Categoria Pilde si Istorioare duhovnicesti

sept. 28 2025

Când rămâi acolo unde ai fost rănit… nu mai e vina lui. E durerea ta aleasă.

Când rămâi acolo unde ai fost rănit… nu mai e vina lui. E durerea ta aleasă. 🙏❤️

Știu, ceea ce urmează să-ți spun s-ar putea să doară, dar este adevărul pe care, undeva, deja îl simți.

Poate că te-a înșelat.
Poate că te-a mințit, uitându-se senin în ochii tăi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Poate că te-a trădat exact atunci când aveai cea mai mare nevoie de sprijin.
Poate că te-a lovit — nu doar cu palmele sau cu pumnii, ci cu vorbe care au durut mai tare decât orice rană fizică.
Poate că te-a făcut să te simți mic, vinovat, insuficient.
Poate că ți-a frânt încrederea, ți-a zdrobit respectul, ți-a pus sufletul în genunchi.
Poate că ți-a promis totul… și ți-a dat doar umbre.

Indiferent ce formă a avut prima rană, ea a fost greșeala lui. El a ales să rănească în loc să protejeze, să trădeze în loc să fie loial, să distrugă în loc să construiască.

Dar dacă a urmat a doua greșeală, dacă ai rămas, ai iertat și ai sperat din nou… atunci vina se împarte. Pentru că tu i-ai deschis ușa încă o dată. Tu ai închis ochii, ai strâns din dinți și ai zis în sinea ta:
„Poate a fost doar un accident… poate se va schimba… poate, de data asta, va fi altfel…”

Și aici începe rana adevărată: oamenii nu se schimbă doar pentru că vrem noi.

Un om care te rănește îți arată din prima cine este.
Nu prin vorbe, ci prin fapte.
Nu prin promisiuni, ci prin comportament…

#vasileflorinreut #desuflet #foryou #livelove #parintelevasileflorinreut #iubesteviața #desufletpentrusuflet

sept. 27 2025

Inima care iubește și ochii care doresc

Inima care iubește și ochii care doresc 🙏❤️🤗

Una dintre cele mai mari greșeli pe care le putem face în viață este să schimbăm o inimă care ne iubește, pentru niște ochi care doar ne doresc. Și poate că la început nu pare o greșeală. Poate că dorința aprinde focul, aduce strălucire, ne face să tresărim.

Dar dorința e un foc de paie: arde repede, frumos, dar se stinge la fel de repede. În schimb, iubirea adevărată e focul acela mocnit care ține de cald o viață întreagă…

#vasileflorinreut #desuflet #foryou #livelove #parintelevasileflorinreut #iubesteviața #desufletpentrusuflet

sept. 24 2025

Totul trece. Rămâne doar ceea ce purtăm în inimă

Totul trece. Rămâne doar ceea ce purtăm în inimă 🙏❤️🤗

Viața este un șir de clipe trecătoare. Astăzi ești sus, mâine ești jos. Azi râzi, mâine plângi. Azi ești înconjurat de oameni, mâine poate ești singur. Dar în toată această curgere neobosită a timpului, există un adevăr pe care îl uităm adesea: nimic nu rămâne neschimbat. Totul trece. Și binele, și răul.

Dar ce rămâne?
Amintirile. Și, mai ales, oamenii dragi lângă tine, atâta timp cât îți este dat…

sept. 23 2025

Zâmbetul inimii – lumina care vindecă suflete, luminează lumea și schimbă viața

Zâmbetul inimii – lumina care vindecă suflete, luminează lumea și schimbă viața 🙏❤️🤗

Suflet drag, frumos și minunat ,

„Amintește-ți întotdeauna că, dacă tu te-ai vedea așa cum te vede Dumnezeu, ai zâmbi cu gura până la urechi.” – aceste cuvinte simple, dar pline de adevăr, poartă în ele o lumină pe care de multe ori uităm să o privim…

sept. 6 2025

„IISUSE, NU MĂ LĂSA!” – Când inima vorbește, cerul ascultă – Rugăciunea care se aude la cer

„IISUSE, NU MĂ LĂSA!” –
Când inima vorbește, cerul ascultă – Rugăciunea care se aude la cer

A fost odată un preot simplu, dar cu viață curată. Slujea într-o parohie mică, de țară. O biserică veche, cu pereți crăpați și turla obosită de ploi, dar înăuntru – o căldură pe care nu o dădeau nici sobele, nici lumânările.
Ci rugăciunea.

Ziua mergea la muncă, apoi alerga la casele unde era chemat: spovedea, împărtășea, încuraja, mângâia. Sătenii îl iubeau, dar nu știau povara pe care o purta.

O bună parte din noapte – când toți dormeau – se încuia în biserică, sau în odaia lui acasă, în genunchi, şi petrecea în rugăciune cu ochii plini de dor şi luptă.

Îl apăsa necontenit o grea încercare: războiul cu dracii.
Ori de câte ori se ridica la rugăciune, duhurile rele veneau asupra lui cu ispite și înfricoșări.
Uneori se arătau ca niște șerpi groaznici, ce i se încolăceau de picioare tocmai atunci când făcea metanii.
Alteori, veneau în chip de păsări, făceau zgomot, ciripeau și îi tulburau mintea.
Alteori se arătau ca ostași fioroși, cu săbii scoase, amenințându-l că-l vor omorî.
Băteau tobele, cântau, jucau, strigau.
Parcă tot iadul se dezlănțuia când rostea numele lui Hristos.
Nu era chip să-și adune liniștea.

Simțea uneori că nu mai poate. Se clătina în sinea lui, dar nu renunța. Și adesea ridica ochii spre cer și spunea cu suspin cu lacrimi în glas:
– Doamne, gonește duhurile acestea de la mine, că nu mai pot răbda!

Dar războiul nu înceta.
Și astfel trecură cinci ani, 10 ani, douăzeci de ani…
Douăzeci de ani de post, de priveghere, de lacrimi și rugăciune, dar și de ispitire neîncetată.

Într-o noapte de toamnă, cu vântul şuierând pe sub ușa bisericii, pe când citea încet psalmii la lumina candelei, o bătaie puternică a zguduit ușa de la intrare.

– Cine e acolo? întrebă preotul, tresărind.
– Eu sunt, diavolul, răspunse o voce groasă și înfricoșătoare.
Și să știi că acum Hristos al tău mi-a dat putere să te omor!
Până acum doar te-am chinuit, dar acum am voie să-ți iau viața!

La auzul acestor cuvinte, inima preotului s-a cutremurat.
Să fugă nu avea unde, ajutor de la oameni nu putea primi.
A alergat la ușă și a sprijinit-o cu trupul, în timp ce din afară parcă o forță nevăzută o împingea cu putere.
O luptă nevăzută, dar teribilă, se dădea în acea clipă între un suflet omenesc și puterea întunericului.

Preotul se străduia să spună psalmi, dar buzele nu-i mai puteau rosti niciun cuvânt.
Mintea i se tulbura, inima îi bătea haotic iar frica îi străbătea măduva oaselor.
Simțea că nu mai poate ține piept.
Și atunci, Văzând că nu mai poate rezista, cu lacrimi fierbinți şi din adâncul sufletului, a strigat din toată ființa sa:
– Iisuse, nu mă lăsa! …

aug. 2 2025

Un „Doamne ajută” e bun, dar e doar începutul… Fapta bună e continuarea… Nu-l lăsa singur. Trimite-l și cu o faptă, după posibilitățile tale…

Un „Doamne ajută” e bun, dar e doar începutul…
Fapta bună e continuarea… Nu-l lăsa singur.
Trimite-l și cu o faptă, după posibilitățile tale…

iul. 30 2025

Lecția cafelei negre:”Nu trebuie să fii dulce ca să fii plăcut de toată lumea…!”

Lecția cafelei negre:”Nu trebuie să fii dulce ca să fii plăcut de toată lumea…!”

Într-o lume în care zâmbetele par obligatorii, iar vorbele trebuie să fie întotdeauna poleite cu zahăr, vine, tăcută și sinceră, lecția cafelei negre. O lecție simplă, dar profundă. Pentru că, vezi tu, cafeaua neagră nu minte. Nu se ascunde după arome, nu încearcă să fie pe placul tuturor. Este așa cum este: intensă, autentică, cu gustul ei amar și puterea de a trezi simțuri adormite.

Suntem crescuți cu ideea că trebuie să fim „dulci”. Să fim plăcuți, să spunem mereu ce trebuie, să nu supărăm, să nu deranjăm. Ni se repetă că succesul și iubirea vin prin conformare, că acceptarea e rezervată celor care știu cum să se îndulcească pentru ceilalți. Dar viața reală ne arată altceva. Ne învață, adesea dureros, că nu poți fi pe placul tuturor – și că nici nu trebuie.

Adevărul este că nu ai nevoie să adaugi zahăr în cine ești ca să fii valoros. Uneori, tocmai lipsa dulcegăriilor te face memorabil. Așa cum cafeaua neagră are fanii ei devotați, care nu o schimbă pentru nicio altă variantă, și tu vei avea oamenii tăi – cei care te vor iubi exact pentru esența ta, pentru sinceritatea ta, pentru forța cu care spui lucrurilor pe nume…

iul. 12 2025

Cuvânt de suflet cu binecuvântare – Părintele Vasile Florin Reuț

Cuvânt de suflet cu binecuvântare – Părintele Vasile Florin Reuț 🙏❤️🤗

Draga mea și dragul meu,
Dacă ai ajuns să asculți aceste cuvinte, nu este o întâmplare.

Dumnezeu a îngăduit acest moment pentru tine, pentru sufletul tău, pentru inima ta — care poate e obosită, poate rănită, poate flămândă de dragoste, de speranță, de sens…

Trăim într-o lume grăbită, rece, uneori surdă la durerea celuilalt.

Dar un cuvânt bun, spus din inimă, sincer, curat, are puterea de a atinge locuri în om pe care nici cel mai iscusit doctor nu le poate vindeca.

Este ca pâinea pusă pe apă — nu știi când și dacă se întoarce, dar întotdeauna hrănește pe cineva, întotdeauna ajunge acolo unde e nevoie…

iun. 8 2025

Un cuvânt de mângâiere și nădejde în ziua Pogorârii Sfântului Duh

Un cuvânt de mângâiere și nădejde în ziua Pogorârii Sfântului Duh – Pärintele Vasile Florin Reuţ 🙏❤️🤗

Draga mea și dragul meu,

Îngăduie-mi, în această sfântă zi, să-ți transmit un gând de suflet și să rostesc o rugăciune — pentru mine, pentru tine și pentru toată lumea aceasta mare, atât de frământată și totuși cuprinsă în mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Astăzi sărbătorim Pogorârea Sfântului Duh, ziua în care Duhul cel Sfânt, Mângâietorul, a coborât din cer peste Sfinții Apostoli și peste toți cei care, de-a lungul vremii, au spus din inimă:
„Vino, Doamne! Vino, Duhule Sfinte!”

Te rog, draga mea și dragul meu, oprește-te o clipă.
Deschide-ți inima.
Adu-ți aminte că Dumnezeu nu este departe. El nu ne-a părăsit. Și chiar și în cele mai grele clipe din viața noastră, El este acolo — tăcut poate, nevăzut poate, dar niciodată nepăsător.

Spune acum împreună cu mine, cu credință:

„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului,
Care pretutindenea ești și toate le împlinești,
Vistierul bunătăților și dătătorule de viață,
Vino și Te sălășluiește întru noi,
Și ne curățește pe noi de toată întinăciunea,
Și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.”

mai 16 2025

ROMÂNIA DIN SUFLETUL NOSTRU – Chemare la rugăciune, dor și curaj, către frații și surorile de pretutindeni

ROMÂNIA DIN SUFLETUL NOSTRU – Chemare la rugăciune, dor și curaj, către frații și surorile de pretutindeni 🙏❤️🤗

Dragii mei, frați și surori români, de pretutindeni,
Hristos a înviat! 🙏❤️

Cu sufletul strâns de dor și cu inima plecată în rugăciune, vă vorbesc astăzi nu ca un simplu slujitor al altarului, ci ca frate al vostru.

Ca fiu al aceluiași pământ, binecuvântat cu busuioc la icoane și cu lacrimi pe pragul casei părintești.
În vremuri în care sufletul se rătăcește ușor prin lumi străine, printre străluciri reci și graiuri care nu poartă dor, am simțit să vă spun acum, din inimă, acest cuvânt de suflet — nu cu judecată, ci cu dragoste.

Nu cu îndemn politic, ci cu o rugăciune pentru țara noastră scumpă și dragă, România.
Pentru neam.
Pentru noi și pentru voi.
Pentru toți.

Noi, românii plecați din țară, cei din diaspora, nu am fugit de România, așa cum mulți au spus.
Am plecat cu ea în suflet.
O ducem în limba în care ne rugăm și ne creștem copiii.
În colindele ce răsună stingher prin orașe străine.
În mirosul de cozonac ce răzbate, parcă, din alte lumi.
În chipul mamei care ne așteaptă la poartă, în vis, cu ochii uzi și inima frântă.

O purtăm, mai ales, în Sfânta Liturghie săvârșită cu dor și cu lacrimi, în orice colț al lumii — unde, departe de casă, ne unim cu cerul și cu România, în aceeași rugăciune.

Și chiar dacă viața ne-a dus departe, chiar dacă timpul a trecut, chiar dacă ne-am zidit vieți și case departe, acasă tot România rămâne.

De aceea vă îndemn, cu blândețe, dar și cu hotărâre sfântă:
Duminică, 18 mai 2025, avem o șansă.
Avem un drept.
Avem o datorie.
Mergeți la vot.
Mergeți cu rugăciune.
Cu dor.
Cu inimă.

Faceți acest gest nu din obligație, nu din mânie.
Ci ca o rugăciune.
Ca o lumânare aprinsă pentru România.
Un gest mic, dar plin de har, cu putere mare, care poate răscoli tăceri și poate aprinde nădejdea… 🙏❤️🤗

Cu inima plină de recunoștință, cu dor de cer și cu speranță pentru oameni, vă binecuvântez și vă îmbrățișez cu dragoste părintească,

al vostru, cu smerenie,
Părintele Vasile Florin Reuţ

Preot paroh și slujitor al Bisericii și Comunității Ortodoxe Române
„Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Straubing – Bogen, Germania