Sperie lumea de Halloween… dar nu cum te aștepți

Sperie lumea de Halloween… dar nu cum te aștepți 🙏❤️🤗

Nu sunt de acord cu Halloween-ul 🎃
Nu pentru că nu mi-ar plăcea dovlecii scobiți sau costumațiile colorate – unele chiar sunt simpatice – ci pentru că nu cred că frica trebuie să fie celebrată.
Frica nu este un joc, nu este o mască.
Este o rană, un gol, o chemare la vindecare.

Și totuși… surprinzător, sunt de acord cu speriatul…! 😮

Dar nu cu sperieturile care te fac să țipi, ci cu cele care te fac să te trezești.
Cele care nu aduc umbre, ci lumină.
Cele care nu sperie trupul, ci trezesc sufletul şi schimbă viaţa…

Să nu-i uităm pe cei dragi! SFÂNTA LITURGHIE şi PARASTAS DE OBŞTE – 2 Noiembrie 2025 la Straubing

„Morții, dragii mei, doar atunci sunt morți, când uităm de ei…”
🙏😢❤️

Dragă soră şi dragă frate întru Domnul,
Cu nădejde în Înviere, cu iubire și dor în suflet, te invit, cu respect și rugăciune, să ne adunăm împreună în Biserică, pentru a-i pomeni pe cei care nu mai sunt trupește cu noi, dar care trăiesc, prin Hristos, în veșnicie și în inimile noastre.

📅 Duminică, 2 noiembrie 2025, la început de lună și de suflet, ne vom ruga împreună în cadrul Sfintei Liturghii și al Parastasului de obște, pentru pomenirea tuturor celor adormiți întru nădejdea Învierii și a Vieții celei veșnice.

🙏 Programul slujbelor:

👉 Ora 09:00 – Utrenia
👉 Ora 10:00 – Sfânta Liturghie
🕯️ Parastas de obște pentru toți cei adormiți (în continuarea Sfintei Liturghii) urmat de Agapă frățească – o masă simplă și plină de dragoste creștină, pregătită din darurile aduse de credincioși, ca semn de pomenire și milostenie

PARASTAS DE OBŞTE la Biserica Ortodoxă Straubing-Bogen

✍️ Cei care doresc pot aduce pomelnice cu numele celor adormiți, precum și cele de trebuință pentru Parastas, spre pomenirea celor dragi și cu nădejde în milostivirea lui Dumnezeu.

Cu nădejde și dragoste frățeasca vă binecuvântez pe toți şi vă aştept cu drag la Sfânta Biserică.

† Părintele Vasile Florin Reuț

***

🌿 Unde ne întâlnim:

Biserica Ortodoxă Română „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Straubing-Bogen

ADRESA BISERICII: Jesuitenkirche, Theresienplatz 46, 94315 Straubing (lângă sediul Poliţiei)

Preot Paroh: Vasile Florin Reuţ
Tel.: 0160-3033769 (lăsaţi mesaj scris)
E-Mail: pr.reut@credinta-ortodoxa.com

Ziua Fotbalului la Straubing – 18.10.2025

Ziua Fotbalului la Straubing ⚽🇷🇴🇩🇪

Sâmbătă, 18 octombrie 2025, am avut bucuria și onoarea de a participa la „Ziua Fotbalului la Straubing”, un eveniment care a reunit mai multe echipe internaționale, într-o atmosferă plină de prietenie, bucurie și respect.

A fost o zi în care sportul a devenit limbajul comun al păcii și al unității, o zi în care am simțit cum inimile oamenilor bat la unison, dincolo de diferențe de limbă, cultură sau credință.

Am avut deosebita plăcere de a rosti o rugăciune de binecuvântare alături de domnul primar general Markus Pannermayr, de reprezentanți ai orașului Straubing și de numeroase comunități internaționale.

Mulțumim Cosmin Fleaca şi tuturor organizatorilor, participanților și celor prezenți pentru această zi minunată.

Dumnezeu să binecuvânteze comunitatea noastră românească, orașul Straubing, toți sportivii și pe toți cei care promovează prietenia, respectul și pacea prin sport și prin viață!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate! 🙏❤️🤗

Ziua Fotbalului la Straubing - 1

Ziua Fotbalului la Straubing – 1

 

Ziua Fotbalului la Straubing - 1

Ziua Fotbalului la Straubing – 1

Noul stadion cu gazon sintetic din Peterswöhrd, Straubing, a fost sfințit și inaugurat

Noul stadion cu gazon sintetic din Peterswöhrd, Straubing, a fost inaugurat și sfințit – Preoți din mai multe confesiuni au dat binecuvântarea pentru ca baza sportivă să fie un loc al comuniunii și al integrării pentru comunitatea din Straubing

La Peterswöhrd, în Straubing, a fost inaugurat noul stadion cu gazon sintetic, o investiție de peste 2 milioane de euro, așteptată de multă vreme de sportivii orașului. Dar momentul festiv de duminică nu a fost doar unul oficial, ci și unul spiritual: în prezența ministrului federal Alois Rainer, a primarului general Markus Pannermayr, precum şi a altor oficialitățil și a reprezentanți ai cluburilor sportive, clerul orașului – decanul Johannes Plank, pastora Christine Rießbeck, imamul Bayram, rabinul Mendel Muraiti și preotul ortodox Vasile Florin Reuţ – a sfințit noua bază sportivă și i-a binecuvântat pe toți cei care o vor folosi.

Oaspeții din sport, cler și politică, alături de ministrul federal Alois Rainer (MdB) (al 9-lea din stânga), au avut voie să taie simbolic panglica roșie și să inaugureze oficial noul teren cu gazon sintetic - 2

Oaspeții din sport, cler și politică, alături de ministrul federal Alois Rainer (MdB) (al 9-lea din stânga), au avut voie să taie simbolic panglica roșie și să inaugureze oficial noul teren cu gazon sintetic – 2

Oaspeții din sport, cler și politică, alături de ministrul federal Alois Rainer (MdB) (al 9-lea din stânga), au avut voie să taie simbolic panglica roșie și să inaugureze oficial noul teren cu gazon sintetic

Oaspeții din sport, cler și politică, alături de ministrul federal Alois Rainer (MdB) (al 9-lea din stânga), au avut voie să taie simbolic panglica roșie și să inaugureze oficial noul teren cu gazon sintetic

Astfel, inaugurarea nu a fost doar un act administrativ, ci o adevărată celebrare comunitară, în care sportul și credința s-au întâlnit. „Sportul ar trebui să unească oamenii, nu să-i despartă, și să ajute la depășirea prejudecăților”, s-a subliniat în cadrul evenimentului.

Oaspeții din sport, cler și politică, alături de ministrul federal Alois Rainer (MdB) (al 9-lea din stânga), au avut voie să taie simbolic panglica roșie și să inaugureze oficial noul teren cu gazon sintetic - Quelle: Straubinger Tagblatt

Oaspeții din sport, cler și politică, alături de ministrul federal Alois Rainer (MdB) (al 9-lea din stânga), au avut voie să taie simbolic panglica roșie și să inaugureze oficial noul teren cu gazon sintetic – Quelle: Straubinger Tagblatt

Un loc pentru sport și comunitate

„Cu un meci de fotbal care a fost câștigat în cele din urmă” a comparat șefa serviciului de construcții civile, Cristina Pop, finalizarea stadionului din Peterswöhrd. La doar o jumătate de an după prima săpătură, noua bază sportivă a fost inaugurată și binecuvântată Citeste tot articolul

ATENȚIE – ÎNCERCARE DE ÎNȘELĂCIUNE

Când lacrimile devin unelte de înșelare — un gând de suflet pentru suflet

Dragi prieteni și iubiți credincioși,
Vreau să vă aduc la cunoștință un caz foarte grav care mi s-a întâmplat personal și care poate fi o capcană pentru oricare dintre noi.

Am fost contactat telefonic de o persoană necunoscută, care s-a prezentat cu numele Emanuela Munteanu. La început, aceasta mi-a spus o poveste emoționantă despre faptul că i-a murit bunica în România și că are nevoie urgentă de bani pentru a ajunge la înmormântare. A doua zi, aceeași persoană mi-a dat o altă versiune, susținând că soțul ei este pe moarte, medicii i-au spus că mai are câteva ore sau zile de trăit, iar copilul lor de 7 ani ar fi rămas singur în România.

Pe lângă insistențele de a primi bani (a dat de înțeles că cel puțin 250 de euro), a încercat să-mi ofere „garanții” precum cardul de sănătate, un inel, un lănțișor de argint sau un înscris la mână. Contradicțiile evidente dintre cele două povești arată clar că a fost o încercare de înșelăciune. Când am confruntat-o cu aceste două povești contradictorii, persoana respectivă mi-a închis telefonul. Acest comportament confirmă clar că a fost vorba de o încercare de înșelăciune, prin manipulare emoțională.

⚠️ Vă rog să fiți foarte atenți! Astfel de persoane profită de bunătatea și mila oamenilor pentru a obține bani prin minciună. Nu vă lăsați impresionați de lacrimi sau de povești dramatice, mai ales atunci când nu cunoașteți persoana și nu există dovezi clare.

✅ Dacă vi se cer bani în astfel de condiții:
• Cereți dovezi scrise și verificabile (adeverințe de la preotul paroh sau autorități locale).
• Nu trimiteți bani necunoscuților.
• În caz de suspiciune, închideți imediat conversația și anunțați autoritățile.

Dumnezeu ne cheamă să fim milostivi, dar și înțelepți. Așa cum spunea Părintele Cleopa: „Milostenia trebuie să transpire mâna ta, să vezi unde ajung banii”.

Doamne ajută tuturor și să fim cu luare aminte!

 

Duminică, 14 Septembrie 2025 – Să începem noul an școlar cu binecuvântare și rugăciune!

✝️ Duminică, 14 Septembrie 2025 – Să începem noul an școlar cu binecuvântare și rugăciune!

„Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu. Unde-i El cu Harul Său, niciun lucru nu e greu.”
– înțelepciune din bătrâni

Dragi frați și surori întru Hristos,
Drag copil, elev, preșcolar, student,
Dragi părinți, bunici, educatori și dascăli,

În ziua binecuvântată de Duminică, 14 Septembrie 2025, când prăznuim Înălțarea Sfintei Cruci, vă invităm cu toată dragostea la Sfânta Liturghie și Slujba de TeDeum pentru începutul noului an școlar 2025–2026.

🙏 Programul Slujbelor – Duminică, 14 Septembrie:
🕗 08:45 – Molitfe pentru mămici și nou-născuți
🕘 09:00 – Utrenie sau Acatist
🕙 10:00 – Sfânta Liturghie urmată de TeDeum pentru începutul Anului Școlar

Să începem noul an școlar cu binecuvântare și rugăciune!

Să începem noul an școlar cu binecuvântare și rugăciune!

📍 Locul: Biserica Ortodoxă Română „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Straubing-Bogen
Jesuitenkirche, Theresienplatz 46, 94315 Straubing (lângă sediul Poliției)
📞 0160-3033769 (vă rugăm să trimiteți mesaj)

🌟 Dragul meu copil, dragă soră, drag frate,

Cu blândețe și nădejde îți scriu, ca un părinte care își binecuvintează copiii:
Nu începe acest nou drum fără rugăciune.
Nu păși în noul an școlar fără ca Hristos și Maica Domnului să-ți fi mângâiat sufletul și să-ți fi întărit inima.

Să cerem împreună har și înțelepciune pentru elevi, răbdare și luminare pentru profesori, pace și ocrotire pentru părinți.

E un lucru extraordinar să aduni toată suflarea în Biserică și să-I încredințezi lui Dumnezeu un nou început. Să te rogi din inimă ca mintea să ți se lumineze, inima să ți se înmoaie, voința să ți se întărească și pașii tăi să meargă pe calea cea bună, folositoare și frumoasă.

💬 Mântuitorul ne-a spus:
„Fără Mine nu puteți face nimic.”
Și tot El ne-a învățat că „Cel ce adună fără Mine, risipește.”

De aceea, vă chemăm cu toată dragostea părintească să fim împreună în această duminică, să ne rugăm ca Dumnezeu să reverse har peste toate familiile, peste toți copiii, profesorii, educatorii, școlile și grădinițele noastre.

🙏 Ne rugăm Domnului Hristos, Învățătorul lumii, ca toți copiii noștri să învețe cu folos, să fie cuminți și să aducă bucurie celor din jur – părinților, profesorilor, și nu în ultimul rând, lui Dumnezeu.

✨ Vă dorim tuturor un an școlar binecuvântat, plin de lumină, sănătate, reușite și bucurii!

Vă îmbrățișăm cu dragoste, binecuvântare și rugăciune,
Părintele Vasile Florin Reuț

Oameni pentru oameni – Fapte mici, inimi mari: călătoria binelui continuă

Oameni pentru oameni – Fapte mici, inimi mari: călătoria binelui continuă

🙏❤️DRAGII MEI – VĂ MULŢUMESC ! 🙏❤️

Astăzi am încărcat al doilea transport cu ajutoare, care va pleca spre Broșteni cu speranță, sprijin și recunoștință în suflet. 🚐❤️

Oameni pentru oameni – Fapte mici, inimi mari: călătoria binelui continuă

Oameni pentru oameni – Fapte mici, inimi mari: călătoria binelui continuă

Mulțumim din suflet tuturor celor care au contribuit – fie prin donații, organizare, transport sau pur și simplu printr-un gând bun. ❤️ Generozitatea voastră ne arată că bunătatea există și că împreună putem schimba vieți.
Ați făcut mai mult decât să trimiteți pachete — ați trimis speranță, grijă și dragoste.

🙏 Fiecare pungă, fiecare pachet, fiecare bănuț și fiecare gest de sprijin contează. În spatele fiecărui produs se află o inimă bună. Iar împreună reușim să aducem lumină acolo unde este nevoie de ea.

❤️🌟 Solidaritatea voastră este mai mult decât un ajutor – este o dovadă vie că OMENIA există și că nu suntem niciodată singuri, atunci când ne pasă unii de alții.

Vă mulțumim cu toată inima.
Continuăm împreună. Rămânem uniți și mergem mai departe! ❤️

PROGRAMUL LITURGIC – LUNA AUGUST 2025

📜 PROGRAMUL LITURGIC – LUNA AUGUST 2025

Dragi prieteni,

Luna august este o lună binecuvântată, în care inimile noastre se îndreaptă cu evlavie către Maica Domnului, ocrotitoarea, mijlocitoarea și mângâietoarea sufletelor noastre.

Prin rugăciune, post și spovedanie, ne pregătim să întâmpinăm cu bucurie marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, cinstind-o cu credință și dragoste, așa cum a cinstit-o întreaga Biserică de la începuturi.

În această perioadă, vă îndemn din suflet:
🙏 Să ne adunăm mai des în rugăciune.
🙏 Să ne spovedim și să ne împăcăm cu Dumnezeu.
🙏 Să o chemăm pe Maica Domnului în ajutorul vieților noastre.

PROGRAMUL LITURGIC – LUNA AUGUST 2025

PROGRAMUL LITURGIC – LUNA AUGUST 2025

📌 Spovedania – o întâlnire sinceră cu Dumnezeu

Spovedania în perioada postului se face cu programare sau la finalul slujbelor de seară.
Vă îndemn să vă pregătiți sufletește pentru întâlnirea cu Dumnezeu în Taina Mărturisirii.

📌 Locul unde Maica Domnului ne adună împreună

Iubiţi credincioși,
Vă aștept cu inimă deschisă să ne rugăm împreună în aceste zile de har.

🙏 Să venim cu drag la Paraclisul Maicii Domnului.
🙏 Să-i aducem lacrimile și recunoștința noastră.
🙏 Să cerem ajutorul ei pentru familiile, bolnavii, copiii și sufletele noastre.

✝️ Cu nădejde și dragoste în Hristos,
Părintele Vasile Florin Reuț

Biserica Ortodoxă Română „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Straubing-Bogen

Adresa: Jesuitenkirche, Theresienplatz 46, 94315 Straubing (lângă sediul Poliției)
Tel.: 0160-3033769 (scrieţi mesaj WhatsApp)

🤲 Sprijin pentru Biserică – un dar de suflet, un gest de iubire

Biserica noastră trăiește prin rugăciunile și sprijinul vostru.
Orice donație este o binecuvântare care susține lucrarea lui Dumnezeu:

Raiffeisenbank Straubing
IBAN: DE86 7426 0110 0205 4723 50
BIC: GENODEF1SR2
Mențiune: „Beitrag Kirchengemeinde” sau „Ajutor pentru Biserică”

Vă mulțumesc din inimă tuturor celor care susțineți cu drag și credință Biserica noastră, fie prin rugăciune, fie prin jertfelnicie.
Dumnezeu să vă răsplătească însutit în daruri duhovnicești și bucurii în familie! 🙏❤️🤗

Am devenit bunic – cuvânt de suflet la botezul primei mele nepoate

Am devenit bunic – cuvânt de suflet la botezul primei mele nepoate 🙏❤️🤗

„Ţin în brațe miracolul Harului: nepoata mea, proaspăt botezată, scăldată în lumină și binecuvântare.
Sunt preot, sunt bunic și, mai presus de toate, martor la dragostea lui Dumnezeu care renaște în zâmbetul ei.”

Parcă ieri îmi sprijineam copiii să facă primii pași, iar acum, prin taina Sfântului Botez, privesc o nouă viață venind pe lume din sângele lor – o fetiță, icoană vie de gingășie și promisiune. În clipa în care am ridicat-o din cristelniță și i-am trasat cu Sfântul Mir semnul crucii pe frunte, am simțit cum veacurile se adună într-un singur suspin de recunoștință.

Ca preot, am chemat de nenumărate ori Duhul Sfânt peste prunci. Totuși, nicio slujbă nu mi-a tremurat inima ca aceasta: am rostit formula botezului și am auzit în ecou șoaptele bunicilor mei, glasul clopotelor din satul copilăriei, foșnetul grâului copt sub arșița verii. Tot ce-a fost drag mie s-a împletit, pentru o clipă, în picătura de apă sfințită ce i-a atins creștetul.

Am devenit bunic

Am devenit bunic

Veșmântul meu liturgic, brodat cu simboluri, a atins ușor mânecuța rochiței ei albe. Între firele de aur și dantela fină s-a țesut un pod nevăzut: chemarea mea către altar se prelungește acum în chemarea ei către lumină. Este cel mai delicat legământ pe care l-am încheiat vreodată.

În ochii ei de abur și catifea am citit seriozitatea pe care numai pruncii o pot purta – seriozitatea misterului vieții abia început. Mă rog să crească în dulceața smereniei: să descopere că bunătatea e mai puternică decât orice predică şi că frumuseţea stă în a oferi bucurie înainte de a o căuta.

De obicei, pomelnicul meu e lung, plin de nevoi şi nume. În ziua acestui Botez l-am strâns într-un singur cuvânt: „MULŢUMESC.” Acolo se adună, de fapt, toată puterea psalmilor: în lacrima de recunoştinţă care se preface în zâmbet atunci când îi mângâi obrazul.

Vor fi zile în care îi voi vedea numai chipul pe un ecran, iar troparele vor răsuna fără ecoul ei în strană. Atunci dorul se va transforma într-un „Doamne, ai grijă!”, purtat de tămâia serilor liniştite. Ştiu că Harul nu e reţinut de distanţe; se strecoară printre firele timpului ca un parfum de smirnă, ajunge acolo unde mâinile mele nu pot.

Cândva, voi păşi iar pe uliţa copilăriei mele şi o voi vedea alergând cu fundiţe roz, ca nişte steluţe de bucurie. Până atunci, fiecare liturghie va fi o punte – de pe altarul de piatră până la leagănul ei, de la cântecul Heruvicului până la gânguritul care topeşte orice oboseală.

În loc de epilog:

A fi bunic – mai ales când port şi epitrahilul – înseamnă să descopăr zilnic că dragostea lui Dumnezeu se multiplică discret, dar infinit: între altar şi casă, între miezul nopţii şi cântecul de leagăn, între tăcerea rugăciunii şi gângurit.

Să rămână fotografia aceasta ca o mărturie: eu, preot cu tâmplele mângâiate de argintul anilor, ţinând la piept un început de lume.
Şi peste noi, lumina care nu apune niciodată.

Slavă Ţie, Doamne, pentru toate câte ne dai nouă! Amin! 🙏❤️🤗

TAINA SFÂNTULUI MASLU, Aghiasma Mică și Sfânta Liturghie Baptismală – Biserica Ortodoxă Straubing

📌 Taina Sfântului Maslu, Sfințirea Aghiasmei Mici şi Sfânta Liturghie Baptismală – Biserica Ortodoxă Straubing

Dragi suflete iubite în Hristos,

Într-o lume atât de grăbită, unde liniștea inimii devine tot mai rară, vă chem cu smerenie și dragoste la un popas sfânt, în casa lui Dumnezeu. Un timp pentru suflet, pentru vindecare, întărire și rugăciune.

💧 Sâmbătă, 21 iunie 2025, vă așteptăm în biserica noastră din Straubing pentru un moment de adâncă lucrare duhovnicească:

✅ Ora 16:00 – Sfințirea Aghiasmei Mici – apa binecuvântată care curăță, liniștește și aduce har în casele și viețile noastre.

✅ Ora 17:00 – Taina Sfântului Maslu și Spovedanie – rugăciuni pentru vindecarea sufletului și a trupului, încredințate cu nădejde în mâinile Domnului.

 

Taina Sfântului Maslu, Sfințirea Aghiasmei Mici şi Sfânta Liturghie Baptismală - Biserica Ortodoxă Straubing

Taina Sfântului Maslu, Sfințirea Aghiasmei Mici şi Sfânta Liturghie Baptismală – Biserica Ortodoxă Straubing

🌿 Duminică, 22 iunie 2025, continuăm să ne adunăm cu evlavie și bucurie în jurul Sfintelor Taine:

✅ Ora 08:45 – Molitfe pentru mămici și nou-născuți – binecuvântare pentru începutul vieții.

✅ Ora 09:00 – Utrenie sau Acatist – rugăciuni de pregătire sufletească.

✅ Ora 10:00 – Sfânta Liturghie Baptismală – slujbă plină de lumină, renaștere și har.

Să ne ajute Dumnezeu să sporim în cunoaștere și lucrare duhovnicească, în pace, liniște și dragoste adevărată.

🌟 Fiecare clipă petrecută în rugăciune este o biruință asupra grabei, a fricii și a uitării.

🌿 Vă aștept cu toată inima, să ne rugăm unii pentru alții, să ne întâlnim cu Domnul și să ne lăsăm atinși de iubirea Lui.

Cu nădejde, rugăciune și dragoste frățească,
† Părintele Vasile Florin Reuț

📍 Biserica Ortodoxă Română „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Straubing-Bogen
Jesuitenkirche, Theresienplatz 46, 94315 Straubing (lângă sediul Poliției)
☎️ 0160-3033769 (vă rugăm să lăsaţi mesaj)