimi duhovniceşti. Dacă n-ar fi ei, n-ai mai spori deloc. Dumnezeu ţi i-a dat Citeste tot articolul
La sfârşitul fiecărei ectenii din timpul Sfintelor Slujbe, preotul cheamă poporul să se dea în chip deplin Domnului Hristos, zicând: „Pe noi înşine, şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!” La care poporul răspunde: „Ţie, Doamne!”
Acestea sunt nişte cuvinte foarte importante, şi pot fi aplicate în multe împrejurări din viaţa noastră omenească.
Binecuvintează pe Dumnezeu!
Când ai sănătate şi spor la treabă, înalţă-ţi inima şi zi: „Ţie, Doamne!”
Când oamenii te cinstesc şi te laudă, spune-ţi în sinea ta: „Nu eu merit asta, asta nu se cuvine mie, ci – Ţie, Doamne!” Citeste tot articolul
A sta de-a dreapta sau de-a stânga lui Dumnezeu stă în mâna noastră. Pentru că, dacă îndreptăm viaţa noastră, avem această putere să stăm de-a dreapta şi de-a stânga lui Dumnezeu, unde vrem noi. Dar cum? Vrând!
Am spus mereu că în biserici nu sunt oameni drepţi şi oameni păcătoşi, ci sunt oameni care vor; pentru că drepţi şi păcătoşi numai Dumnezeu ştie care suntem şi care nu suntem.
Lumea nu se împarte în drepţi şi păcătoşi, în buni şi răi, în ştiutori şi neştiutori, în bogaţi şi săraci; lumea se împarte în oameni care vor şi oameni care nu vor.
La Biserică venim, Domnului să-i mulţumim…
Dumneavoastră, în biserică stând, vreţi! Că sunteţi drepţi, că sunteţi păcătoşi, nu ştiu; dar dumneavoastră sunteţi oameni care vreţi.
Ce vreţi? Vreţi mântuirea sufletului. Poate nu vreţi cum trebuie, poate nu vreţi de-ajuns, dar vreţi Citeste tot articolul
În cea dintâi împrejurare, omul nu crede că va fi iertat din pricina apăsătoarei conştiinţe a păcătoşeniei sale, iar aici lipseşte orice conştiinţă a păcătoşeniei.
„Nu am păcate mari…” Dar este, oare, cu adevărat aşa? Dacă un om stă mai multă vreme închis într-o cămăruţă, se obişnuieşte cu aerul stricat şi nici nu simte cât este de neplăcut. Însă de va intra cineva de afară, nu va putea răbda duhoarea adunată în cameră şi va ieşi îndată.
Să răspundă cei ce spun „Nu am păcate mari” dacă Îl au pe Hristos în inima lor? Acestuia îi place să locuiască în inimi curate. Sunt, însă, inimile lor curate? Greu de zis! Ei se închipuie curaţi, însă închipuirile nu pot fi luate drept adevăr.
„De vom zice că păcat nu avem, pre noi înşine înşelăm şi adevăr nu este întru noi.” 1 Ioan 1,8. Şi acolo unde este minciuna, nu se află Hristos!
Ce este, atunci, de făcut? Să ne spovedim Citeste tot articolul
Ai înţeles credinţa ca pe o exersare în bine. Să ştii că ai înţeles-o aşa cum trebuie. Exersarea ta a constat până acum în post, rugăciune şi milostenie.
Bine, acestea trei sunt de o foarte mare însemnătate. Postul, rugăciunea şi milostenia sunt expresia practică a credinţei, nădejdii şi dragostei. Prin toate acestea tu arăţi că te-ai încredinţat voii lui Dumnezeu – şi de vei împlini şi vreo altă poruncă a lui Hristos, prin aceasta îţi vei arăta iarăşi că te-ai încredinţat voii lui Dumnezeu.
Această încredinţare în voia lui Dumnezeu este ca un suflet al tuturor lucrărilor noastre legate de credinţă, şi nu numai al lucrărilor şi strădaniilor legate de credinţă Citeste tot articolul
La batjocură să răspunzi prin zâmbet. Batjocura lor vine din răutatea inimii; zâmbetul tău să fie lipsit de răutate. Neştiinţei i se potriveşte batjocura, iar cunoaşterii, zâmbetul.
Prin zeflemeaua lor, ei fac să crească preţul rugăciunii tale înaintea Veşnicului Judecător: fiindcă lui Dumnezeu cea mai dragă Îi este rugăciunea sufletului curajos care-i înconjurat de săgeţile răutăţii, urii, ticăloşiei şi batjocurii. Toate săgeţile acestea sunt boante la vârf şi ascuţite la coadă, aşa încât sărind înapoi din tine pricinuiesc răni înşişi săgetătorilor Citeste tot articolul
În România există două Ortodoxii. Există o Ortodoxie politică, oficială, şi există o Ortodoxie personală. Cele două au de-a face cu domenii diferite şi se intersectează doar într-o măsura limitată.
Ortodoxia politică este religia oficială a românilor şi a altor est-europeni. Ea aparţine întregului popor, este un bun naţional, face parte din moştenirea culturală a poporului şi, ca atare, trebuie afirmată, apărată şi promovată. Ortodoxia politică, oficială, se ocupă cu întreţinerea şi propagarea unor afirmaţii cum ar fi „noi suntem ortodocşi de 2000 de ani”. Ca urmare, atunci când este întrebat la referendum ce religie are, omul de rând răspunde „Ortodox, ce altceva să fiu?”
Domnul nostru Iisus Hristos
Această Ortodoxie aparţine foarte mult întregului popor şi mai puţin individului în sine. Omul se naşte în această Ortodoxie, ea este deja acolo când el vine pe lume, el află de ea şi începe să facă şi el ce fac şi ceilalţi: o proclamă ca religie oficială a poporului, dar nu neapărat şi a lui, la nivel personal. Preia sloganurile cu care lucrează această doctrină religioasă naţională şi le dă mai departe, fără a şi le apropia cu adevărat. Face aceasta pentru că simte, pe undeva, că este de datoria lui să facă asta.
Problema cu această Ortodoxie este aceea că ea nu influenţează în nici un fel viaţa individului. Îi rămâne exterioară – ea aparţine tuturor şi nimănui Citeste tot articolul