20 de sfaturi pentru smerenie

1. Au uitat de tine? Nu-ţi telefonează nimeni? Nu e nimic grav. Nu te plânge.

2. Ai fost ofensat pe nedrept? Uită.

3. Eşti disprețuit? Bucură-te!

4. Eşti învinuit? Nu te justifica.

5. Îşi bat joc de tine? Nu le răspunde.

6. Te ceartă cineva? Păstrează tăcerea, rămânând în rugăciune Citeste tot articolul

Dumnezeu poate să creeze ceva ce nu poate ridica !?

La o mânăstire frumoasă din Moldova veneau mereu în vizită pelerini din toată țara.

Într-un cerdac la o chilie de lemn stătea un monah bătrân și binecuvânta pe aceștia și dădea cuvânt de folos oricui cerea de la dânsul.

Într-o zi se abătu pe la acest monah o familie venită în pelerinaj – soțul, soția și cei doi copii ai lor.

Soția foarte evlavioasă merse la părinte și primi binecuvântare împreună cu copii iar soțul stătea un pic retras fiind necredincios și chiar impotriva acestor gesturi de evlavie față de un om.

Femeia zăbovi puțină vreme alături de bătrânul monah încercând să afle de la dânsul cum să-l îndrepte și pe soțul ei pe calea credinței.

La un moment dat soțul nervos, pentru că el venise în pelerinaj doar ca simplu turist merse spre părintele bătrân cu gândul de al ispiti și ai pune într-o lumină proastă întreaga credință. Și zise monahului:

-”Auzi bătrâne! Spune-mi te rog frumos, Dumnezeul ăsta al vostru care-L tot propovăduiți și cu care prostiți lumea ar putea să creeze ceva atât de greu încât El însuși să nu poată ridica?” Citeste tot articolul

„L-am aflat pe Hristos!” a strigat chirurgul plângând

O minune cutremurătoare săvârșită într-un spital. Un oarecare copil a fost adus la urgența unui spital. După analizele făcute în grabă, medicul a hotărât următoarele, spunându-i totodata și copilului:

– Îți voi deschide inima…

Atunci copilul l-a întrerupt dintr-o data și i-a spus:

– Înlăuntrul inimii mele Îl veți găsi pe Hristos.

Chirurgul l-a privit cu curiozitate și, fiindcă nu credea, și-a ridicat sprâncenele și i-a spus copilului:

– Voi deschide inimioara ta ca să constat vătămările pe care ți le-a pricinuit boala.

– Da, dar când îmi veți deschide inima, Îl veți afla pe Hristos Citeste tot articolul

Sâmbătă 10 Septembrie 2016: TeDeum la începutul noului an şcolar 2016-2017 la Biserica Ortodoxă Română Straubing

Dragi prieteni, în ziua de 13 Septembrie 2016 va începe noul an şcolar pentru marea majoritate a elevilor. Cu acest prilej, noi le dorim tuturor celor care se află în câmpul învăţăturii: atât preşcolarilor, elevilor, studenţilor, dar şi educatorilor, profesorilor şi tuturor cadrelor didactice, un an bun şi binecuvântat, încununat de succes, împliniri şi reuşite în toată fapta cea bună spre slava lui Dumnezeu.

Şi pentru că nu este bine să se înceapă un an şcolar fără binecuvîntarea bunului Dumnezeu şi a Sfintei Biserici, în ziua de Sâmbătă 10 Septembrie 2016 la ora 11:00, vom săvârşi Slujba de TeDeum pentru începutul noului An Şcolar 2016 – 2017, la care sunt invitaţi toţi preşcolarii, şcolarii, studenţii, profesorii, învăţătorii precum şi toti ce ce se află în câmpul învăţăturii pentru a începe cu binecuvântarea Lui Dumnezeu acest nou an şcolar.

La finalul aceste Slujbe, vom merge împreună cu copiii care vor fi prezenţi, la Grădina Zoologică din Straubing – costurile de intrare pentru copii vor fi suportate de către Parohia noastră.

Mantuitorul nostru Iisus Hristos: "Lasati copii sa vina la mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este Imparatia lui Dumnezeu" (Marcu 10, 14)

Mantuitorul nostru Iisus Hristos: „Lasati copii sa vina la mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este Imparatia lui Dumnezeu” (Marcu 10, 14)

„E un lucru extraordinar ca anul şcolar să îl începem cu rugăciune… adunaţi din nou în Sfânta Biserică, rugându-L pe Dumnezeu să ne lumineze mintea, să ne încălzească inima şi să ne întărească voinţa, spre a percepe toate lucrurile bune şi folositoare. Pe de o parte Îl implorăm să ne dea sanatate şi har pedagogic dascălilor, iar pe de altă parte Îl implorăm să vă mlădieze sufletul vostru pentru a creşte frumoşi, sănătoşi şi pentru a vă putea realiza aşa cum vă doriţi voi şi cum este de folos pentru părinţii voştri, pentru Biserica şi pentru ţara noastră” – Î.P.S Andrei Andreicuţ

Vă îndemnăm cu părintească dragoste să binevoiţi a fi părtaşi împreună cu noi la această frumoasă slujbă Citeste tot articolul

Vino la Sfânta Biserică!

Vino la Sfânta Biserică! Însă nu veni cu inima plină de ură şi răzbunare, ci vino cu faţa senină, plină de dragoste, că Hristos de dragostea ta are atâta nevoie!

Nu veni la Biserică cu gura plină de vorbe deşarte şi râs, că destui sunt cei ce râd acum de cuvintele şi Biserica Lui, destui sunt cei ce-şi bat joc de ucenicii şi slujitorii Lui.

Ci vino smerit şi plângând în inima ta, căci Hristos merge să moară pentru tine.

Vino cu sufletul şi trupul curăţit prin pocăinţă, ca să poţi vedea pe cruce trupul lui Iisus.

Arhimandritul Ioanichie Bălan

Capela Bisericii Ortodoxe Române din Straubing

Capela Bisericii Ortodoxe Române din Straubing